E Ziua României. Sau, mai bine zis, e 1 Decembrie, ziua în care toată lumea îşi aminteşte de România. Se fabrică discursuri, fraze pompoase în care se îmbracă monede calpe, vorba lui Eminescu… De la faptă la vorbă se întinde un an întreg în care societatea românească se fragmentează, se răsfiră, se contorsionează, dinamitată în interior de probleme pe care n-au voie să combată, să le discute, să le pună pe masa unui dialog fertil, pentru că…

Pentru că! De zeci de ani românul s-a născut obedient şi degrabă îndeplinitoriu de sarcini venite de sus, precum odinioară de la Înalta Poartă. Nu, nimic nu s-a schimbat în afară de acel decor modern prin care toată comunicarea se face în timp real: suntem patrioţi pe Facebook, pentru că la serviciu nu mai prididim de a născoci unii legi, alţii temenele.

Ideea de frate s-a corupt, odată cu atitudinea servilă şi înăbuşirea oricărei atitudini civice. Spunem La mulţi ani unei fantome pe care ne-am dori-o prietenoasă, în nopţile de frămîntare şi griji pentru adevărata noastră viaţă, aceea în care valorile contează. Ce mai e valoare în ziua de astăzi, în ţara de astăzi?

Mai degrabă o zi de reflecţie asupra întrebărilor cele mai profunde: quo vadis, România? Încotro te îndrepţi şi ce vânt neprielnic îţi întinde sforile? Ce-ai făcut, române, pentru ţara ta? Câţi copii ai crescut în spiritul dragostei de ţară, de adevăr şi dreptate? Pe mâna cui laşi generaţia care vine şi pleacă spre alte ţări, care ştiu să preţuiască inteligenţa şi nobleţea sufletească, avântul tineresc şi patima de viaţă? Şi câţi dintre noi ar mai pleca la luptă, măcar cu cuvântul, pentru a-şi apăra ţara?

Şi pentru că la toate întrebările trebuie să căutăm răspunsuri la cei mai deştepţi decât noi, iată:

Inimă foarte caldă şi minte foarte rece se cer de la un patriot, chemat să îndrepteze poporul său… Fanatismul iubirii patriei, cel mai aprig fanatism nu opreşte de fel ca creerul să rămâie rece şi să-şi îndrepteze activitatea cu siguranţă, să nimicească adevărata cauză a răului şi să o stârpească cu statornicie de fier.

Mihai Eminescu

Trebuie să mărturisesc că nu cânt niciodată un cântec pe care să nu-l iubesc, dar e drept că printre ele am totuşi unele care-mi sunt mai dragi decât altele. Nu ştiu exact de ce, poate că ele vorbesc în ritmul cald al doinelor de trecutul şi dorurile ţăranilor noştri. Altele, poate că ele vorbesc de zilele noastre, de împlinirea năzuinţelor.


Maria Tănase

Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă şi nimic altceva.


Emil Cioran

Poporul român nu e cu nimic inferior poporului german sau francez. Că n-avem un Goethe, dar avem un Eminescu. Din punct de vedere politic, viforniţa din spaţiul în care s-a desfăşurat istoric poporul român ne arată că suntem unul din marile popoare ale Europei. Care cronicar spune, Costin, parcă – n-am fost noi „în calea răutăţilor“? A reuşit vreo invazie să-şi impună stilul şi credinţele aici?

Petre Ţuţea

„Într-o ţară aşa de frumoasă, c-un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, şi cum să nu-ţi râdici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: «Sunt român!»

Alexandru Vlahuţă

 

Versuri găsite ȋn raniţa unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpaţii de Curbură.

Nu plânge, maică Românie,
Că am să mor neȋmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…

Nu plânge, maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi mare!

Sunt conştient că sunt român de când bunicul meu s-a supărat că vorbeam prea mult în franţuzeşte. Aşa că am luat măsuri. Am cumpărat o carte cu poeziile lui Eminescu şi am cărat-o cu mine peste tot, inclusiv în cei 22 de ani de şedere în Africa! Peste graniţe, i-am avut alături pe Eminescu şi Biblia, şlefuită de Gala Galaction.

Neagu Djuvara – Sinaia, 1936

Neagu Djuvara

„Eu nu mă spăl de poporul meu,
„Limba română
este patria mea”
Cel mai frumos catren.”

Nichita Stănescu