Mihai Eminescu, Octavian Goga și Rășinarii

A doua zi, am plecat pe la orele nouă cu tramvaiul spre Rășinari. Era soare, senin, un cer albastru sticlos, semn că vara își intrase în drepturi. Pe la orele zece am coborât în localitate. Am mers pe jos pe o stradă îngustă, pe lângă un firișor de apă care curgea pe lângă noi până la o răspântie. Apoi am întrebat un locatar cam pe unde găsim casa lui Octavian Goga. Omul, sceptic, ne-a cam dezamăgit și ne-a atenționat că s-ar putea să găsim poarta încuiată și casa închisă.

Am poposit la poartă și am privit împrejur. Pe deal, unde cred ca se termina ulița, se vedea o pădure de brazi. M-am gândit imediat că ,,Rășinari” vine de la ,,rășina” brazilor, din care oamenii făceau tămâie și plecau cu ea prin sate s-o vândă sau făceau diferite uleiuri. Probabil că la început oamenii se ocupaseră cu acest meștesug. Cred că la început, locuitorii au fost foarte săraci. Cercetând Monografia comunei, am aflat că aveam dreptate: ,, Numele comunei – Răşinari – este , după toate aparenţele un derivat al substantivului răşină. Până a nu se fi întemeiat Sibiul, sătenii-aşa cum ne spune tradiţia- trăiau din vinderea răşinei pe care o duceau în târguşorul din apropiere, Cisnădia, cu care plăteau şi contribuţia către stăpânii locului. Este aşadar posibil ca locuitori acestei comune să se fi numit deci răşinari, nume care ulterior a devenit numele comunei.”

Răşinariul, ca de altfel toate satele din Mărginime, făcea parte din Scaunul Sibiului, comuna şi locuitorii săi încadrându-se în teritoriul pe care regele l-a donat coloniştilor germani din Sibiu. Datele şi documentele istorice indică o bună convieţuire a românilor cu coloniştii pe aceste meleaguri şi mai târziu vorbesc despre legăturile pe care Răşinariul, prin poziţia s-a strategică de aşezare de graniţă, le păstra cu voievozii români din Ţara Românească.

Din dealul pe care l-am suit la casa lui popa Bratu, am privit tot satul care se întindea pe o mare vale, având în centru o biserică și cimitirul.

Satul în care s-a născut Octavian Goga păstrează încă urmele „paradisului” cunoscut de poet. La câteva sute de metri, pe o uliţă pietruită ce urcă spre deal din ulița principal, care îi poartă numele, adică pe Uliţa popilor, la numărul 778, străjuită de brazi, e casa în care s-a născut Octavian Goga. Prin crăpăturile porţilor de lemn se zăresc cărări înghesuite în vegetaţia stufoasă care a năpădit curtea. O curte mare si veche cu pomi bătrâni. Am privit casa, o casă veche, așa cum rămăsese de pe timpul lui popa Bratu.

Mi l-am imaginat pe poet, copil fiind, cum se juca prin curte și pe uliță, cum urca dealul în pădurea de brazi și se zbenguia cu copiii de seama lui. Apoi mi-am adus aminte de poezia lui care descrie satul, de lăutarul Laie Chiorul, de fetele și flacăii din sat pe care i-a descries. Mi-o imaginez pe Aurelia, tânără învățătoare, plecând la școală. O lume care s-a dus…Totul parcă era înghețat într-un trecut de mult apus…

O văd ca prin ceață pe mama lui OCTAVIAN GOGA, povestind despre EMINESCU:

„A dormit trei nopţi aici, nu în casă. Odăile sunt mici şi nu încăpeam. Aveam o căsoaie, cum se zice prin Răşinari, adică un fel de bucătărie cu vatră şi cuptor de pâine. De obicei, până da gerul, acolo dormeam eu cu bunica mea, că era cald şi bine. Ţin minte că m-am cam bosumflat atunci când a trebuit să dorm într-o lădoaie din casă. Când s-a dus de la noi, nu l-am văzut, că a plecat de cu noapte cu sluga noastră. Dar era într-o luni, că duminică a fost nuntă mare în vecini, la care şi părinţii mei au luat parte şi l-au dus şi pe el. Eu am rămas cu bunica, iar dimineaţa nu l-am mai văzut. Cât a rămas aici a stat în fiecare zi cu noi la masă, acolo în bucătăria de care ţi-am spus. Şedea chiar lângă mine pe o laviţă şi ţin minte că îmi venea să râd cât era de neîndemânatec. Şi sfios, de credeam că nu ştie să vorbească…” (Aurelia Goga– ”Amintiri despre Eminescu” – volumul Figuri din Mărginime de Ilie Haşeganu, 1976).

-Vrem să vizităm casa în care a locuit poetul Goga.

-De unde sunteți?

-Din Argeș.

-Ce profesie aveti?

-Suntem profesori de limba română.

-Da, poftiti!- ne invită înăuntru. Eu sunt actriţa Ilinca Tomoroveanu, nepoata lui Octavian Goga, ne lămurește ea. Am venit pe lume la trei ani după moartea poetului. Am crescut aici pe vremea când scrierile lui erau interzise, însă în cultul personalităţii lui Goga, evocate prin poveştile spuse de bunica mea, sora poetului. Chiar şi după moartea lui Octavian Goga, la Răşinari au continuat să vină oameni care îl admirau, dornici ca și dumneavoastră să asculte amintiri despre el. Casa din Mărginimea Sibiului a „unchiului Tavi” este acum proprietatea mea. Bunica mea a fost sora poetului Octavian Goga. Mă leagă de el o dragoste frăţească, continuată dincolo de moarte. Ne-a crescut în cultul lui, al poeziei lui, al iubirii lui de Ţară.

-Spuneți-ne ceva despre ascendenții poetului, am rugat-o noi.

–Octavian Goga nu a avut copii, deşi şi-a dorit foarte mult. A avut însă nepoţi. Sora lui, Claudia Bucşan, a avut trei copii: Ileana (Pica) – mama mea, Constantin (Pilu) şi Andrei (Diţi), iar fratele lui, Eugen Goga, şi el publicist şi romancier, a avut două fete: Ruxandra şi Aniţa. Goga i-a iubit foarte mult, chiar i-a răsfăţat. Acum suntem trei veri primari şi patru veri de-ai doilea, nepoţi direcţi ai lui Goga, care au la rândul lor au și ei copii şi nepoţi.

-Care sunt cele mai dragi amintiri ale dvs. legate de Răşinari?

-Amintirile de la Răşinari sunt multe şi frumoase. Prea multe şi prea frumoase pentru a încăpea în câteva discuții. Amintirile despre Răşinari le scriu cu sufletul… Aici îmi încarc bateriile, aici respir aerul curat care îmi dă puterea să merg mai departe.

-Goga s-a născut într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind preot ortodox, iar mama învăţătoare. A urmat scoala primară în satul natal, şcoală care astăzi îi poartă numele. În cartea pe care preotul Jianu o scoate de la locul de cinste din bibliotecă, vecinele familiei Goga îşi amintesc cum mama poetului vorbea întotdeauna despre „Tavi”, de toată lumea ştia când vine acasă, îşi amintesc pe ce băncuţe din sat îi plăcea să stea: „Peste drum de biserica nouă, Octavian venea cu unul şi cu altul şi şedea pe bancă la noi, ori se duceau la Bădiţoiu, bătrânul de din jos (…). Doamna Goga a fost doi ani dăscăliţa noastră, Tavi era slăbiciunea ei, ştiam întotdeauna când vine„.

Aici a poposit Eminescu trei zile. Avenit intr-o sâmbătă, a stat duminică și luni…

Duminica l-a luat popa Bratu la o nuntă în vecini și tare s-a bucurat.Cred că Eminescu fusese trimis de un prieten al preotului Bratu să-l găzduiască și să-l treacă granița în Regat.

Doamna Ilinca Tomoroveanu ne-a plimbat prin toate încăperile casei. Ne-a atătat biblioteca lui Octavian Goga, dormitorul, masa de scris și alte obioecte ale poetului. Apoi ne-a plimbat prin curtea largă care păstra atmosfera timpului…Am plecat de aici mai bogați sufletește, luând cu noi aceste imagini ca amintire. I-am mulțumit doamnei Ilinca Tomroveanu pentru ospitalitatea cu care ne-a primit. Impresionati de ospitalitatea cu care ne-a primit, ne-am interesat mai mult despre artistă și am văzut că doamna Ilinca Tomoroveanu (n. 21 august 1941, București, România – d. 2 mai 2019, București, România) a fost o mare actriță română de teatru și film. Din anul 2005 a fost director adjunct artistic al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale”, unde și-a continuat și cariera de actor. În 1990 a devenit membră a UNITER, iar din 1999 a fost membră în senatul UNITER. A fost distinsă, în anul 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.  Actrița Ilinca Tomoroveanu, director artistic al Teatrului Național „I.L. Caragiale” București, a murit la vârsta de 77 de ani, în data de 2 mai 2019.