”Era o vreme
Când aveam inima atât de frântă,
Iubirea nu-mi era chiar genul de prieten,
Rolurile s-au inversat, da,
Căci drumurile noastre s-au separat
Genul ăla de iubire era genul care ucide.
Acum ascultă
Tot ce vreau e cineva căruia să nu-i pot rezista
Ştiu tot ceea ce trebuie să ştiu
După felul în care am fost sărutat.
Plângeam când te-am întâlnit,
Acum încerc să te uit,
Iubirea-ți e dulce nenorocire,
Plângeam doar ca să te am,
Acum mor pentru că te-am lăsat
Să faci ce faci cu mine.
Acum nici măcar nu mai pot să respir
Între plăcere şi durere,
Da, plângi când facem dragoste,
Cred ca e unul şi acelaşi lucru.
Mă apasă,
Da, trebuie să îţi spun ceva
La care mă tot gândesc,
Fată, trebuie să zic,
Suntem complici la crimă,
Ai acel ceva,
Ceea ce îmi oferi îmi taie răsuflarea,
Acum s-a aflat,
Diavolul e în sărutul tău,
Dacă iubirea noastră va arde în flăcări,
E un foc căruia nu-i pot rezista.”
Words and music by Steven Tyler
foto tumblr.com
Citește și Totul este despre dragoste
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
