Aşa s-o fi născut legenda…

ovidiu@stanomir

Hedonis a întârziat. Ca de obicei. Numai că, de astă dată, o cam făcuse de oaie. Deoarece nu reţinuse decât data şi locul bătăliei, nu şi ora la care era programată, a zăbovit în desmierdări cu o neofită a genului saphic, încă nedeprinsă cu subtilităţile acestei orientări literare. Când s-a descleştat din voluptoasele ei braţe, soarele era deja sus pe cer de vreo două suliţe. La gândul acestei sintagme, Hedonis a sărit din pat ca ars. În doi timp şi trei mişcări (cică) a şi luat-o la goană spre Câmpul lui Ares.

Ajuns la spartul târgului, a mai apucat să-i vadă pe inamicii încă valizi dispărând la o curbă periculoasă a Şoselei Noii Sparte. Ce să fi făcut?… A înşfăcat un vrăjmaş buimăcit de o lovitură în moalele capului şi l-a luat prizonier. S-a prezentat cu acesta la camera de gardă a garnizoanei. Caporalul de schimb i-a zvârlit la arest pe amândoi. Deşcă bătrână, şi-a dat pe loc seama că e ceva cusut cu aţă albă în povestea deslânată pe care i-o înşira cetăţeanul mahmur, înveșmântat fistichiu într-un peplum scurt şi străveziu pe post de tunică.

Nici Hedonis nu era un ageamiu. Cum a început să se dezmeticească spartul, cum s-a apucat să-l ocărască şi să-l bruftuiască. În harţa iscată, s-a ales cu un ochi vânăt şi cu peplul sfâşiat. Inamicul, bine burduşit în prealabil, nu mai avea nevoie de un machiaj suplimentar. Stârniţi de tărăboi, soldaţii din schimbul de veghe au năvălit în celulă şi i-au căptuşit bine pe cei doi zurbagii.

Având de-acum recuzita pusă la punct, Hedonis a cerut să fie dus la raport. Comandantul a binevoit să-l primească abia spre seară, după schimbarea gărzilor. Norocul porcesc al lui Hedonis a făcut ca acest ofiţer să fie un vecin al său. A început să-i înşire balivernele puse la punct în ceasurile petrecute la păstrare. Vecinul i-a făcut blazat un semn : fii pe pace, amice…

Zis şi făcut. A mers la spălător ca să se ferchezuiască. Amicul Martial i-a trimis printr-un ostaş o tunică de-a lui. Erau cam de aceeaşi statură, constată Hedonis cu satisfacţie, mai ales că veșmântul era destul de uzat şi nu prea curat.

După ce Martial a predat consemnul, au plecat împreună la o tavernă din apropiere. Acolo, fireşte, se comenta cu însufleţire bătălia cu sparţii. Cu prea multă însufleţire, avea să constate eroul nostru când un beţivan l-a acuzat că e un laş şi un mincinos şi că încearcă să-i aburească. Tocmai povestea cum l-au încolţit trei inamici, cum i-a pus pe fugă pe doi dintre ei iar pe al treilea, după ce l-a bătucit zdravăn, l-a făcut prizonier. Martial l-a pocnit pe detractor, doar aşa, de amorul artei războiului. Se simţea mizerabil fiindcă, datorită serviciului de gardă, nu putuse lua parte la bătălia cu sparţii. Încăierarea de la crâşmă îi pica la fix.

Hedonis s-a folosit la rândul său de ocazie pentru a-şi dovedi că nu e un papă-lapte. L-a bătut măr pe individul ce-l acuzase de laşitate. Spălate cu sângele detractorului său, scornelile lui Hedonis începuseră deja să capete un aer de legitimitate. Şi, cine ştie, poate chiar se va afla vreun aed coruptibil care să le dea un iz de legendă.

Citește și Când iubirea nu-i acasă