e prea devreme când se face târziu

să fixezi câte-o efemeridă-n rotițele
minuscule
ale unui insectar mai ne’ncăpător
decât inima oricărui ceasornic, iată
ce-nsemna nemurirea
în opinia
stiloului meu înhămat la văzduh.

îl pândesc de sub piele.
șușotelile-i cu limbi fripte de furia întârziată a laptelui. 

îi plac apartenențele
la unele cețuri:
vede clar și vorbește neîntrebat
cu așchii și fluturi albaștri
scăpați ca prin încetinite urechi
de lumină.

bogate-n magneziu extenuări se îmbulzesc
libelule sub piele.
e prea devreme când se face târziu.
nu-mi pasă ce crede stiloul meu.
e prea devreme când se face tarziu

foto credit pinterest.com

s-ademenești o sălbăticiune
iei piticii din țelină și-i îngropi
la rădăcinile casei.
se va apropia ușor, ca foșnetul mărunțit
fin
din cuțit.
când e foarte aproape îi simți răsuflarea
ca să fii sigur
desenezi pe oglindă un dinte… citește și s-ademenești o sălbăticiune