după ce jucăriile sunt aruncate
în lente sertare
după invazia frunzelor de ceai
și migrenele mistuirii
după ce nări de morfină se vor fi îndesat
în rânduitele perne cu puf de soroc
ei bine, după toată
această tevatură drăgălașă ca un mers de pescăruș
pe-o coamă de biserică
norii sunt degradați
li se smulg epoleții de aur
și devin simple boabe de rouă
îngenunchezi să-ți potolești setea
îngenunchezi să aprinzi focul
se coace în pântecul lunii copilul poeziilor tale
plină devine ea
foto tumblr.com
Citește și geodezia umbrei
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
