Dumnezeu mă iubește – Emil Almășan

Dumnezeu e iubire

Dumnezeu mă iubește…

Dacă nu mă iubea

n-ar fi plâns toamna cu lacrima mea.

N-aș fi avut atâtea dureri de vindecat

în țărâna trupului ce mi l-a dat.

N-aș fi avut atâtea păcate

întru iertarea cărora, de-o viață, inima-mi bate,

n-aș fi rătăcit, câteodată, cărarea,

n-aș fi știut îndoiala, tăcerea, uitarea,

n-aș fi știut ce înseamn-a greși, a ierta

dacă Dumnezeu nu mă iubea

De la firul de iarbă la frunza ce moare,

de la stolul de păsări, stingându-se-n zare,

la râul ce duce tăcutele ape

spre țărmuri de mare, uitări să le-ngroape,

de la strigătul mamei, cel de-nceput,

până la clipa întoarcerii-n lut,

tot ce văd mă arde, mă doare,

și-mi spune că-i sfântă și grea încercare,

că-n pământeasca-ntrupare a firii

îmi dă Dumnezeu un semn al iubirii

Sufletul îmi spune, îmi spune, mereu,

că e prieten cu Dumnezeu,

că în numele Lui, cerând iertare,

am plâns și-am mâncat un munte de sare,

că de nu era dragostea Lui să mă poarte

n-aș fi trecut, teafăr, câteodată, prin moarte,

că m-aș fi pierdut demult pe pământ,

eram frunză luată de ploi și de vânt

Dumnezeu mă iubește…

Mi-o spune mereu

trupul bătrân, care trage din greu,

să urce cu sete, cu foame, pe brânci,

lumina înaltelor Sale porunci….

Dumnezeu e iubire. E îndurare.

O spune și pasul acesta ce doare

care mă poartă, ostenit, la răscruci

de viață, de moarte, de drumuri, de cruci,

de iubiri risipite,  de uitări, de arginți,

de prieteni, de lacrimi, de păcate, de sfinți

Dumnezeu mă iubește…

Altfel n-ar fi

pogorât peste mine această zi

prin lumina căreia mă iubesc și mă dor

toate păcatele trupului meu trecător

Dumnezeu e iubire…Mă va ierta,

apoi va plânge prin lacrima mea

Sufletul meu e o rugă

Sufletul meu e un cânt
pururea dăruit
celor ce cred în cuvânt
și-n dragoste, nemărginit

Citiți și Din dragoste de neam și Dumnezeu

Bel Esprit