dreptul la bucurie
aș cere dreptul la bucurie
ca pe-un bilet de intrare la circ
toți iepurii moi sunt acolo
dornici să sară
din brațe străine în frisonata, vechea
mea pălărie de paie, paiete și-un top de hârtie
creponată mai ieri, zbanghie
pe mijloc.
se scrie mult,
pe mâneci, pe gulere de pardesie
cu sânge alb se freacă podeaua-n depresie
și, ce să vezi,
spectacolul îți prinde urechile lungi
și-ntr-un final
i te
circumscrie.
foto tumblr.com
***
picioarele-i lungi
nu le atingi decât
în penumbra unui subînțeles
e-n fibra lor ceva nebunesc
de frumos
și termometre oarbe-ți devin degetele
ce urcă-n desenul mușchilor febra… Citește și picioarele-i lungi nu le atingi
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
