Eu nu-s Mircea Eliade, nu-s Cioran; nu-s Nadia Comăneci, Țiriac, Ilie Năstase; nu-s Vuia și nici Coandă, nu-s Dobrin, Balaci și nici Hagi; nu-s Maria Tănase, Ciprian Porumbescu, Dan Andrei Aldea, Ada Milea și nici George Enescu; nu-s Brâncuși, nu-s Nicolae Grigorescu.

Nu-s decât eu – cu voia dumneavoastră, Paul Vinicius. Care este și va rămâne atât și așa cum și este, prin faptele lui. Cu greșelile și calitățile lui, atâtea câte le are, atât cât le merită sau, dimpotrivă.
Și sunt – și poate că am motive să nici nu fiu – mândru doar pentru ceea ce sunt, mă comport sau realizez personal. Nu prin alții.

Restul n-ar fi decât armăsari din țânțari.
Ar fi ca și cum m-aș arăta mândru de Soare pentru că-i harnic și mă luminează și încălzește în fiecare zi.”

Din arhiva personală a autorului

Și un poem (mai vechi – apărut în „liniștea de dinaintea liniștei”, 2011) – pe care să-l citim cu înțelepciune:

cui n-o să-i convină
————————–
să se arunce din mers –
——————————–
eu am pornit
—————–

am văzut deja prea multe.
am văzut libelule verzi şi roşii ameţind pârâuri guraliv de repezi.
am văzut păstrăvi plonjând în cer.
am văzut soarele ieşind ca o momâie înfometată din ape fără de
sfârşit.
am văzut pui de păianjen îndopaţi cu benzină şi foc de chibrit.
am văzut-o pe ileana cosânzeana cumpărând spirt.
am văzut licurici ca o ninsoare de vară
sfârâind în nopţi aproape albe şi munţi aproape iertători.
(m-am lăcomit să mă fac mai repede mare şi de-a dreptul mare
m-am şi făcut).
am văzut flori de toamnă târzie îngenunchind în asfinţit.
am văzut şine ruginite de cale ferată pe care nu le mai sărutase
nimeni de mult.
am văzut câini, şobolani, aurolaci, pisici.
am văzut zâne şi vârcolaci.
am văzut cărămizi.
am văzut pitici şi ghinde fugind cu veveriţe prin jerpelituri verzi
de pădure.
am văzut câmpii, târguri şi case, am văzut porci, găini şi guvizi şi
m-am văzut pe mine în oglinzi.
mi-am văzut părinţii prin gaura cheii făcând dragoste şi am ştiut
că nu erau vreo barză.
mi-am văzut mustaţa mijind.
am văzut cerşetori sudaţi de biserici.
am văzut partid.
am văzut sfrijiţi devenind îmbuibaţi şi matahale dezumflând
baloane.
am văzut algocalmine.
am văzut corijenţi ajuşi gealaţi şi miniştri şi ceasuri scumpe cu
rubine.
am văzut albine care se făceau că muncesc, precum şi muncitori
în ghipsul grevei.
am văzut femei cu picioare şi fără.
am văzut tab-uri întregi de garsoniere cu turelă şi revoluţionari cu
ataş.
am văzut nebunia mărşăluind pe pavaj, femei de stradă,
politicieni graşi, ticăloşi fericiţi şi
groapa chiar groapă.
am văzut bucheţele de mineri plantând întunericul în oraş.
am văzut poliţieni, am văzut bocanci şi sânge în gură.
mi-am văzut iubita culegând scoici numai ca să se lase noaptea
mai repede.
mi-am văzut ţara tot crescând şi crescând, până a devenit un
cactus uriaş.
am văzut mari creiere tocindu-se de asfalturile fără de capăt şi
fără de limite şi am văzut
viermi intestinali prin primării.
am văzut căpuşe, urechelniţe şi orchestre de estradă.
am văzut artificii, foamete, sindrofii.
şi în toată clisa, voma, precipitatele astea gălbui-verzulii-liliachii
m-am văzut şi pe mine
consumând hârtie.

deja am văzut mult prea multe, acum aş vrea să dorm.
aş vrea să dorm neîntrecut de nimeni.
aş vrea să dorm într-o femeie cu pistrui, într-un cantonier părăsit
de toamnă,
într-un tramvai rămas definitiv în depou, într-o singurătate cu
două capete,
într-un avion cu o singură aripă, într-o butelie de aragaz.
aş vrea să dorm departe de bau-bau.
aş vrea să dorm învelit în mine ca într-o bombă atomică
de care nimeni să cuteze a se apropia.
aş vrea să dorm într-o mamă cruţătoare care să nu mai trebuiască
să se trezească vreodată pentru a prepara omleta cu brânză,
omleta cu ceapă, omleta cu şuncă, omleta cu moarte.
aş vrea să dorm într-o mamă cinstită şi curajoasă.

aş vrea
pur şi simplu
să dorm.

Citiți și Numai că aici nu mai vezi nimic, de același autor.