În urma incendiului de la Catedrala Notre-Dame din Paris, am fost martori la gesturi de caritate impresionante, strângându-se în doar câteva zile suma impresionantă de 800 de milioane de euro. Au apărut însă şi băgători de seamă, mai ales pe reţelele de socializare, care criticau gestul donatorilor.

În acest context, devine necesar a stabili natura donaţiilor.

Pe de o parte, poate fi dedusă o funcţie simbolică a gestului donator, prin transformarea donaţiei din obiect în simbol.

Pe de altă parte, dincolo de gestul simbolic, caritabil apare şi dorinţa, nu neapărat simbolică, de a ieşi în evidenţă.

Ca atare, pentru a înţelege natura donaţiilor, poate fi observat că această acţiune nu este specifică doar omului din zilele noastre şi nici chiar omului ca specie. În timpul copilăriei, am observat, spre exemplu, la păsările de curte, cum cocoşul care găsește hrană îşi cheamă găinile. Acest act poate fi observat şi la primii homoizi şi în viaţa primitivilor, însă gestul nu era deloc unul simbolic, fiind vorba de o acţiune funcţională ce asigura ajutorul reciproc.

din arhiva personală

Prin urmare, apare firească întrebarea: când se face trecerea de la natura funcţională a donaţiei la cea simbolică?

În esenţă, se poate presupune că această schimbare  a esenţei s-a realizat în momentul în care gestul donator nu mai servea pentru a ajuta la subzistenţă, ci servea unui scop suprem. Plecând de la această premisă, gestul donator devine un gest simbolic, în momentul în care serveşte un scop simbolic sau un scop ce trece dincolo de noi.

În acest sens, o donaţie devine simbolică în momentul în care se realizează pentru cetate, stat, naţiune etc. sau pentru realizarea templelor, bisericilor, obiectelor de artă etc.

Prin urmare, actul donator poate fi transferat, într-adevăr, într-o acţiune de publicitate, spre exemplu în cazul mărcilor cum este Gucci sau Louis Vuitton. Iar în cazul în care Notre-Dame este acceptată ca fiind şi un simbol naţional, chiar occidental, donaţiile, indiferent de sumă, devin un gest de autopromovare ce urmăreşte obţinerea vizibilităţii politice.

În final, se poate observa că, aparent, nu este posibilă transformarea donaţiei dintr-o acţiune necesar – funcţională într-un gest simbolic. Dar oare chiar aşa este? Chiar poate fi percepută distincţie între o donaţie ce are ca scop salvarea vieţii şi un gest caritabil ce doreşte salvarea culturii?

În principiu, această distincţie există doar la nivelul realităţii proxime. Iar cum omul trăieşte la nivelul meta-realităţii, această separaţie dispare.

Astfel, în universul simbolic, gestul şi obiectul donaţiei, indiferent de scop, va primi acelaşi semnificaţie. Deci nici chiar băgătorii de seamă nu percep funcţionalitatea, ci simbolistica gestului donator.

De asemenea, tragicul eveniment şi acţiunile din occident au creat o „gaură neagră” ce ne atrăgea pe toţi în acel meta-spaţiu simbolic, în care donaţia devine elementară.

Însă câţiva care au rămas pe dinafară au înţeles că dincolo de salvarea unui monument occidental, ar trebui să ne preocupăm de cele autohtone. Astfel, s-a început pe o scară tot mai largă integrarea monumentelor  autohtone în universul simbolic al eului. Mai mult de atât, se înţelege tot mai profunda nevoie a ceea ce reprezintă donaţia în acel spaţiu al simbolicului.

Un exemplu foarte bun în acest caz este situaţia Băilor Neptun din Herculane, care zăcea în ruină, până nu ne-a atras acea „gaură neagră” şi pe noi din existenţa noastră în ceea a existenţei alături de fiinţarea monumentelor.

Donații în contul Herculane Project:  prin PayPal: www.paypal.me/asociatialocus, sau în contul Asociației LOCUS: RO17BTRLRONCRT0421032701

Mai multe informații aici. 

Citiți și Cum decade homo simbolicus…