doamnelor,
înveșmântați-vă-n crinoline, am depășit
demult viteza luminii, e clipa galeșă
când ne putem privi peste umăr iubitul.
și tu, dulce frenezie, îmbrac-o!, ai pieri grațios
arsă de vie, câte poeme
s-ar scrie-n nisipul cenușii tale și-ar curge vinul
la ospățul încetinitelor tunete, trei
doi, unu, ce ciudat
se face seară, în loc de start,
diminețile au luat-o razna
ca niște iubite fugite-n pădure
să nu le mărite părinții
cu cine nu vor.

înveșmântați-vă-n crinoline

foto credit pinterest.com

are ceva ce te face s-o ții minte
de-aceea n-o vei diseca îmbrăcat în halat alb, poete!
capete-albastre se rostogolesc pe trepte
doborâte de cea mai blândă lumină
când ea trece trăgând după sine
un târg de antichități plăsmuite sau
un căluț de lemn cu trei roți
vezi bine că niciun laborator n-a prins în retortă
culoarea ploii și, totuși,… Citește și culoarea ploii