Despletite-mi sunt gândurile
umblă ciufulite
fermecate și
parcă somnambule,
telecomandate
de unde sangvine
electromagnetic
înfiorate de tine.
Ce-ar fi să recunosc,
se cuvine?!
… le stă așa bine
ca dulceții unse,
întinse pe pâine
târziu dimineața,
vineri.
Citește și Buricul Pământului
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
