Reîntoarcerea la simplitate
Dacă nu vă vine să credeți că există această ”sărbătoare”, întrebați-i pe americani. Ei au stabilit că ziua de 4 noiembrie ar trebui celebrată în cinstea (amintirea?) a ceea ce înseamnă ”common sense” în limba engleză, adică a unuia dintre simțurile care definesc omul comun (de rând/normal/obișnuit) și, totodată, îl fac să fie diferit între semenii lui. Ce statut paradoxal! O spune și Alexandru Paleologu, în cartea sa “Bunul-simț ca paradox”.
Aici linkul spre Goodreads
Ziua „Folosiți-vă bunul simț” a fost instituită de Bud Bilanich, un mentor de carieră cu reputația de a fi „The Common Sense Guy”. A fost prezentat la unele dintre cele mai importante posturi de televiziune și reviste și a scris 19 cărți care subliniază cum să reușești în viață și cum aplicarea bunului simț este absolut vitală pentru acest succes.
Conceptul, desigur, nu e nou, el vine de la Aristotel, fiind preluat mai apoi și de alți gânditori care au esențializat natura bunului-simț ca fiind o cale de percepție a lucrurilor, fenomenelor și evenimentelor prin prisma intuiției. Fiecare nație și fiecare generație a încercat să-l definească în funcție de gradul său de evoluție spirituală și socială, de aceea a rămas dificil de cuprins într-o teorie sau într-o formulă atotcuprinzătoare.
L-aș asemăna mai degrabă cu Dragonul din Alca din Cartea Pinguinilor – despre care toată lumea spune că există, dar nimeni nu l-a văzut vreodată – decât să mă pronunț categoric și orgolios în vreun fel. Ceea ce este sigur, însă, este că expresia care îl cuprinde există în vocabularul de bază și este amintită zilnic, fie la modul pozitiv: ”El e un tip cu mult bun-simț”, fie cu sens peiorativ în mai multe variante lexicale ce gravitează în jurul lexemului ”nesimțire”. Trebuie să recunoaștem că vorbim despre o noțiune atât de largă, încât ea nu doar că face parte dintre valorile umane undeva pe treapta cea mai înaltă a ierarhiei, dar poate fi și un criteriu de diferențiere între oameni. Până și animalele au bun-simț, e adevărat, deci am putea extinde comparația până (mai) departe.
Andra Tischer
Ce știm despre bunul-simț de la cei mai înțelepți decât noi?
Publilius Syrus: Bunul-simţ, nu vârsta, descoperă înţelepciunea.
Descartes: Bunul simţ este însuşirea, puterea de a judeca bine şi de a distinge ce-i adevărat de ce este fals.
Goethe: Bunul simţ e geniul umanităţii.
Albert Eistein: Bunul-simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani.
George Bernard Shaw: Bunul-simţ este instinct. Destul bun simţ este geniu.
Suficient pentru a ne da seama că bunul-simț (ortografiat în această formă, spre deosebire de (un) bun simț care poate fi văzul, auzul etc) a preocupat din cele mai vechi timpuri oamenii de seamă, astfel încât a vorbi astăzi despre o zi în care să reflectăm la nuanțele lui n-ar trebui să ni se mai pară o curiozitate.
Ce este bunul-simț în accepția comună?
Așadar, bunul-simț ar putea avea o gamă de sinonime extrem de variată: bună-cuviință, decență, modestie, empatie, onestitate, altruism, bună-creștere, bunăvoință, demnitate, moralitate, considerație, respect, grijă, sensibilitate, amabilitate, gentilețe, afecțiune, recunoștință, atenție, preocupare, sens, motivație, claritate, coerență, logică, adică tot ceea ce presupune, ca atitudine, raportarea la ceilalți în termeni de apreciere a apartenenței la specia umană în primul rând, apoi la celelalte particularități care definesc indivizii alături de care ne consumăm existența.
A avea bun-simț, a fi cu bun-simț este o etichetă care atestă ”cei șapte ani de acasă” și capacitatea de a valoriza, consolida și îmbunătăți o moștenire primită de la părinți și , important! de a o transmite mai departe. ”A avea” și ”a fi” – ce poți să-ți dorești mai mult?
A avea bun-simț se traduce prin ”a fi om” și prin ”a fi cineva”. ”A avea cuvânt în fața cuiva” și ”a fi de cuvânt”. A fi ”cu principii” și a fi ”demn” (de ceva). Întotdeauna o carte câștigătoare pentru cel care o posedă, un as în mâneca sau un atu, bunul-simț e și o chestiune de inteligență emoțională, socială și interpersonală, pentru că el e cenzura care se interpune între omul echilibrat și cel care, conjunctural, se transformă, stimulat de ”masajul egoului” pe care, uneori, și-l face singur, în lipsă de lăudătorii care vor fi mereu prea puțini.
Cum recunoști un om cu bun-simț?
Din prima.
- Din felul în care salută. Este omul care zâmbește și te privește în ochi atunci când salută. Și salută cu voce tare, folosind expresia adecvată (Bună ziua, nu Bună, Neața sau vreun mormăit imperceptibil. E conștient de puterea cuvintelor și le folosește adecvat, fără sofisticări, ipocrizie sau maimuțăreală. Simplu, curat, luminos. E șeful care te salută, conștient de faptul că munca ta stă la baza succesului tuturor. E subalternul care nu se înclină până la pământ, ci își păstrează coloana dreaptă, pentru că știe că ”lingușirea e plata trădării care va veni”. E tânărul care salută vârstnicul și îl ajută să treacă strada, pentru că știe că va urma și el aceeași cale bătătorită de timp. E discipolul care manifestă respect în primul rând prin salutul cordial adresat profesorului care i-a schimbat destinul.
- Din felul în care se comportă în societate, procedând cu gentilețe și uzând de bunele maniere pe care le recunoaște ca limbaj universal, nu doar față de cei sus-puși. Un om cu bun-simț cedează locul celui mai vulnerabil decât el, respectând femeia sau pe cei în vârstă, cel care deschide ușa pentru a înlesni intrarea în incintă, și, mai mult decât atât, își însoțește gestul cu câteva cuvinte protocolare și un zâmbet mobilizator. Ajută fără să ceară plată sau ceva la schimb, fără să facă un troc din orice interacțiune. Fără ”do ut des”. E cel care emană echilibru, decență, seriozitate și modestie, chiar dacă e președintele unei țări sau cel mai bogat om din lume. Și, pe deasupra, are un simț al umorului care denotă dorința de a aduce starea de bine în grupul în care se află.
- Din felul în care vorbește, râde sau poartă o polemică sau un dialog aprins. E cel care spune: ”Îți respect opinia, dar rămân fidel ideilor mele” și cel care nu râde de unul singur cu gura larg deschisă când spune un banc, sperând să-i molipsească pe ceilalți. Cel care nu gesticulează pentru a atrage atenția și nici nu pretinde că e atotștiutor, folosind un limbaj savant pentru a-și exhiba nivelul de cultură. E cel care nu face paradă din titlurile academice sau științifice, expunându-le ostentativ de câte ori are prilejul, fără a fi întrebat.
- Din felul în care gândește, evitând să se considere mai mult decât ceea ce este oricare individ din mulțimea celor peste 7 miliarde de oameni care formează populația planetei. Faceți un exercițiu de imaginație și exprimați cantitatea pe care o reprezintă un individ în contextul întregului sistem planetar. Cam asta suntem, un fir de praf…, putem străluci doar în lumina soarelui. De unii singuri e foarte greu.
- Din felul în care știe să-și manifeste gratitudinea față de tot ceea ce a contribuit la formarea lui ca om sau la ascensiunea lui pe scară socială și profesională. E cel care nu mușcă mâna celui care l-a hrănit (din acest punct de vedere câinii ne sunt superiori) și nici nu linge ciubota celui care îi oferă o funcție din varii considerente. Bunul-simț e acea calitate care îl determină pe om să rămână același, oricâte trepte ar urca deasupra celorlalți. Cel care nu se vinde pe nimic, uitând că ne facem planuri pentru viață, iar ea e dirijată de întâmplare. Rara avis.
- Din felul în care răspunde la mesaje, de orice fel ar fi. Prompt, protocolar, punctual. Fără ocolișuri sau subterfugii.
- Din felul în care cunoaște, respectă și aplică cele zece porunci. Nu pune mâna pe nimic din ceea ce nu-i aparține și nu-și arogă merite necuvenite. Omul cu bun-simț nu iese niciodată din propria piele, spre a vinde pielea ursului aflat ”în pădure încă”. E cel care se prețuiește admirând ceea ce este bun și frumos în ceilalți. Cel care educă, fără să ”dea lecții”. Cel lipsit de prejudecăți care acționează pe principiul ”fă ca tine, dar nu uita că trăiești în societate”. Cel care își cumpănește vorba, pentru că, după cum spunea Ileana Vulpescu, ”nu se știe unde lovește cu ea”. Cel care nu minte ostentativ, pentru că știe că societatea pune taxă pe cei fără caracter și îi dă jos la prima stație. Cel care consideră că e loc sub soare pentru toată lumea (revin la imaginea sistemului solar, infinit).
- Din felul în care își face din bunul-simț un mod de viață, respectându-se pe sine (intenționată repetiție) și, în același timp și egală măsură, pe ceilalți.
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
