Depresia la copii: o problemă globală

Depresia la copii: o problemă globală

Depresia este o afecțiune care nu face excepție în ceea ce privește vârsta. Chiar și copiii pot fi afectați de această tulburare mentală, iar statistici reale din întreaga lume arată că problema este una globală și în creștere. ”Aproape un copil din trei s-a confruntat cu tulburări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional în centrele Salvați Copiii România în ultimii doi ani”, se arată într-un articol de specialitate.

Statistici îngrijorătoare

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), depresia afectează aproximativ 300 de milioane de oameni de toate vârstele la nivel mondial. Aceste cifre sunt alarmante, dar ceea ce este și mai îngrijorător este faptul că și copiii sunt afectați într-o măsură tot mai mare.

Conform unui studiu realizat de Centrul Național pentru Sănătate Mintală din Statele Unite, aproximativ 3% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și 6% dintre adolescenții cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani suferă de depresie. Aceste cifre pot părea mici, dar înseamnă că milioane de copii din întreaga lume se confruntă cu această tulburare.

Statisticile și cercetările arată că un amestec de factori genetici, de mediu și personali contribuie la apariția depresiei la copii. Recunoașterea timpurie a semnelor de depresie și intervenția rapidă sunt esențiale pentru a aborda această tulburare complexă și pentru a oferi copiilor șansa de a avea o dezvoltare sănătoasă și fericită. Prin înțelegerea și abordarea acestor factori de risc, părinții, educatorii și profesioniștii din sănătatea mintală pot lucra împreună pentru a sprijini binele emoțional și mental al copiilor. Principalii factori statistici:

1. Factori Genetici

Studiile arată că istoricul familial de depresie poate crește riscul unui copil de a dezvolta această tulburare. Dacă un părinte a avut depresie, riscul copilului de a dezvolta boala este semnificativ mai mare. Potrivit unor surse, probabilitatea ca un copil cu un părinte care a suferit de depresie să dezvolte și el aceeași condiție este de aproximativ 25-30%.

2. Mediul familial și dinamica familială

Conflictul familial, divorțul, abuzul fizic sau emoțional și neglijarea sunt factori majori care pot contribui la depresia în rândul copiilor. Un mediu familial instabil sau lipsit de sprijin poate avea un impact negativ semnificativ asupra sănătății mintale a copilului.

3. Traume și evenimente de viață stresante

Experiențele traumatice, cum ar fi moartea unui membru al familiei, violența sau dezastrele naturale, pot declanșa depresia la copii. De asemenea, schimbările majore, cum ar fi mutarea într-o nouă localitate sau schimbarea școlii, pot fi extrem de stresante și pot contribui la apariția depresiei.

4. Probleme școlare și presiunea socială

Dificultățile academice și problemele de relaționare cu colegii, inclusiv bullying-ul, sunt cauze frecvente ale depresiei la copii și adolescenți. Presiunea de a performa, atât la școală, cât și în activitățile extracurriculare, poate de asemenea să fie copleșitoare.

5. Probleme de sănătate

Condițiile cronice de sănătate, cum ar fi astmul, diabetul sau obezitatea, pot fi corelate cu un risc crescut de depresie la copii. Aceste condiții pot afecta stima de sine a copilului, pot limita activitățile acestuia și pot duce la izolare socială.

6. Biologia și chimia creierului

Desechilibrele în neurotransmițătorii creierului, cum ar fi serotonina și dopamina, pot juca un rol în depresia copiilor, similar cu adulții. Aceste substanțe chimice sunt esențiale pentru reglarea dispoziției și comportamentului.

Un istoric

Depresia, înțeleasă adesea ca o tulburare a stării de spirit, a fost analizată și definită de mulți psihologi și psihiatri de-a lungul timpului. Fiecare dintre acești experți a adus perspectiva sa unică asupra modului în care depresia afectează individul. Iată câteva definiții notabile ale depresiei oferite de psihologi și psihiatri celebri, împreună cu referințe bibliografice relevante pentru aprofundarea acestor perspective:

Sigmund Freud

Freud a abordat depresia prin prisma pierderii și a conceptului de melancolie. În lucrarea sa „Mourning and Melancholia” (1917), Freud compară procesul de doliu cu melancolia, notând că ambele implică pierderea unui obiect iubit. Totuși, în melancolie (un termen pe care îl folosește în contextul depresiei), pierderea nu este întotdeauna conștientă, iar pacienții se confruntă cu o auto-evaluare scăzută severă.

• Freud, S. (1917). „Mourning and Melancholia.”

Aaron Beck

Beck este cunoscut pentru dezvoltarea terapiei cognitive, care a revoluționat tratamentul depresiei. El a definit depresia ca fiind rezultatul distorsiunilor cognitive, inclusiv gândirea negativistă despre sine, lume și viitor. Beck a descris aceste pattern-uri de gândire ca „triada cognitivă” a depresiei în lucrarea sa „Cognitive Therapy and the Emotional Disorders” (1976).

• Beck, A.T. (1976). „Cognitive Therapy and the Emotional Disorders.”

Martin Seligman

Seligman a adus în atenție teoria „despre învățarea neajutorării” ca o explicație a depresiei. El a propus că depresia poate rezulta atunci când o persoană percepe evenimentele negative ca fiind incontrolabile, inevitabile și persistente. Aceasta teorie este detaliată în lucrarea sa „Helplessness: On Depression, Development, and Death” (1975).

• Seligman, M.E.P. (1975). „Helplessness: On Depression, Development, and Death.”

Kay Redfield Jamison

Jamison, ea însăși diagnosticată cu tulburare bipolară, a explorat depresia nu doar ca psiholog, ci și ca pacient. În „An Unquiet Mind” (1995), ea oferă o perspectivă intimă asupra luptei cu depresia și tulburarea bipolară, oferind o înțelegere profundă a impactului devastator al acestei tulburări asupra vieții individuale.

• Jamison, K.R. (1995). „An Unquiet Mind: A Memoir of Moods and Madness.”

John Bowlby

John Bowlby, fondatorul teoriei atașamentului, a sugerat că tulburările timpurii ale atașamentului pot duce la vulnerabilitatea față de depresie. El a examinat importanța relațiilor timpurii și siguranța atașamentului în dezvoltarea emoțională sănătoasă în lucrările sale despre atașament și pierdere.

• Bowlby, J. (1980). „Attachment and Loss.”

T. Berry Brazelton

T. Berry Brazelton, pediatru și cercetător american renumit pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul dezvoltării copilului, a abordat problemele legate de starea emoțională a copiilor în mai multe dintre lucrările sale. Brazelton este cunoscut pentru dezvoltarea a ceea ce se numește în terminologie de specialitate „Neonatal Behavioral Assessment Scale” (Scala de evaluare comportamentală neonatală) și pentru cărțile sale despre părinți și dezvoltarea timpurie a copiilor.

Una dintre cărțile sale unde abordează și probleme legate de sănătatea mintală a copiilor, inclusiv depresia, este „Touchpoints: Your Child’s Emotional and Behavioral Development”. În această carte, Brazelton explorează momentele critice (touchpoints) din dezvoltarea copilului, care pot fi adesea perioade de regresie temporară, dar și de oportunitate pentru creștere. El subliniază importanța suportului emoțional și a înțelegerii nevoilor copilului pe măsură ce acesta traversează diverse faze de dezvoltare.

Brazelton a discutat despre cum copiii pot experimenta stres și anxietate, care, dacă sunt neînțelese sau ignorate, pot contribui la dezvoltarea depresiei. El a accentuat necesitatea unei abordări empatică și a unei comunicări deschise între părinți și copii, pentru a identifica și aborda semnele timpurii ale stresului și ale problemelor emoționale.

Deși Brazelton nu se concentrează exclusiv pe depresia la copii în lucrările sale, principiile sale privind recunoașterea și răspunsul la nevoile emoționale ale copiilor sunt extrem de relevante în prevenirea și gestionarea depresiei infantile. A înțelege „punctele de atingere” ale dezvoltării copilului poate ajuta părinții să fie mai receptivi și mai atenți la semnele subtile de suferință emoțională ale copiilor lor. Care sunt acestea?

Conceptul de „touchpoints” a fost introdus de Dr. T. Berry Brazelton pentru a descrie momentele critice și predictibile în dezvoltarea unui copil, care sunt de obicei asociate cu o regresie temporară în comportament. Aceste puncte de atingere reprezintă oportunități pentru părinți și profesori de a înțelege mai bine și de a răspunde nevoilor copilului în timpul unor tranziții esențiale de dezvoltare și educație. Brazelton a identificat mai multe astfel de momente cheie în dezvoltarea copilului, de la naștere până la vârsta de trei ani și dincolo. Iată câteva dintre cele mai importante „touchpoints” descrise de el:

1. Nașterea

• Nașterea este primul și unul dintre cele mai fundamentale touchpoints. Este momentul în care părinții întâlnesc copilul pentru prima dată și încep să-și ajusteze așteptările și comportamentele pentru a se alinia cu nevoile noului membru al familiei.

2. Zilele și săptămânile imediat următoare nașterii

• Această perioadă este esențială pentru stabilirea legăturilor afective și pentru adaptarea la ritmurile de hrănire și de somn ale copilului. Părinții pot experimenta stres și anxietate pe măsură ce învață să decodifice și să răspundă semnalelor copilului lor.

3. La opt săptămâni

• În jurul vârstei de opt săptămâni, mulți copii încep să ofere zâmbete sociale, ceea ce poate consolida legătura și poate oferi părinților un sentiment de competență parentală. De asemenea, pot începe să-și arate interesele și preferințele.

4. La patru luni

• La această vârstă, copiii devin de obicei mai expresivi și interactivi. De asemenea, pot începe să experimenteze anxietatea de separare, ceea ce poate fi o provocare pentru părinți.

5. La șase luni

• Acest touchpoint este adesea marcat de apariția unor abilități noi, cum ar fi ședința nesprijinită, care schimbă modul în care copilul interacționează cu lumea.

6. La nouă luni

• Copiii încep adesea să se târască și să exploreze mai activ mediul, ceea ce necesită o supraveghere crescută și noi ajustări din partea părinților.

7. La un an

• Multe copii încep să meargă în jurul acestei vârste, ceea ce deschide noi oportunități și provocări atât pentru ei, cât și pentru părinții lor.

8. La optsprezece luni până la doi ani

• Această perioadă este adesea asociată cu „crizele de independență”, în care copiii își exprimă dorința de autonomie. Acesta este un moment critic pentru stabilirea limitelor și a regulilor.

9. La trei ani

• Copiii devin mai verbali și mai capabili să exprime ceea ce gândesc și simt, ceea ce poate duce la noi provocări comportamentale și la necesitatea unor noi strategii de comunicare și disciplinare din partea părinților.

10. La patru ani

• Copiii de patru ani încep să dezvolte abilități sociale mai complexe și să manifeste o înțelegere mai profundă a relațiilor cu ceilalți. De asemenea, își extind vocabularul și abilitățile lingvistice, ceea ce le permite să comunice nevoile și sentimentele mai clar.

11. La cinci ani

• La această vârstă, copiii sunt de obicei pregătiți să înceapă școala. Acest touchpoint este crucial pentru dezvoltarea competențelor academice inițiale și pentru adaptarea la un mediu structurat și la noi cerințe sociale. Copiii învață să respecte reguli, să coopereze cu colegii și să urmeze instrucțiuni complexe.

12. La șase ani

• Intrarea în sistemul formal de educație marchează acest touchpoint. Copiii își dezvoltă în continuare abilitățile de citire și scriere și încep să fie evaluați pe baza performanțelor academice. Aceasta poate fi o perioadă de stres pentru copii, pe măsură ce se adaptează la presiunile școlare.

13. La opt ani

• Pe măsură ce copiii avansează în ciclul primar, ei încep să formeze prietenii mai stabile și să-și dezvolte identitatea socială. Această perioadă este importantă pentru consolidarea stimei de sine și pentru navigarea în complexitățile relațiilor de grup.

14. La zece ani

• La zece ani, copiii tind să devină mai independenți și pot începe să-și exprime interesele și preferințele personale mai clar. Aceasta este, de asemenea, o vârstă la care pot începe să se confrunte cu dileme morale și etice mai complexe.

15. La douăsprezece ani

• Pre-adolescența este o perioadă de tranziție majoră, în care copiii încep să experimenteze schimbări fizice și emoționale semnificative. Ei pot începe să se confrunte cu probleme de identitate și să simtă presiunea de a se conforma normelor de grup.

16. La paisprezece ani

• Adolescența timpurie este marcată de o căutare intensă a identității și de o nevoie de independență. Relațiile cu prietenii pot deveni centrale, iar relațiile cu părinții pot fi tensionate pe măsură ce tinerii încearcă să negocieze limite și libertăți.

17. La șaisprezece ani

• La această vârstă, adolescenții își dezvoltă adesea un simț al direcției personale și pot începe să ia decizii importante legate de cariera și viitorul lor educațional. De asemenea, pot experimenta primele relații romantice serioase.

Și așa mai departe, cartea merită studiată în profunzime de orice viitor părinte. Dacă ar fi după mine, pentru a fi mamă/tată ar trebui o școală specială, cu un examen sever la finalul ei. Iar apoi, din cinci în cinci ani, cursuri de perfecționare, fără dreptul de a absenta, și cu același test draconic pentru a putea absolvi. Școala părinților este prima condiție a școlii copiilor. Last but not least, ar trebui să avem cursuri de perfecționare accesibile tuturor cadrelor didactice, prin care să acumuleze la mosul real, autentic, competențe psiho-pedagogice specifice, pentru a deveni nu doar transmițători de informații, ci formatori în adevăratul sens al cuvântului!

Poate am avea mai mulți copii fericiți în aceste condiții!

Cauzele depresiei la copii

Depresia la copii poate fi cauzată de mai mulți factori, iar înțelegerea acestora este esențială pentru a putea preveni și trata această afecțiune. Printre cauzele comune se numără:

• Factori genetici: există dovezi că depresia poate fi moștenită genetic, astfel că un copil cu un părinte sau un frate care suferă de depresie are un risc mai mare de a dezvolta această tulburare.
• Evenimente traumatice: pierderea unei persoane dragi, divorțul părinților, abuzul sau neglijarea pot fi factori declanșatori ai depresiei la copii. Conflictele,  neglijarea emoțională sau abuzul sunt, de asemenea, printre cele mai frecvente cauze.
• Dezechilibre chimice în creier: nivelul scăzut al serotonină și noradrenalinei, doi neurotransmițători implicați în reglarea stării de spirit, poate contribui la apariția depresiei la copii.
• Stresul și presiunea: copiii pot fi supuși la stres și presiune din cauza școlii, a relațiilor cu colegii sau a așteptărilor ridicate ale părinților.

Semne și simptome ale depresiei la copii

Depresia la copii poate fi adesea greu de detectat, deoarece aceștia pot să nu își exprime întotdeauna tristețea sau disconfortul emoțional. Cu toate acestea, există anumite semne și simptome la care părinții și profesorii ar trebui să fie atenți.

Depresia la copii poate să nu se manifeste întotdeauna în moduri evidente și poate fi greu de recunoscut. Simptomele pot include:

• Tristețe persistentă sau o stare de dispoziție scăzută pe o perioadă îndelungată.
• Lipsa interesului pentru activitățile pe care în mod normal le-ar bucura.
• Schimbări în apetit și în modelul de somn, cum ar fi insomnie sau dormit excesiv.
• Oboseală și scăderea energiei.
• Sentimente de neajutorare, nevrednicie sau vinovăție excesivă.
• Dificultăți de concentrare și luare a deciziilor.
• Retragere socială de la prieteni și activități.
• Plâns frecvent.
• Comportament iritabil sau agresiv.

Importanța diagnosticării și a tratării depresiei la copii

Depresia la copii nu trebuie ignorată sau tratată ca o fază trecătoare. Este important ca părinții, profesorii și profesioniștii (dacă vorbim despre perioada școlară, primul și cel mai important profesionist este profesorul consilier școlar!) din domeniul sănătății să fie conștienți de semnele și simptomele acestei tulburări și să acționeze în consecință. Intervenția timpurie este crucială pentru a preveni deteriorarea ulterioară a stării de sănătate mintală a copilului. Tratamentul timpuriu poate îmbunătăți semnificativ rezultatele pe termen lung și poate ajuta la dezvoltarea unor mecanisme sănătoase de coping. Depresia la copii este o problemă serioasă de sănătate mintală care necesită atenție și acțiune promptă. Recunoașterea simptomelor, înțelegerea cauzelor și accesul la tratament adecvat sunt esențiale pentru a ajuta copiii să se recupereze și să ducă o viață sănătoasă și împlinită.

Care ar fi primul pas? Comunicarea, observarea, prezența necondiționată a adulților în preajma copiilor. Doar așa se pot observa orice semne de perturbare a stării, a atitudinii și a comportamentului unui copil care nu știe și nu poate să analizeze și exprime singur cauze obiective și simptome

Diagnosticarea și tratamentul precoce pot face o diferență semnificativă în viața unui copil. Terapia individuală sau de grup, terapia comportamentală cognitivă, încurajarea participării la activități și hobby-uri, precum și suportul în cadrul școlii, și, în unele cazuri, medicamentele pot fi eficiente în tratarea depresiei la copii.

Așadar, depresia la copii este o problemă reală și globală, care necesită atenție și acțiune. Statisticile arată că tot mai mulți copii sunt afectați de această tulburare, iar cauzele pot fi diverse. Este esențial ca părinții, profesorii și profesioniștii din domeniul sănătății să fie conștienți de semnele și simptomele depresiei la copii și să acționeze în consecință pentru a asigura un diagnostic și un tratament adecvat.

Educație – Jan Amos Comenius