Cât de bine se mobilizează toată planeta! Cât de repede știu să iau conducătorii planetei măsuri, ne informează constant, se fac statistici 24 din 24 de ore, ne învață cum să ne spălăm pe mâini, cum să prevenim îmbolnăvirea.

Tot globul are un subiect comun: Coronavirusul. Ce teamă are statul roman, și toate statele lumii, ca eu să fiu bine. Să nu îmi îmbolnăvesc fiul, sora, mama, vecinul, orașul, țara, președintele, pământul întreg. Mi-aș dori să trăiesc o zi în care să văd această mobilizare planetară împotriva sărăciei. Să nu mai existe boli incurabile. Să nu se cheltuie sume fabuloase pe termoscannere, teste, și alte chestii necesare inventării unui vaccin, aș vrea să se ducă banii ăștia celor care mor zilnic de foame.

Da, sunt revoltată.

Țin mine că demult foloseam hârtie igienică din aia dură, groasă, și, când am văzut în baia unei colege mai înstărite hârtie igienică din aia fină, mi-am promis că niciodată nu o să dau bani mai mulți pe una scumpă. Mi se părea absurd, inutil. Acum mă șterg la fund cu trei straturi fine, cu miros de levănțică.

În Somalia mor anual peste 1 milion de copii de foame. Copiii noștri se joacă cu lego, mașinuțe teleghidate, au telefoane performante, tot felul de tablete. Știu, evoluția. Copiii săraci, dintr-o altă lume, stau goi și desculți și își fac castele din piatră. Se joacă cu ce au. Sărăcia lor nu ucide pe nimeni.

Nu se ia prin aer ca virusul, nu trece granițe, nu o aduc turiștii, nu se inventează în laboratoare cu aparaturi sofisticate, nici nu o împrăștie peste oameni cu tot felul de drone și alte tâmpenii. Sărăcia e doar boala lor. Și nu au arme ca să lupte împotriva lor. Și nici vaccinuri. Da, sunt revoltată. Noi ne facem provizii, cumpărăm ca nebunii făină, și ulei, și fasole, și tot felul de conserve.

De fapt, de ce ne e frică? Că o să ne omoare virusul, sau că o să murim de foame în casă, izolați, în timp ce ne uităm pe Netflix? Ieri nu am găsit în magazin săpun protex. Rafturile sunt goale. Oamenii au început să se spele ca descreierații, ce să zic. Se dau cu spirt pe piele în loc de parfum. Bine, unii se izolează în vile lângă lac, și conduc țara prin skype. Conducătorii de nave rămân ultimii pe punte, parcă așa știu. La virusul ăsta există o scuză bună, nu mă izolez ca să mă salvez pe mine, mă izolez ca să-i protejez pe alții. Deci nu poate fi nimeni acuzat că se ascunde în casă de frică. Izolarea e o soluția. Ce-ar fi să ne sperie un pic conducătorii planetei că a apărut un virus care detectează ura, răutatea, îi intră omului în plămâni, sub piele, în sânge, și-l omoară instantaneu? Fără nicio carantină.

Vaccinul nu ar fi fabricat de alții, ar fi plămădit de tine, în tine. Da, sunt revoltată. În timp ce noi ne isterizăm, ne umplem cămara, ne spălăm obsedant mâinile, clanța, wc-ul, o femeie minunată, actriță și regizoare la teatrul din orașul meu, a murit răpusă de cancer. Acum o plâng cei doi copii rămași fără mamă. Da, știu, e o altă poveste. În povestea asta, a mea, mi s-a anulat o vacanță la Roma, mă spăl pe mâini muuuult, evit aglomerațiile, și fac tot ce ține de mine să rămân sănătoasă.

Îmi spunea ieri o prietenă că a ieșit dimineața devreme în curtea casei, s-a așezat pe un scaun, a respirat aer proaspăt și s-a delectat cu spectacolul matinal: cerul senin, copacii înmuguriți, păsărele ciripind. Și s-a gândit cât de fragil e totul. Cât de repede se poate strica o frumusețe pură, nealterată. Cât de ușor și repede se poate distruge armonia și frumosul.
Dar, da, sunt revoltată.

Așa m-am trezit. Ciufulită. Și cu gândul la toată mascarada asta, și la toate nedreptățile lumii.
Oare când o să bage protex la magazin?

Citiți și Pastile de inimă