Dansează, înfige-ți gleznele-n ploi

dansează acum, sârma e udă
și ploaia – jilavă rudă
de sânge pe linie maternă,
ropote-n vorbă fluidă
va pune
la intrarea-ntr-o lume
de plasmă și făină absurdă.

dansează, mai ales, nu privi
în jos, căci ploaia
se va opri și,
tulpinile mele-ncordate
uscate vor fi ca niște zugravi
scorojiți și bolnavi
care, de-atâta murit, mai bine-ar trăi.

dansează, înfige-ți gleznele-n ploi
academia de ploaie așteaptă s-absolvi
magna cum laude, când nimeni nu-i
dispus să aplaude.

dansează, femeile uitate în tine vor mai boci
firele ploii și
despletitele mele euritmii.

foto tumblr.com

Citește și e lângă mine o fată