Daniela Pârvu Dorin – „Ca o Cleopatră de neclintit”
Daniela Pârvu Dorin
Poezia Danielei Pârvu Dorin se alcătuiește pe un eșafodaj cosmogonic animat de trăiri intense, al cărui numitor comun ar putea fi dorul de viață, iar prin această structură interioară, deschisă către elanuri extatice, se apropie de modelul blagian, fără a fi o copie a lui în altă haină. Totul se animă, în acest univers liric de mare forță expresivă, din fibrele nevăzute ale ființei, din locurile tainice în care dospesc sevele iubirii, ală căutării, ale visării cu ochii deschiși la o reîntâlnire cu sinele, cu celălalt, cu muza sau cu iubitul, și, de ce nu, cu iubirea însăși, pentru că ambiguitatea referentului poetic permite multiple interpretări.
Fericirea, libertatea, dorul, uimirea, îmbrățișările, tumultul rostirii, așteptarea, dorințele și amintirile sunt notele în care vibrează o căutare a unor adevăruri care limpezesc viziunea asupra existenței și îi conferă consistență, argumentând acea stare de bine pe care poeta o experimentează în mijlocul lucruirlor care compun lumea.„Limpezeşte-mi privirea”, cere eul poetic, imperativ, deținător al marilor secrete, căci „nu ştie nimeni unde te-ai dus / Numai eu știu / şi duhul-sfânt-al iubirii din noi”, iar orice demers inițiatic trebuie să pornească de la ideea unei purificări.
Bogdan Petriceicu Hașdeu definea poezia drept „căsătoria realității cu idealul, în sufletul poetului”, mi-a amintind citind versurile Danielei Pârvu Dorin, pentru că aici, în lumina ei, lirica păstrează cele două planuri într-o simbioză impregnată de afectivitate, care e plăcută sufletului ce tinde spre fericire. Universul e populat cu dorința de a cunoaște a eului poetic, ce dă lumii profunzime, substanță și, implicit, coerență, pentru că „Oricum… în toate-i ceva de iubit”, iar condiția fundamentală a existenței este dinamica.
Toate elementele ei, de la mineral la vegetal, cerul și pământul, anotimpurile, toate se cer dezlegate de inerție și pasivitate, chiar și entitățile abstracte dintre care „măcar timpul în mine să nu mai stea pe loc”, iar dacă trecerea lui implică vreun hiatus, poeta, înzestrată cu harul farmazoanelor care făceau din orice un leac, pharmakon, declară cu emfază că „în fiecare aritmie găsesc o manifestare metaforică”.
Atâta vreme cât are puterea de a se mișca liber în propriul sine, sub imperiul unei „goane neostoite… de trăit”, în locurile care se lasă descoperite din intimitatea celuilalt, prin care se definește cuplul, poezia emană o stare de exaltare și exprimă un impuls dionisiac de trăire a vieții, care se convertește fără greutate în materie poetică, iar limbajul i se dă firesc, natural, fluid, epurat de artificii stilistice.
CA O CLEOPATRĂ DE NECLINTIT
Am fost proclamată fiica nimănui
ca o Cleopatră de neclintit
închisă cu forța în templu,
îmbrăcată în propriile spaime
eu, într-o durere deplină
împlinesc un destin al singurătății
și devin spectatorul propriei vieți
abia dacă mai pot să m-adun
să scriu scrisori lungi unui bărbat care nu există
să pun tot ce trăiesc în măsura sufletului
cu orice așteptare mă restitui zilelor trăite trist
măcar timpul în mine să nu mai stea pe loc…
și-n aceeași mirare să-i cer toamnei zori de-mbrățișări
Fericit nu poți fi decât
dacă te adăpostești în sufletul cuiva
proaspăt ieșit din placenta singurătății
și nu ca dintr-o cămașă de forță
vrei să aparții unei lumi rămânând liber
Strigă dacă ai nevoie de-o inimă nouă,
de ochi, de alte atingeri, de alt por
și până-n zori ți se va aduce inima,
ochii, mângâierile
și filmul în care vrei să trăiești,
să-ți recunoști viața, trupul și ziua
Dar oprește-te în a fi
un om nefericit care râde…
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
