Johny Răducanu
Leonard Feather, un mare jazzolog american, l-a numit „Mr. Jazz of Romania”, captivat de talentul uriaș al celui care, de la o vârstă fragedă – aproape 22 de ani – devenise unul dintre cei mai importanți artiști ai genului din întreaga lume, ducând la apogeu tradiția de peste 300 de ani a familiei lui Petrea Crețu Șolcanu, lăutar la Istanbul. I s-a părut mai actual, mai cool probabil să-și ia numele de scenă Johnny Răducanu (1 decembrie 1931 – 19 septembrie 2011), apelativ de rezonanță americană pentru că, spunea într-un interviu, ”iubesc la nebunie muzica din patria jazz-ului”, și, în plus, era genul de om pentru care viața era o scenă într-o continuă dinamică, la care trebuia să participe activ pentru a ține pasul.
Mereu jovial, mereu dispus la poante pe care le spunea într-un stil atât de serios, accentuat de figura impunătoare, cu un aer de sobrietate care masca un temperament bonom și o autentică plăcere de a trăi viața din plin, artistul era perfect conștient de menirea cu care îl înzestrase atât de generos destinul, aceea de a impulsiona mișcarea jazzistică românească în toate felurile posibile: lansând albume („Jazz trio – Seria jazz nr. 4″ (1966), „Jazz în ţara mea (Jazz in my country)” (1967), „Confesiuni” (1979), „Confesiuni II” (1982), „Confesiuni III – Seria jazz nr. 21″ (1986) şi „Jazz Made in Romania” (1987), inițiind și participând la concerte și festivaluri care au făcut istorie, adunând în jurul lui compozitori și cântăreți de jazz pe care i-a consacrat și i-a susținut (Teodora Enache, Harry Tavitian), scriind compoziții cu care a fondat o direcție românească a jazzului, al cărui „tartor” a fost, după cum mărturisea, și nu în ultimul rând, scriindu-și biografia în două cărți esențiale – „Țara lui Johnny” și „Singurătatea, meseria mea”, o carte-jurnal însoțită de un CD cu opt melodii unice, creație proprie.
Vocația lui depășea cu mult arta interpretării, subsumată celei a invenției proprii, fapt datorat unei puternice legături cu țara care l-a zămislit și pe care nu s-a gândit niciodată să o părăsească, deși ar fi avut numeroase oportunități, mai ales în America, unde a și devenit membru de onoare al Academiei Louis Armstrong din New Orleans. „Am promis tatălui meu că nu voi părăsi niciodată țara. Așa m-a învățat el; aici sunt mormintele fraților mei și trebuie să rămân lângă ei.”, spune artistul, prin urmare își va da toată silința ca arta lui să devină un bun al culturii noastre: „Temele mele sunt românești. Eu nu cânt decât compozițiile mele. Și când pornesc de la o tema standard a jazz-ului, nu reproduc doar litera partiturii, ci improvizez, creez, recreez. Am descoperit ceva care e original.”
De aici, Jonhhy Răducanu își va constitui un țel artistic care îl va face unic în muzica românească: „Idealul e să arăți o inovație care să fie așa ca o mise-en-scene pe care nu a pus-o nimeni și o pui tu. Atunci, ai câștigat. Vorba lui Nichita, dacă pui un punct sau o virgulă acolo unde nu au pus-o alții, e lucru mare.”
Muzicianul a avut însă avantajul unei surse de inspirație inepuizabile, cu toate că aceasta n-a fost capabilă să îl scutească de singurătate: „Niciodată nu m-a inspirat nimic altceva să cânt decât femeile. Când cânt, fiecare notă e erotică, e o iubire care se descarcă într-un final, ca în amor.” (interviu acordat revistei Esquire în 2007)
Lecția lui Johnny Răducanu e simplă: Viața trebuie cântată pe ritmul tonic al muzicii de jazz, dar în manieră proprie, căci satisfacția vine din suflul ei interior, care împrumută linia melodică a respirației proprii. În această ecuație existențială, încă un lucru foarte important: „Cea mai bună lecţie pe care am învăţat-o este simţul măsurii.”
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
