cele roșii cele galbene dă-mi-le alea verzi de dincolo de
tine
una și-a prins gâtul în gard
dincoace
eu
îi vâr mâna-n păr și-i scot ochii
pe rând
curiozitatea din blana pisicii
electrostatica și spațiul sireap
nu sunt nu
sunt de ajuns
prea puține degete pumnii mici
au strâns placenta de lemn și de sticlă
iar eu am doar corpul acesta în care
nu mai încap
foto tumblr.com
Citește și mirosind a lumină
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.