Carol este implicat în relația cu Elena Lupescu, una dintre cele mai comentate și mai controversate povești de dragoste din istorie, care a stârnit un imens val de critici, iar Sitta și-a dat seama că această legătură era diferită de flirturile anterioare ale lui Carol, deși reputația acestei femei din viața lui era una îndoielnică. Din cauza acestei legături, se revoltă chiar fețele bisericești cele mai înalte, din moment ce însuși patriarhul Miron Cristea nota: „Prințul are relații cu Elena Lupescu Wolf, femeie divorțată, stricată”[1].

Mimând normalitatea, soția și-a dat seama că Bucureștiul era deja plin de povești extravagante și vulgare pe această temă. Persoane din proximitatea familiei regale speculau chiar că principesa însăși încurajează această relație a lui Carol „ca să scape de asiduitățile conjugale”, împingându-l pe „prinț în brațele Roșcovanei”[2]. „Se spunea chiar că Prințesa Elena îl împingea pe Prinț în brațele Roșcovanei, ca să scape de asiduitățile conjugale care o plictiseau. Prințesa suferise îngrozitor cu sarcina și nașterea fiului său Mihai și pentru nimic în lume nu voia să mai rămână o dată însărcinată.”[3] Este greu de probat această afirmație, cu toate că Elena nu era neapărat o soție geloasă[4], însă cert este că în vara anului 1925 cuplul princiar își petrece vara la Sinaia, într-o încercare a principesei de a reînnoda povestea de dragoste începută cu patru ani în urmă. „Eu îmi vedeam de obligațiile mele cu un aer imperturbabil, încercând astfel să dau impresia de normalitate într-o situație cât se poate de apăsătoare. Cât timp o să mai dureze oare? Mă întrebam, fiind sigură că nu mai putea dura mult, lucrurile de acest gen nu vor fi tolerate la nesfârșit.”[5] Deși au locuit la Foișor, locul în care își petrecuseră luna de miere, se pare că de această dată proiectul eșuează, întrucât la scurtă vreme după stabilirea cuplului își face apariția și Elena Lupescu, cu care Carol se întâlnește noaptea în secret[6]. Cei care s-au ocupat de biografia lui Carol, lansează ideea că aici, la Sinaia, au avut loc dialoguri mai tensionate în cuplul princiar și tot aici s-a discutat pentru prima dată despre un posibil divorț[7]. Pe de altă parte, Elena Lupescu, abilă și inteligentă, a speculat rapid slăbiciunile și suferințele principelui și a știut să i se facă indispensabilă, cultivându-și de-a lungul anilor postura de femeie sensibilă și emotivă, care trebuie protejată.

De această dată relația era incriminată nu numai de opinia poporului, care nu vedea cu ochi buni pasiunea principelui pentru această femeie, dar în același timp s-a ciocnit și de dezaprobarea bisericii și a unor politicieni, în frunte cu Brătianu și Știrbey[8] care nu uitaseră încă episodul identic din timpul războiului (când Carol părăsise regimentul și încheiase în secret o căsătorie morganatică cu domnișoara Lambrino la Odessa) și care zdruncinase îngrijorător monarhia. Cum aventura lui Carol dăuna imaginii Coroanei, liderii politici s-au simțit obligați să evalueze realist potențialele pericole care amenințau monarhia. Mai mult ca niciodată, aversiunea liberalilor s-a reaprins la adresa principelui[9], ba chiar și Iuliu Maniu, un politician mai apropiat de Carol, s-a declarat împotriva acestei legături[10]. Date fiind aceste circumstanțe, se pare că un conflict domestic începea să capete amploarea unui scandal național și toată lumea se declara pentru încetarea relației lui Carol cu Elena Lupescu. Privitor la soluții însă părerile erau împărțite. În perioada respectivă, atitudinea față de principele moștenitor a împărțit țara în două tabere care se vor perpetua în decursul timpului. Ruptura între cei care manifestau o anume admirație față de Carol – oamenii de cultură (în frunte cu istoricul Nicolae Iorga, care i-a fost și profesor), unele forțe politice țărăniste, armata și o bună parte a poporului și cei care îl blamau (în mod special, Partidul Liberal și vechea aristocrație care nu dorea să își piardă poziția) a fost atât de mare, încât a avut ecou chiar și în presa internațională.

Carol și Elena Lupescu

Scandalul provocat de Carol, care se afișa cu Elena Lupescu, îi afectează pe regele Ferdinand și pe regina Maria, cu atât mai mult cu cât acesta survine în momentul în care monarhii prezentau Europei o imagine perfectă, exemplară a unui cuplu regal complet devotat intereselor țării și poporului său. Principele Carol, care după rușinoasa dezertare din 1918 și lamentabila aventură cu Ioana Lambrino ar fi trebuit să încerce să își reconsidere comportamentul incalificabil din trecut, pătează din nou demnitatea și respectabilitatea monarhiei din România. Principesa Elena este și ea indignată de tot acest scandal, dar nu este surprinsă, pentru că se pare că îl bănuia pe Carol că îi ascunde ceva. Elena a cerut atunci sfatul reginei Maria, iar aceasta s-a consultat cu Brătianu. Deși se pare că de această dată nimeni nu era luat pe nepregătite, regina Maria era convinsă în adâncul sufletului că tânărului principe îi lipsește simțul dinastic. Ceea ce a surprins-o pe regină a fost faptul că fiul ei a acționat pe ascuns, cu o disimulare care făcea ca toate discuțiile serioase să cadă în derizoriu. Pentru regină și mai ales pentru Brătianu, Carol era un iresponsabil, iar întreaga lui atitudine punea în pericol însăși viitorul regalității, amenințând să distrugă imensele realizări ale lui Carol I și ale lui Ferdinand.

Mai mult chiar, regele Ferdinand i-a atras atenția în repetate rânduri principelui Carol referitor la comportamentul său. Într-o scrisoare nedatată, adresată acestuia, Majestatea Sa îi scria: „Am preferat să-ți scriu decât să-ți vorbesc, pentru că vorbind spui câteodată mai mult decât trebuie, pe când scriind cumpănești cu mai multă grijă fiecare cuvânt. Dragă Carol, sunt adânc mișcat că tu și Sitta nu trăiți împreună cum ar trebui. (…) Nu lăsa să ajungă lucrurile până acolo ca eu să fiu silit să iau măsuri severe spre a te obliga de a te conduce ca prinț, ca soț, ca fiu și ca gentleman… Întoarce-te la calea cea dreaptă cât mai e timp, Carol, răbdarea lumii nu este ilimitată”[11].

În primăvara acestui an o regăsim totuși pe Sitta aniversându-și ziua cu mult fast și înconjurată de familie și de prieteni[12]. Regina Maria nota:

„Marți, 14 aprilie 1925

Cotroceni

O dimineață minunată. Am ieșit devreme să călăresc la Șosea și la hipodrom[13], luând-o pe Sitta cu mine. Eu îl călăresc pe Benjemma, pe Salamina i-o împrumutasem Sittei care s-a îndrăgostit de ea. Sittei îi place să călărească un cal care merge excepțional.[14]

Duminică, 3 mai 1925

Cotroceni

E ziua de naștere a Sittei și am dat o recepție mare în onoarea ei, cu muzică militară și cu masa decorată special cu lalele frumoase.”[15]

În decursul acestei veri, regina Maria face o vizită în țara sa natală, de unde va scrie în memoriile sale și câteva cuvinte despre portretul pe care artistul Philip Laszlo îl pictează pentru Sitta.

„Miercuri, 22 iulie 1925

Esher

O vizită la Laszlo, la atelierul lui. El încă mai pictează tablouri frumoase. Am văzut cele două tablouri foarte izbutite făcute pentru Lisabeta și Sitta.”[16]

Familia grecească a principesei începe însă să creeze din ce în ce mai mult o atmosferă apăsătoare, iar Sitta, pe lângă delicata situație în care se afla cu soțul ei, trebuie să aplaneze și momentele mai puțin inspirate create în mod special de mama ei.

„Joi, 3 septembrie 1925

Sinaia

Dejun la Foișor cu familia și cu cinci ofițeri polonezi de aviație. (…) Am vorbit mult și destins despre o serie de lucruri. Atmosfera de la Foișor este destul de neplăcută din cauza atitudinii lui Sophy de totală și persistentă nemulțumire. Nicky simte o anumită schimbare la Sitta, imperceptibilă, existentă totuși. Ciudat este că și Ileana a simțit același lucru.”[17]

În toamna anului, se pare că tensiunea acumulată de comportamentul conjugal al principelui Carol, deja nu mai putea fi controlată, iar membrii familiei regale deja resimt apăsătoare situația din cuplul celor doi. Regina Maria discută cu Sitta despre situație, o înțelege și o compătimește ca soacră și ca femeie, dar cele două nu găsesc nicio soluție viabilă în a salva aparențele acestei căsnicii. Carol este total subjugat de Elena Lupescu și imun la orice stimul din afară. Nici soția, nici părinții, nici măcar fiul său, nimic nu pare să surclaseze pasiunea sa frenetică pentru respectiva.

„Duminică, 13 septembrie 1925

Sinaia

Sitta și cu Tim au venit să mă vadă și am luat-o pe Sitta la mine în cameră ca să vorbesc deschis cu ea. Nu suntem foarte fericiți în legătură cu Carol. Nu scriu însă toate acestea astăzi și ruga mea fierbinte către Dumnezeu este ca să nu trebuiască niciodată să scriu acest lucru în întregime. O mare și îngrozitoare teamă s-a ridicat în fața mea și, întrucât am avut mari necazuri în viață, îl rog pe atotputernicul să ne cruțe de una care ni se arată la orizont. Sitta și cu mine am vorbit ca două femei, ca mamă cu fiică, ca soră cu soră. Acum înțeleg schimbarea pe care am simțit-o în ea. Ea a vrut să mă menajeze, așa că eu n-am început subiectul dureros, dar sunt acum mulțumită că ea mi-a putut spune toate problemele sale. A fost extrem de caldă și iubitoare și a spus că nu și-a imaginat niciodată să fie posibil ca o ființă umană să fie atât de înțelegătoare, de corectă și de bună ca mine. Desigur că ne-am despărțit mai bune și mai apropiate prietene ca oricând.”[18]

Cuplul princiar a călătorit în toamnă cu ocazia festivităților căsătoriei[19] prințesei Mafalda a Italiei, fiica regelui Victor-Emanuel al III-lea, cu prințul Philip de Hessa. La această ceremonie, la care a asistat la Roma împreună cu Carol, Elena a constatat cu dezamăgire că soțul ei a stat cu ostentație departe de ea și nu i-a vorbit deloc[20].

La 20 noiembrie 1925 moare regina Alexandra a Regatului Unit. Casa Regală a României desemnează pe principele moștenitor Carol drept reprezentant la funeralii. Principesa Elena, convinsă fiind că, odată plecat din țară, principele nu se va mai întoarce, îl roagă pe regele Ferdinand să nu îl trimită. Din păcate, decizia era deja luată și era dificil de revenit asupra ei, cu atât mai mult cu cât Brătianu și Știrbey erau încântați de această ocazie pentru că intuiau că principele nu se va mai întoarce[21]. Cu atât mai mare trebuie să fi fost tristețea reginei Maria, care l-a condus la gară în ajunul plecării, cu speranța că, departe de Elena Lupescu o perioadă, lucrurile din cuplul conjugal se vor rearanja.

Perspectivele nu sunt însă dintre cele mai îngăduitoare, Sitta este măcinată de gânduri și suferă în tăcere, începe să fumeze și atât neliniștea care o cuprinde, cât și fumatul excesiv încep să îi afecteze sănătatea. Apropiații ei sunt îngrijorați, iar către mijlocul lunii decembrie situația se acutizează. Nimic nu pare însă a-l întoarce înapoi pe Carol către familie, iar prieteni ai cuplului vorbesc din ce în ce mai mult despre diferențele de caracter dintre Carol și Elena. O idee similară exprimă și Raoul V. Bossy: „Că această căsătorie era datorată mai mult unor considerente dinastice decât unei dragoste adevărate, că ea fusese urmarea, cel mult, a unei trecătoare atracții fizice, nu încape îndoială. De asemenea, este cert că exista o prăpastie între temperamentul focos și brutal al lui Carol, pe de o parte, și natura simțitoare și rafinată a încântătoarei sale soții, între educația neglijată și lipsa de scrupule morale ale principelui moștenitor și ținuta demnă de grande dame a domniței din Elada”[22]. Dincolo de toată această tensiune, preocuparea principală, care îi absorbea tot timpul și obiectul afecțiunii principesei era fiul ei, Mihai, un copil frumos și sănătos, care îi moștenise gropițele în obraji. Între multele incertitudini în care se zbătea, dragostea pentru acest copil era singurul element de certitudine și forță.

„Duminică, 22 noiembrie 1925

Cotroceni

Sitta a avut o nouă criză de intoxicație cu nicotină. Fată neascultătoare, doar Sherwood îi spusese special să evite să fumeze prea mult pentru că îi poate fi fatal pentru ochi. Nu pot înțelege excesul în nimic, mi se pare oricum foarte necivilizat și o absolut inexplicabilă lipsă de autocontrol pentru un lucru atât de inutil. Sophy a fost furioasă.[23]

Luni, 23 noiembrie 1925

Cotroceni

M-am dus la gară să îi conduc pe Carol și pe Sophy. Fie ca băiatul meu să se întoarcă într-o stare mai bună de spirit. Am avut o îndelungă convorbire cu Carol. Nu-mi place condiția în care se află. Simt că ceva nu este în regulă, dar nu știu ce.[24]

Miercuri, 16 decembrie 1925

Cotroceni

Îndelungată convorbire cu Sitta despre lucruri dificile. Noi suntem întotdeauna prietene foarte bune și eu sunt nespus de necăjită și dezamăgită că în casa lor nu este fericirea care ar trebui să fie.”[25]

Carol, care afirmă că se va întoarce la București de Crăciun, se deplasează cu Orient Expresul la Londra, la funeralii, însoțit de aghiotantul său, colonelul Nicolae Condeescu. Nimic din comportamentul său de acolo nu avea să trădeze planurile sale ulterioare. La întoarcerea în țară, urma să îl însoțească și sora sa mai mică, principesa Ileana, aflată la studii la o școală englezească, însă Carol îi telefonează informând-o că este obligat să meargă la Paris. S-a îndreptat direct către coastă, a traversat Canalul Mânecii până la Calais, de unde a luat trenul spre Paris. Pe peronul Gării de Nord, Carol era așteptat de Elena Lupescu (cei doi stabiliseră întâlnirea din timp) cu care avea să petreacă mai multe zile în capitala franceză. Către sfârșitul anului, Carol dă lovitura de grație și anunță că nu se mai întoarce, expediind de la Milano regelui Ferdinand o scrisoare de renunțare la drepturile sale la tron.

„Luni, 21 decembrie 1925

Cotroceni

Ei, Doamne! Cum pot relata în cuvinte simple. Sitta a venit la mine și… Carol a repetat prima lui dezertare. Carol nu se mai întoarce! Cu sânge rece și fără sentimente, el îi scrie mamei lui și soției sale că abandonează totul, că este neînțeles, judecat greșit, desconsiderat și, ca atare, s-a hotărât să renunțe la tot și să dispară.

Sitta și cu mine am fost îngrozitor de neliniștite în ultimul timp. Noi știam că este în mâinile unei femei rele, pe care noi toți o cunoșteam. Marea noastră neliniște nu era împărtășită de nimeni. Nimeni nu și-ar fi putut imagina că el putea acționa atât de abominabil – nu era de crezut, dar la înapoierea mea în această toamnă, eu l-am găsit pe Carol un om schimbat, un om bolnav, un om obsedat. N-am scris niciodată ce s-a întâmplat. El și-a distrus căminul – asta s-a întâmplat, nimicind totul pentru o mică evreică cu părul roșu cu o reputație groaznică.

Faptul că n-am vorbit cu el n-a fost de niciun folos. El n-ar fi ascultat pe nimeni, nici de mamă, nici de tată, nici de soție sau prieteni. Acum, el ne-a anunțat cu sânge rece că ne abandonează pe toți – și totul și cuvintele sale sunt atât de nemiloase și se pot ele numi cruzime inconștientă?

Am stat, Sitta și cu mine, și am privit grozăvia în față. (…) Noi l-am chemat pe Majestatea sa. Toți trei am stat ca și cum am fi fost loviți de trăsnet. (…) Dar Sitta, copilul, noi, părinții lui, țara sa, armata în care a servit! Rușine! Rușine! Rușine!”[26]

Crăciun trist în familia regală în această iarnă a anului 1925, dar nimeni nu avea să bănuiască faptul că acest moment avea să fie doar începutul unui lung șir de sărbători la care principele Carol va străluci doar prin absență. Deși zdruncinată și afectată puternic de decizia soțului ei de a-și părăsi familia, Sitta se comportă ca o adevărată doamnă, adoptând o atitudine demnă. Situația îl va marca puternic și pe regele Ferdinand, a cărui stare de sănătate se pare că se deteriorează rapid începând cu acest moment.

„Joi, 24 decembrie 1925

Cotroceni

„Obișnuita noastră slujbă religioasă. Sitta arăta mai bine ca oricând, dar ah! A fost atât de trist să-l aducă pe Miky cu ea. Când s-au făcut rugăciuni pentru Carol, am îngenuncheat cu toții și am simțit cum agonia ne sfâșie inimile. (…) Draga noastră Sitta și dragul micuț Miky, care deja avea privirea tristă, a unei mame și a unui copil abandonați.”[27]

Miercuri, 30 decembrie 1925

Sinaia

Cam pe la ora ceaiului a venit și sărmana Sitta[28]. Noi am împărțit împreună suferința și lacrimile, deși, în general, amândouă suntem foarte brave. Desigur însă că situația este absolut de nesuportat. Și ce viață va fi pentru ea? O femeie părăsită la vârsta ei, fiul său, singura speranță a țării. Groaznic! Și în plus, umilirea dacă el își bagă în cap că vrea să se însoare cu acea evreică cu părul roșu (…) un act de om nebun[29]. Ne zdruncină din temelii. [30]

Joi, 31 decembrie 1925

Sinaia

Toată această zi va rămâne în memorie ca lungul nostru coșmar îngrozitor în care sunt întipărite două fețe: a Majestății sale și a Sittei. Primul – devenind din ce în ce mai trasă la față, din ce în ce mai distrus și mai tragic, cealaltă – mai palidă, mai patetică și mai încercănată.”[31]

Un an sfârșit într-o notă la care nimeni nu s-ar fi gândit, care a dat naștere la multe speculații ulterioare și care a avut repercusiuni evidente asupra situației dinastice din România. „Dacă prințul Carol ar fi dispărut din istorie după fapta sa din decembrie 1925, probabil că aș fi rămas și eu nedumerit asupra resorturilor care l-au aruncat dincolo de graniță și nu mi-aș fi făurit probabil și eu o legendă întemeiată pe puținul ce cunoșteam dintr-însul până atunci, puțin care nu îi era defavorabil deloc. Din nenorocire, evenimentele l-au readus în 1930 (și cu câtă nădejde l-am primit!). Am văzut limpede în sufletul lui de veleitar și mi-am lămurit pe deplin și actul din 1925. Premeditare? Brătianu? Știrbei? Moralitatea reginei? Complot? Mofturi! Fuga lui n-a fost decât fapta unui degenerat priapic care a dat cu piciorul în tot ca să satisfacă acea «libido« pe care Freud a analizat-o atât de bine în lucrările sale. (…) Nu încape îndoială că toată lovitura a fost pusă la cale de Lupeasca și că Carol, care și-a găsit într-însa femeia care l-a îngenuncheat pe viață, s-a supus ca un căzut și un decăzut ce era. Fire de masochist, jidoavca făcea dintr-însul ce vrea când îl strângea… în brațe. Femeie deșteaptă, Lupeasca și-a dat seama că lucrurile nu mai puteau merge cum mergeau, că criza era iminentă și că un deznodământ era fatal. Carol trebuia să lichideze fie căsnicia sa cu principesa Elena, fie legătura sa cu dânsa. Și cum îl știa slab și influențabil, s-a temut că sechestrat și despărțit eventual de dânsa sub presiunea regelui, reginei și guvernului, scăpat de sub influența sa directă, să nu se scuture de jugul ei, într-un moment de luciditate sexuală, cum făcuse deja cu Zizi Lambrino.”[32]

 

[1] Miron Cristea, „Însemnări personale”, în Antonie Plămădeală, mitropolit al Ardealului, Crișanei și Maramureșului, Contribuții istorice privind perioada 1918-1939, Tipografia Eparhială, Sibiu, 1987, p. 372.

[2] Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine, amintiri din vremea celor de ieri, în Monarhia de Hohenzollern văzută de contemporani, ed. Ion Popescu-Puțuri, Editura Politică, București, 1968, p. 366.

[3] Constantin Argetoianu, Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. VII (1923-1926), Editura Machiavelli, București, p. 234.

[4] În contextul unor scrisori adresate regelui George, regina Maria menționează de mai multe ori faptul că „Sitta era orice în afară de o nevastă geloasă”. Pentru detalii vezi Paul D. Quinlan, op.cit., pp. 101-102.

[5] Arthur Gould Lee, op.cit., p. 113.

[6] Conform unui program dinainte stabilit, întâlnirile celor doi au loc la o cabană în stil românesc, numită Vila Gianni. Mașina lui Carol, purtând însemnele regale, parcată vizavi de mănăstire, era deseori văzută de localnici.

[7] Paul D. Quinlan, op.cit., pp. 101-102.

[8] Prințul Barbu Știrbey (1872-1946), om politic și membru de onoare al Academiei Române, a fost prim-ministru, ministru de interne și ministru de externe al României în timpul domniei regelui Ferdinand. A fost foarte apropiat de regina Maria și unul dintre sfătuitorii acesteia. În 1931 a părăsit România, dar a revenit în țară după abdicarea lui Carol al II-lea.

[9] Aliații politici ai lui Carol erau burghezii care li se opuneau liberalilor și era evident pentru toată lumea că pe aceștia avea să îi sprijine Carol odată ajuns la tron, în defavoarea contrapartidei liberale. Ion I.C. Brătianu, liberal, politician de carieră și una dintre figurile marcante ale istoriei României moderne, a intuit preferințele politice ale lui Carol și era hotărât să nu renunțe încă la putere, cu atât mai mult cu cât starea de sănătate a regelui Ferdinand nu era favorabilă. Posibil ca acest ultim scandal în care era implicat prințul moștenitor – legătura sa pasională cu Elena Lupescu – să îl fi convins că trebuiau luate măsuri drastice împotriva lui Carol și că, atât pentru binele țării, al său personal, cât și pentru binele partidului pe care îl conducea, cel mai potrivit era ca principele Carol să fie îndepărtat de la tron. Această soluție a părut confortabilă liberalilor, cu atât mai mult cu cât Carol – de altfel, un intelectual cu imense capacități și un om ambițios – se declarase și împotriva Constituției din 1923 care limita prerogativele monarhiei. În aceste condiții, Brătianu a știut să joace cartea slăbiciunilor sentimentale ale principelui, marginalizându-l și în cele din urmă debarasându-se de el. Pentru detalii vezi Paul D. Quinlan, op.cit., pp. 105-106.

[10] La un moment dat, s-a speculat chiar că principesa Elena, prin nepăsarea ei, îi servește interesele lui Brătianu punându-l pe Carol într-o lumină defavorabilă, din care să reiasă că principele, în ciuda promisiunilor făcute țării și poporului, nu este în fond decât un afemeiat gata oricând să își abandoneze principiile și familia. Biograful Elenei Arthur Gould Lee menționează că principesa nu a fost deloc influențată politic în tot acest joc al fidelității consortului ei, dimpotrivă, aceasta a urmat sfatul pe care odinioară i-l dăduse propriul tată, regele Constantin, și anume că „femeile nu trebuie să se amestece în politică”. Pentru detalii vezi Arthur Gould Lee, op.cit., p. 115.

[11] Arhivele Naționale ale României, Fond Carol II/ Arhiva personală, Dosar V/254, 1921, filele 1-8.

[12] În cercul social al Elenei o regăsim și pe prințesa Martha Bibescu, cu care aceasta poartă o corespondență în mod special prin intermediul doamnei sale de onoare, Colette Plagino. Există multe scrisori datând de la jumătatea anilor 1920 și așa cum reiese din rândurile scrise, Martha îi face diverse servicii principesei. În vara anului 1925, Sitta primește anunțul logodnei fiicei Marthei. Din scrisoare rezultă că principesa nu era în țară în luna august: „Dragă Colette, Îți dau o veste pe care cu siguranță ai auzit-o deja și care știu că te bucură: logodna lui Valentine și Dede. I-am scris și Prințesei, dar nu am avut adresa sa din Anglia și dacă scrisoarea mea nu a ajuns încă, te rog să îi transmiți Alteței Sale odată cu anunțul căsătoriei respectul și toată afecțiunea mea. Cu foarte multă afecțiune, Marthe” (scrisoare expediată de la Posada, din 25 august 1925; pentru detalii vezi Arhivele Naționale ale României, Fond Kretzulescu, Dosar 1203, filele 7-8).

[13] Este vorba despre Hipodromul de la Băneasa, inaugurat în anul 1908 în prezența suveranilor, operă a arhitectului Ion D. Berindey, după modelul celebrului hipodrom Longchamp din Paris. Strălucind de eleganță și lux, a fost locul de întâlnire a elitei bucureștene și a pasionaților de pariuri sportive, un amestec de eleganță și patimă. În anul 1952 a început demolarea lui, pe etape, iar ultima parte a fost demolată în 1960 pentru a face loc actualei Case a Presei Libere și pavilionului comercial Romexpo.

[14] Maria, Regina României, Însemnări zilnice, vol. VII (1 ianuarie – 31 decembrie 1925), Ed. Historia, 2008, p. 94.

[15] Maria, Regina României, op.cit., p. 115.

[16] Ibidem, p. 190.

[17] Ibidem, p. 237.

[18] Ibidem, p. 248.

[19] Căsătorie care a avut loc la 23 septembrie 1925 la castelul Racconigi.

[20] Există chiar și o fotografie de la eveniment în care cei doi protagoniști apar, însă principele Carol și principesa Elena nu sunt împreună ca alte cupluri imortalizate atunci, ci la o distanță apreciabilă unul de celălalt.

[21] Imediat după ce principele a părăsit țara, la nici douăzeci și patru de ore, Elena Lupescu a pornit și ea la drum, cu știința guvernului și a poliției secrete, care o supravegheau permanent. Pentru detalii vezi Lilly Marcou, op.cit., p. 174.

[22] Raoul V. Bossy, Amintiri din viața diplomatică, vol. I (ediție și studiu introductiv de Stelian Neagoe), Editura Humanitas, București, 1993, p. 110.

[23] Maria, Regina României, op.cit., p. 319.

[24] Ibidem, p. 320.

[25] Ibidem, p. 333.

[26] Ibidem, pp. 336-337.

[27] Ibidem, p. 339.

[28] În volumul dedicat lui Carol, istoricul Lilly Marcou citează o scrisoare de la sfârșitul anului 1925 expediată de principesa Elena soțului ei. Dat fiind că respectivul document nu a fost identificat printre dosarele de arhivă studiate și în lipsa menționării sursei și a provenienței acesteia, cităm exact din respectivul volum: „Dragul meu Carol, Într-o zi vei regreta profund gestul făcut. Ai cântărit toate consecințele ce decurg pentru țară din decizia ta, mai ales în perioada critică în care trăim? (…) Te rog, te implor să reflectezi, pentru că, orice s-ar spune, tu ești popular. Gândește-te la disperarea celor care te iubesc și se așteaptă să faci lucruri importante, gândește-te la durerea tuturor celor care îți sunt atașați, mai ales militarii”. Pentru detalii vezi Lilly Marcou, op.cit., pp. 178-179.

[29] Lilly Marcou citează o scrisoare expediată de Carol reginei Maria din decembrie 1925, fără a preciza sursa documentului. Redăm din conținutul ei câteva fraze, în care Carol menționa că motivul plecării sale ținea de o situație neplăcută pentru el, care s-a amplificat cu timpul, situație de care avea cunoștință chiar și soția sa, pe care nu o face însă răspunzătoare de actul său. Sub rezerva că nu am parcurs originalul cităm: „Trebuie să îți spun că, în mai multe rânduri, viața mi-a părut dificil de suportat. Dezamăgire nu este cuvântul cel mai potrivit pentru ceea ce am simțit, cu toate acestea, mi-am pus toată energia în slujba muncii pe care o făceam. Dar chiar și în aviație, care a fost marea mea pasiune, n-am cules decât dezamăgire după dezamăgire; poate să-ți confirme și Sitta și ar putea să-ți spună de câte ori i-am spus că nu mai pot. Evenimentele din ultimele luni s-au adăugat altora mai vechi și m-au dezgustat și mai mult de tot și toate”. Pentru detalii vezi Lilly Marcou, op.cit., pp. 177-178.

[30] Maria, Regina României, op.cit., p. 344.

[31] Ibidem, p. 345.

[32] Constantin Argetoianu, op.cit., p. 235.

Un fragment din cartea „Regina- mamă Elena” (apărută la editura Corint), autor Simona Preda.

Citiți și Regina-Mamă Elena, portret de femeie…