Stilul ei atemporal și personalitatea grațioasă au fost și continuă să fie surse de inspirație ce glisează pe balustrada ce tivește elegant trepte ale devenirii și domenii variat amețitoare: designul vestimentar, industria modei și a parfumurilor, filmul, dansul, stilul personal al vedetelor, literatura și … viața noastră.

Ceea ce este, cred, mai puțin cunoscut este faptul că fizicul ei de o suplețe și fragilitate clasică, postura elegantă și finețea întregii făpturi au fost, dacă nu cauzele, atunci, cu foarte mare probabilitate, rezultatul unor ample antrenamente de balet înainte de debutul ei ca vedetă la Hollywood.

Visul său de copil era acela al unei balerine.

Și-a dorit cu ardoare să fie balerină

Avea 8 ani Audrey – atunci când s-a confruntat cu o nouă reorganizare a vieții sale. În urma divorțului părinților, mama sa a decis mutarea familiei din Anglia în Olanda – țara ei natală, sperând ca fața hâdă a războiului să nu le zâmbească nicicum. Audrey făcuse cunoștință cu baletul de la 5 ani, dar abea atunci a văzut ea maiestuozitatea, scânteia, frumusețea de basm pe care zdroaba dură a baletului o prezintă pe scenă și … a decis să devină balerină.

În 1940, în timp ce familia Van Heemstra se străduia să devină olandeză, soldații germani își începuseră deja marșul greoi al bocancilor cotropitori și prin Arnhem, smulgând din resursele olandeze pentru susținerea lungii, devastatoarei ciocniri a celui de Al Doilea Războiul Mondial. Nici familia Van Heemstra nu a avea să fie scutită. Fiecare bucată din proprietatea lor a fost confiscată, inclusiv casa, conturile bancare, bijuteriile și orice altă rezervă destinată zilelor negre. ”Trebuie să vorbim numai olandeză”, a șoptit atunci mama lui Audrey. Engleza ar fi fost, pentru soldații germani, aidoma fluturării pe străzi a unui steag roșu. Așa a început pentru Audrey și efortul învățării limbii olandeze.

În timp ce agresiunea germană își făcea de cap și se învârtea turbată pe străzi, Audrey a pornit un antrenament serios de balet la Școala de Muzică din Arnhem, fiind studenta instructoarei și balerinei Winja Marova.

Pe măsură ce Audrey trudea sub un stres fizic specific antrenamentului de balet, raționalizarea alimentelor devenea extrem de severă în Olanda. Când a venit primăvara, chiar și un ou era un premiu culinar, iar carnea rarisimă. Apoi, până în vară, nici măcar ceaiul sau cafeaua nu mai existau pentru a potoli o foame constantă. Odată cu apropierea iernii, lipsa de combustibil a impus familiei încălzirea unei singure camere din locuință.

Dansul macabru al războiului

Existența baletului, în afara scenei, devenise, cumva, un dans al macabrului. Unchii ei au fost executați pentru încercarea de a arunca în aer un tren. Fratele ei, Alexandru, prins în timp ce se ascundea împreună cu mișcarea subterană, a fost supus la muncă silnică, 14 ore pe zi într-o fabrică germană de muniții din Berlin, până când epuizarea i-a adus moartea.

Era deja, prea mult. Audrey și mama ei s-au luptat să supraviețuiască și au primit găzduirea unui bunic – baronul van Heemstra și a unei mătuși văduve, în orașul Velp.

Surprinzătoare supraviețuire

Audrey s-a adâncit, mai mult ca niciodată, în practica strictă a baletului, agățându-se cu o ambiție emoționantă de frumusețea și fantasticul lumii viselor prezentate pe scenă. În compania celor asemeni ei, a oferit spectacole numite „opriri”, evenimente secrete, cu uși blocate și jaluzele trase, ascunse de ochiul nazist. A strâns atunci bani pentru a finanța rezistența olandeză. Incredibil.

Era capabilă, la doar 13 ani, să ofere lecții private copiilor, câștigând bani de supraviețuire. Lipsa hranei însă a slăbit într-atât copilul dedicat baletului, încât a determinat-o să-l abandoneze temporar, transmițând în schimb pe străzi mesaje pentru rezistență. Avea o voință extraordinară, o determinare ieșită din comun.

În iarna anilor 1944-45, tânăra adolescentă a reușit să înceapă să danseze din nou, dând lecții particulare în singura camera încălzită a casei. Curând, într-o chibzuială prudentă, autoritățile au forțat trupa de dans a copiilor să iasă în stradă. Audrey, disperată și hotărâtă, a reușit să apară într-un recital cu alți studenți la teatrul municipal Arnhem. Acolo, voința ei tensionată și talentul său înnăscut au fost remarcate într-o recenzie critică ce afirma: „Pare obsedată de o adevărată furie dansantă și are deja o competență tehnică respectabilă.”

Prețul plătit „furiei dansului” era prezent în starea fizică a lui Audrey. La o înălțime de 1 metru și 70 centimetri  cântărea doar 40 de kilograme, la asta adăugându-se și alte semne ale malnutriției – anemia, astmul și edemul gleznelor. Metabolismul ei a fost afectat pe viață, transformând-o în definiția permanentei fragilități.

(sursa fotografii tumblr.com)

Balet la Amsterdam
În timp ce furia dansului care o stăpânea continua și războiul se îndrepta spre final, mama se hotărăște să își mute familia în Amsterdam pentru ca Audrey să studieze baletul cu Sonia Gaskell, numărul unu atunci între dansatorii și profesorii de balet olandez. Audrey nu avea bani să plătească pentru lecții, dar profesoara, recunoscându-i enorma dorință de a reuși, i-a oferit o șansă și a pus-o să danseze, împreună cu elevul vedetă al lui Gaskell, la Teatrul Hortus din Amterdam. Criticii au remarcat-o ca pe un talent.
Zădărnicie

În ciuda disciplinei de fier, a talentului și dăruirii, performanțele și dorința lui Audrey de a deveni o balerină au fost zădărnicite de… înălțimea ei, a fost considerată prea înaltă pentru a se încadra în tiparele baletului pe scenă…
O altă reamenajare a vieții lui Audrey Hepburn urma să înceapă. A acceptat să se pregătească în meseria de asistent stomatolog pentru a se suține financiar. Câte sinuozități… înălțimile stelare, însă, continuau să o cheme.

Și totuși … baletul!

Audrey a folosit talentul și balerina din ea la audițiile pentru filmul Funny Face, debutul ei muzical. Prezența pe scena de divertisment americană, alături de legendarul Fred Astaire este, pur și simplu, electrizantă.

Și câteva imagini, de o delicatețe care înfioară: Audrey Hepburn dansează ca balerină în filmul „The Secret People” realizat în 1952.