Wednesday, cea mai rea din curtea școlii

Serialul american de umor negru, Wednesday, a fost lansat pe Netflix la data de 23 noiembrie 2022. Creat de Alfred Gough și Miles Millar, serialul cu inflexiuni fantasy reprezintă continuarea peripețiilor celebrei Familii Addams, protagonista fiind Wednesday Addams în perioada adolescenței.

Rolul (anti)eroinei este interpretat de actrița Jenna Ortega, iar rolurile părinților lui Wednesday sunt interpretate de Catherine Zeta-Jones (Morticia) și Luis Guzman (Gomez).

Wednesday  s-a filmat, în mare parte, în România

Primul sezon al serialului a fost filmat în mare parte în România, la Universitatea Politehnică din București și la Castelul Cantacuzino din Bușteni (Prahova).

De asemenea, trei personaje din serial sunt interpretate de actori români: majordomul familiei Addams, Lurch, este interpretat de George Burcea, antrenorul Vlad (de la Academia Nevermore) este interpretat de Cezar Grumăzescu, iar personajul Thing (Mânuță) este, la propriu, mâna magicianului Victor Dorobanțu.

Momentan a fost lansat primul sezon, însă cel de-al doilea va fi disponibil pe platforma Netflix în anul 2024.

sursă foto: IMDB

(Anti)Eroina

Wednesday, adolescenta cu tendințe de psihopatie, este exmatriculată din liceu pentru tentativă de crimă, în scopul răzbunării fratelui ei, Pugsley (interpretat de Isaac Ordonez). Acesta este victima perpetuă a hărțuirii unei găști de băieți, astfel încât sora lui mai mare – considerându-se singura în măsură să-l tortureze fizic și emoțional – aruncă pești pirahna în piscina în care înotau colegii ei. În urma acestui gest șocant, Wednesday va deveni eleva Academiei Nevermore, instituție absolvită de Morticia, care își pune toate speranțele că fiica ei se va integra acolo.

Wednesday vs. Morticia

Putem observa cum Wednesday se „autodeclară” în antiteză cu mama ei, subliniind faptul că cele două sunt extrem de diferite din toate punctele de vedere. Cu toate acestea, ambele au fost înzestrate cu harul premonițiilor: viziunile Morticiei prevestesc evenimente fericite, în timp ce viziunile lui Wednesday prevestesc nenorociri.

Morticia este definiția conceptului de femme fatale, în timp ce Wednesday redefinește conceptul, cucerind fără să-și propună și devenind populară fără să-și dorească. Asemeni mamei sale, este prinsă într-un triunghi amoros adolescentin, însă, spre deosebire de aceasta, face o alegere nefericită.

Wednesday

Jenna Ortega (Wednesday) și Catherine Zeta-Jones (Morticia) în „Wednesday” sursă foto: cheatsheet.com

Quoth the Raven „Nevermore”.

Morticia folosește o metaforă pentru a-i explica fiicei sale diferența dintre ele în ceea ce privește puterile paranormale: ele sunt două păsări, doar că Morticia este un porumbel, în timp ce Wednesday este un corb, ceea ce ne duce la denumirea noii școli frecventate de Wednesday: Nevermore este binecunoscuta replică a corbului din poemul cu aceeași denumire, semnat de Edgar Allan Poe, care, în serial, a absolvit respectiva instituție, existând o statuie care omagiază poetul. De asemenea, din punct de vedere vizual, Nevermore ne trimite cu gândul la Hogwarts din saga Harry Potter.

Wednesday vs. Enid

Școala cu internat în care Wednesday continuă, fără prea mult entuziasm, tradiția familiei, reprezintă căminul inadaptaților social, care în serial sunt prezentați prin intermediul creaturilor fantastice; astfel, personajul feminin central ajunge să fie colegă de cameră cu o fată-vârcolac, Enid Sinclair (interpretată de Emma Myers), prezentându-se în antiteză cu Wednesday.

Cu toate acestea, Enid este cea care va deveni cea mai bună prietenă a eroinei, în ciuda desconsiderației repetitive ale acesteia. Ea își va depăși condiția de vârcolac ratat, reușind transformarea la finalul ultimului episod. Faptul că mama lui Enid este dezamăgită că fiica ei nu este ca restul familiei și face presiuni zadarnice asupra ei pentru a alege o tabără destinată terapiei de conversie reprezintă o aluzie la terapia de conversie pentru „vindecarea” homos*xualității, interzisă în majoritatea statelor.

Jenna Ortega (Wednesday) și Emma Myers (Enid) în „Wednesday” sursă foto: teenvogue.com

Wednesday`s child is full of woe

Înzestrată cu o inteligență sclipitoare, Wednesday are veleități scriitoricești (dorind să publice un roman), muzicale (interpretând la violoncel versiunile trupei Apocalyptica ale pieselor „Paint it, black!” de la The Rolling Stones și „Nothing Else Matters” de la Metallica) și sportive (provocând-o la duel de scrimă pe Bianca Barclay, personaj interpretat de Joy Sunday, sirena populară și răutăcioasă a liceului).

De asemenea, Wednesday este extrem de ambițioasă, fiind capabilă să calce peste cadavre (chiar și la propriu), manipulând pe oricine este necesar pentru a-și atinge scopurile, fiind sadică și având mereu replici sarcastice în arsenal.

Interesant este faptul că însăși Wednesday – provenind dintr-o familie iubitoare, chiar dacă ciudată – prezintă originile tendințelor sale psihopatice: în urma morții animalului ei de companie din copilărie, un scorpion, pricinuită de un accident de mașină, la care a fost obligată să asiste de niște copii mai mari, fetița Wednesday (interpretată de Karina Varadi) a plâns îndelung, promițându-și să nu mai plângă niciodată.

De-atunci, singurul moment care a mișcat-o pe eroină atât de mult încât să plângă a fost perspectiva morții lui Thing, care a însoțit-o pretutindeni. De asemenea, singurul moment în care Wednesady a schițat un zâmbet a fost datorită apariției-surpriză a unchiului Fester (interpretat de Fred Armisen), fratele lui Gomez și personalitate efervescentă.

Gomez și Morticia, o poveste de dragoste neconvențională

Spre deosebire de alte ecranizări, în care Gomez, personaj cu origini latine, pasional și sportiv, este prezentat drept un excelent dansator și spadasin, acest serial prezintă un Gomez supraponderal, comod, precum și o asociere fizică cu soția sa de tip Frumoasa și Bestia. Cu toate acestea, chimia celor doi este neschimbată, între Gomez și Morticia existând o atracție s*xuală, care prin manifestarea ei devine deranjantă pentru restul personajelor.

Wednesday

Catherine Zeta-Jones (Morticia) și Luis Guzman (Gomez) în „Wednesday” sursă foto: cheatsheet.com

Am așteptat cu nerăbdare lansarea pe Netflix a serialul Wednesday și nu am fost deloc dezamăgită. Recomand acest serial tuturor celor care gustă umorul negru.

Citește și: Din jale s-a întrupat Frankestein – „Mary Shelley”

Imaginile au scop pur ilustrativ!