„Copilului poți să-i spui tot. M-a mirat întotdeauna ideea greșită pe care adulții și-o fac despre copii; ce puțin îi cunosc și-i înțeleg chiar și părinții înșiși! Nu trebuie să le ascundem nimic copiilor sub pretext că sunt încă mici și că, la vârsta lor, e prea devreme să cunoască unele lucruri. Ce tristă și nenorocită mentalitate! Și cât de bine își dau seama copiii că părinții lor îi consideră drept neștiutori și inapți să înțeleagă când, în realitate, ei înțeleg totul! Oamenii mari nici nu bănuiesc că până și în chestiunile cele mai dificile, copilul poate da un sfat de o extremă importanță.”, spunea Fiodor M. Dostoievski, în celebrul său roman „Idiotul”.

Școala modernă a reușit, în unele părți ale lumii, să schimbe mentalitatea aceasta prin care copilul este unilateral privit ca ființă neajutorată asupra căreia cei mari trebuie să se aplece mereu cu superioritatea unei omnisciențe datorată decalajului de vârstă. Prin urmare, spune tradiția, de la un copil nu ai ce învăța, pentru că el este educabilul și cu asta putem închide capacul peste cutia în care i-am închis imaginea de sine. Greșit. Unui copil căruia i se dă ocazia să fie ascultat, să fie provocat, să fie implicat în conversații pe teme adecvate, va deveni un adult care ști să facă față provocărilor și să elimine din structura lui interioară cel mai mare inamic al ființei umane: frica.

Am crescut în spiritul unor legi nescrise care nu numai că nu mai sunt actuale, ci sunt și periculoase, având în vedere schimbarea paradigmei existențiale, afectiv-cognitive, sociale, care a avut loc chiar înaintea instaurării acestei crize sanitare mondiale. Iar haosul, dacă mă întrebați pe mine, e provocat și de frică. Acel sentiment care afectează psihicul uman, conducând apoi la degradarea tuturor sistemelor funcționale umane.

Dacă vrem să creștem un copil sănătos și echilibrat psihic, trebuie să vorbim cu el ca de la egal la egal. Dacă o singură dată un copil va auzi de la un adult această frază miraculoasă: „Ce lecție extraordinară am învățat de la tine!” sau ”Cum crezi că pot rezolva problema asta? Ahhh, nici nu mi-ar fi trecut prin cap!”, va fi cu siguranță momentul istoric al maturizării sale și al unui progres în ceea ce privește imaginea de sine. Poate că suntem anxioși, debilitați, prăpăstioși, refractari la nou, hipersensibili tocmai pentru că ni s-au dat mereu lecții pe care le-am înghițit fără să punem vreodată o întrebare, fără să fim întrebați. 

Și da, poți educa un copil acordându-i libertatea de a fi el însuși, de a ajunge prin puterea minții lui la autocenzura – pe care aș numi-o, mai degrabă – cizelare, adică la tot ceea ce intră în sfera bunei purtări, a inteligenței sociale și emoționale. În plus, același tipar îl va aplica și el asupra copiilor lui, care, la rândul lor, își vor crește copiii în spiritul încrederii nelimitate în el însuși. Un copil căruia nu-i e teamă să pună întrebări e un copil pe care curiozitatea îl va face să devină un om cult, chiar dacă poate părea unora nesuferit sau „băgăcios”… Oamenii mari sunt niște ființe ciudate care se închid în spatele propriilor defecte și carențe educaționale, pentru că unora li s-a cerut mereu „să stea cuminți în bancă și să asculte.” Da, și să nu miște! Visul pedagogilor de școală veche!

Așa că învățați să vă ascultați copiii și să îi lăudați când vă pun întrebări. Ajung măștile pe care vor fi nevoiți să le poarte până trecem de pandemia asta. O să vă descoperiți ca pe niște ființe cu multă răbdare, iar pe ei ca pe niște înțelepți „în fașă” – desigur, nu mă refer ca vârstă biologică – de care veți fi mândri că vă vor lua locul.

Gândiți-vă la aceste cuvinte: „În cazuri extreme, găsim părinți care au nevoie ca odraslele lor să triumfe, pentru că în acest fel simt și ei că au succes.” – Alfie Kohn

Și, mai jos, câteva recomandări ale psihologului  Edward S. Kubany, care ne oferă 40 de moduri de a (ne) încuraja copilul.

1. Foarte drăguț din partea ta.
2. Mulțumesc foarte mult.
3. Wow!
4. Asta este grozav!
5. Îmi place modul în care lucrezi.
6. Ține-o tot așa!
7. Am încredere că poți!
8. Sunt convins/ă că o să reușești!
9. Aceasta este chiar o îmbunătățire!
10. Îți reușește foarte bine asta!
11. Mergi înainte!
12. Este o plăcere să fac temele cu tine!
13. Te-ai autodepășit astăzi.
14. Felicitări! Ai omis doar……..
15. Corect! Bravo ție!
16. Pariez că profesorii tăi vor fi foarte mândri când vor vedea ce treaba bună ai făcut.
17. Sunt foarte mândru de felul cum ai lucrat (lucrezi) astăzi.
18. Excelentă treabă!
19. Apreciez ajutorul tău.
20. Foarte bine! Ce-ar fi sa le arăți și celorlalți?
21. Mulțumesc pentru că … (ești liniștit, ești atent la lecții, mă ajuți etc.).
22. Minunat /uimitor!
23. Mă bazez pe tine.
24. Arată foarte bine.
25. Doamne, ce frumos!
26. Ești pe calea cea bună acum.
27. Este o treabă de nota 10.
28. Pare că ai depus mult efort în treaba aceasta.
29. Foarte inteligent!
30. Foarte creativ!
31. Foarte interesant!
32. Bine gândit!
33. Acesta este un punct de vedere foarte interesant.

34. Acesta este răspunsul corect.
35. Acum ai pus punctul pe„i”.
36. Corect!
37. Aceasta este o observație foarte interesantă.
38. Acesta este, cu certitudine, un mod interesant de a vedea lucrurile.
39. Mulțumesc pentru că mă întrebi.
40. Te ascult!

Ken Robinson (1950-2020): „Educația este un proces viu, comparat cel mai bine cu agricultura. Grădinarii știu că nu ei fac plantele să crească. Nu ei formează rădăcinile, nu ei cresc frunzele, nu ei vopsesc petalele. Plantele cresc prin ele însele. Treaba grădinarului este să creeze cele mai bune condiții pentru ca toate aceastea să se întâmple. Grădinarii buni creează aceste condiții, cei nepricepuți nu o fac. La fel este și cu predatul. Profesorii buni creează condițiile propice pentru învățare, iar cei slabi, nu.”

Citiți întregul articol în Catchy.ro, accesând linkul.