Adesea, credem că nu putem discerne, în operele marilor autori de ficțiune, autoportretele ascunse printre rânduri. Mult timp, s-a spus că Martin Eden îl reprezintă pe însuși Jack London. Autorul, însă, nega și afirma că e condamnat la „individualism nietzschenian”. Într-adevăr, mare ambiție să încerci o adaptare pentru marele ecran în cazul unei astfel de opere. Fiecare cititor al lui London a păstrat undeva, în sufletul, său o parte dintre iluziile tânărului matelot de la debutul secolului al XX-lea. Apărut în 1909, romanul a reprezentat o carte cu puternic suflu combativ, deși nu a fost bine receptat la vremea sa. Ambiguitatea ivită din anumite contradicții (dintre individualism și socialism) se întinde pe toată lungimea cărții. Lupta eroului împotriva unei lumi ostile, spiritul autodevorat de focul creației au făcut greu de ecranizat o astfel de carte. Iată că un cineast italian – Pietro Marcello (autorul fimelor Bella e Perduta, La Bocca del lupo) – găsește calea către spiritul și litera lui Jack London, realizând o transpunere atemporală a romanului-cult: Martin Eden. Realizatorul îmbină, cu abilitate, poezia, politica și farmecul discret. Așadar, suntem martorii parcursului inițiatic al lui Martin Eden, proletarul individualist, dintr-o epocă marcată de transformări sociale. Grație filosofiei, literaturii – culturii sale – se bucură de aprecierile unei frumoase tinere burgheze. Meritul acestei pelicule este și acela că ne amintește formula lui Franz Kafka – «Înfrânge lumea !».

Efervescența socială din secolul al XX-lea îl inspiră pe cineastul care transpune acțiunea în Italia (filmul se derulează de-a lungul primelor decenii ale veacului al XX-lea) dar pare o lume atemporală (ba în epoca postbelică, ba în anii ‘80), ca un fel de istorie alternativă. Liniaritatea  poveștii cinematografice e contrabalansată de utilizarea imaginilor de arhivă. Imaginile eterogene ancorează filmul în același spirit, dar oscilează precum valurile mării pe care Martin o părăsise. În dorința sa de a ajunge scriitor, fostul marinar ajunge să-și înșele propriile origini. Filmul începe cu acele cuvinte, servind ca program, rostite în ultimele clipe de Martin Eden (după o suită de flashback-uri): «Așadar, lumea e mai puternică decât mine. În fața puterii sale nu pot decât să mă opun pe mine însumi, ceea ce nu reprezintă nimic, de fapt.»

Scenele de stradă, asemănările politice sau povestea ascensiunii sociale fixează povestea în veacul trecut. Destinul lui Martin Eden ar fi putut fi pesimist – nu putem să ne ameliorăm condiția fără să ne pierdem pe noi înșine, dezgustați de lumea în care trăim. Totuși, Pietro Marcello ne sugerează că se pot ameliora problemele trecutului dacă schimbăm perspectiva, unghiul percepției și nu repetăm aceleași greșeli. Prin urmare, această adaptare liberă după Jack London îmbină realitatea cu ficțiunea și introduce mitul în realitate. Întâlnirea dintre Martin și Elena, sora unui tânăr din înalta burghezie, e transpusă în Italia și constituie sursa poveștii. Martin pare siderat de această frumusețe din altă lume, în vreme ce Elena pare sedusă, dar și amuzată de această întâlnire. Discuția despre opera lui Baudelaire îi conferă sprijinul tânărului marinar, făcându-l să spere că va putea să o cucerească pe distinsa lui interlocutoare. Pe tot parcursul filmului, dorința de a urca scara socială va fi dominantă. Deși e frământat de focul creației nu uită, totuși, că succesul literar i-ar putea aduce potolirea tuturor poftelor, carnale și spirituale.

Martin Eden / Copyright © Fandango

Imaginile turnate în pelicula de 16 mm dau viață, cu simplitate și senzualitate, unei povestiri în care eroii se simt bine în pielea lor. Bunăoară, Luca Marinelli reunește toate paradoxurile unui personaj care aspiră să își descrie existența, dar care își revendică, în paralel,  și individualismul. Contrastul dintre ochii săi luminoși și gura sa dură reflectă dihotomia dintre iuțeala cu care învăța și accesele de violență ale acestui impozant „înger păzitor violent”. Realizatorul multiplică unghiurile asupra actorului de parcă s-ar tot învârti în jurul paradoxului pe care acesta îl întrupează. Pe de altă parte, alura eterică a frumoasei Jessica Cressy devine un contrapunct și justifică separația socială; la fel, bărbatul vorbește într-o napoletană în dialect, iar femeia articulează – cu finețe – franceza cultă. Interpretat cu un maximum de energie virilă de Luca Marinelli (premiul pentru interpretare la Festivalul de Film  de la Veneția), Martin Eden este un ins din clasa de jos, dar care se strecoară prin ușa din dos, în „lumea înaltă”. Proletarul se îndrăgostește de frumoasa cultivată, aici Elena Orsini (întruchiapată de diafana Jessica Cressy), care trăiește printre cărți și tablouri, departe de vuietul mulțimilor. Eden își pune în minte să devină ca ea, așadar se apucă de citit, se cultivă și ajunge chiar să scrie. Pasiunea acestui tânăr voluntar se ține departe de toate refuzurile editorilor, de returnarea manuscriselor. Obstinația sa îl ține departe de familie, amici și chiar de Elena. Eterna poveste a tânărului care își depășește limitele și vrea să își uite originea imprimă peliculei nunanțe de frescă socială, într-o manieră de „epopee hollywoodiană” în care imaginile alternând culorile roșiatice și albătrii cu cele în alb-negru ilustrează luptele sociale din veacul trecut. Aceasă textură cu totul particulară îi conferă peliculei o notă nostalgică, dar și pulsatilă, în egală măsură. Devin evidente intențiile realizatorului de a (re)face o traiectorie a „uceniciei”/evoluției personale, de a expune povestea formării unui individ din secolul trecut. Montajul permite evocarea marșului istoric și-l prezintă pe Martin într-o evoluție, indiferent la mișcările din lumea exterioară. Antieroul creat de London reprezintă omul contemporan în lupta sa pentru existență. Refuzând să facă din Martin un lider sau o figură tutelară și adaptând tonul, filmul se vrea și un rechizitoriu la adresa narcisismului (specific creatorilor de literatură). Prin urmare, Martin Eden e o adaptare lirică, o adevărată poveste cinematografică filosofică și politică, dar, mai presus de acestea, o poveste despre aventura umană, așa cum se aude în popularul refren cântat de Joe Dassin: «Salut, c’est encore moi / Salut, tot eu sunt!».

Martin Eden / Copyright © Fandango

În mod voit eliptică, narațiunea filmică a lui Pietro Marcello însoțește personajul central pe tot parcusrul său inițiatic, descoperindu-și vocația, dar punctul de vedere al cineastului nu se suprapune cu cel al eroului din titlu; distanțarea cineastului conferă complexitate poveștii. Inteligența cineastului l-a ținut departe de soluțiile radicale, nu a filmat coborârea în infernul tragic al eroului, în dorința sa arzândă de a se pitula după postura de scriitor/«dandy» decadent . În spatele acestui personaj grandilocvent, cineastul povestește despre un secol de lupte sociale, care și astăzi se regăsește într-un populism incapabil de a oferi răspunsuri aspirațiilor oamenilor striviți de malaxorul economiei generale.

Regia: Pietro Marcello

Scenariul: Pietro Marcello, Maurizio Braucci după Martin Eden de Jack London

Imaginea: Alessandro Abate, Francesco Di Giacomo

Costumele: Andrea Cavalletto

Montajul: Fabrizio Federico, Aline Hervé

Muzica: Marco Messina

Distribuția: Luca Marinelli (Martin Eden), Jessica Cressy (Elena Orsini), Denise Sardisco (Margherita), Carmen Pommella (Maria), Carlo Cecchi (Russ Brissenden)

Durata: 2h 08