E timp de colindat. Se colindă în atât de multe feluri, în atâtea tonalități și pe atâtea voci, încât uneori, pierzi firul, ritmul, versul.
Mereu și întotdeauna e de bine a-ți colinda propriul cântec. Versurile și orchestrația vor curge atât de real, atât de natural, încât oricât de mare ar fi vacarmul din jur, te vei auzi distinct și clar. Așa că, oameni dragi, eu nu mă dezic de predica mea și am de gând să colind.
Colind-mulțumire pentru inimă. Asta pe care o am.
Mi-am ținut inima-n mâini de atâtea ori. Am îmbrățișat-o când s-a întors julită, ciopârțită, alungată. Nu i-am făcut promisiuni. Am ținut-o așa, ca-ntr-un cântec vindecător și i-am șoptit că îi sunt atât de mulțumitoare. Nu m-a crezut.
Am cusut-o, am cârpit-o și am doftorit la ea, până am prins-o, într-o dimineață, în grădină, adunând lăcrămioare. Răsărea soarele și în lumina diafană, cu toate cusăturile ei, era superbă! S-a întors spre mine și mi-a șoptit că mai încearcă odată. Încă odată.


Nu putea altfel. Nu avea cum să-și încununeze tic-tacul în alt mod.
Am primenit-o și i-am dat din nou povețele din dricul ușii:” Nu fii naivă, inima mea! Nu te mai arunca ca nebuna iubind fără măsură! Nu mai crede că toți pe care-i vezi zburând sunt îngeri! Nu mai lua cuvintele promisiuni! Nu te pune zălog acolo unde ești doar un zar! Nu te mai oferi mereu pentru jertfă! Nu, nu, nu..”
M-a oprit și mi-a răspuns ferm: ” Eu sunt altoi de stea. Un dar. Ce ai tu mai desăvârșit. Eu sunt coarda fără de care muzica e doar zăngănit. Eu sunt frumosul. Eu sunt tic îmbrățișat de tac. Eu sunt iubire. Cum poți crede că voi avea măsuri și limite?! Eu nu grăbesc, pentru că eu nu fac riduri. Eu nu mă supun timpului și timpul știe asta. Doar tu nu vrei sa știi. Eu sunt viață.”
Oh, inimă! Astăzi te colind! Adun cuvintele cele mai cele, le așez și tremur să nu te dezamăgesc. Să nu omit ceva, să nu sar peste vreo importantă zi în care tu ai zâmbit, în care m-ai uimit. Ai jucat și ai fost jucată, te-ai rușinat în graba trăirii depline și poate că, fâstâcindu-te, ai înțeles lecția mai repede decât mintea mea!
Inimă, astăzi te colind. Se aude clar și distinct?! La geamul unde se așteaptă colinda, îmi frâng mâinile de emoție și bucurie. În noaptea cea mai noapte, eu cânt mulțumind Creatorului pentru viață. Pentru așa o inimă. Ușa s-a deschis la final de cântec. Colăcei, nuci și turtă dulce se oferă colindătorului. Nu?!
Tu ai zâmbit și mi-ai întins lăcrămioare.
Fii binecuvântată!

Citiți și O singură rugăciune către Dumnezeu