treceau alene bărbați prin păduri de simboluri
iubeau vinul roșu și carnea crudă
pictau din mers, pictura lor era poezie
iar poezia,
fată zăludă, se oprea ca-n oglindă
să prindă privirile lor – o! dulce anestezie,
pânzele foșnesc a hârtie și-adorm
visându-se nimfe ce-și scriu
noua mitologie.
mai trec și astăzi bărbați prin crânguri
și ce de gânduri, ce de gânduri…
foto pictura sursa
Citește și ca sarea-n bucate
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
