Unele drumuri nu-s trasate, ori marcate cu semne și albituri evidente Nu-s indicatoare relevante, nici vreun ghid la dispoziție. Sunt drumuri prin nori și prin cer, drumuri care nu-ți dau indicii despre ce-i la capătul lor. Singura busolă care-ți arată nordul, este inima pe care o joci cu mult prea multă ușurință, mult prea multă risipă.
Să le urmezi? Să te încrezi? Să-ți iei traista și să pornești?! Păi, s-o faci, că pe celelalte ai mai fost, le-ai parcurs, și Doamne, amar ți-a mai fost pe ele!
Poți să tărăgănezi situația că ai mai făcut-o și pe alea parcurse deja. Poți să stai să aștepți să ți se dea mărturii despre cum și ce a fost de la alți călători. Sigur vei auzi povești fel de fel. Una mai grozavă decât alta. Poți să crezi poveștile altora, sau poți a începe s-o scrii pe a ta. Pur și simplu. Cât timp te muți de pe un picior pe altul, drumul nu te așteaptă. Nu te păsuiește. Când în cele din urmă te hotărăști s-o iei din loc, îți rămân puține alternative. Instinctiv, alegi doar cât ține palma înaintea ochilor tăi. Cauți siguranță și asigurări: că-ți rămâne, că ești protejat, că nu vei suferi, că poți cuprinde și că-i al tău. Himere. Năluci. Iele care-și fac jocul și dispar la lumina zilei, lăsându-te istovit și fără vlagă. Nici garanții, nici asigurări care să te recompenseze în accidente și pierderi neașteptate. Indiferent cât crezi că ai plătit pentru ea. Indiferent cât te-ai zbătut pentru oferte generoase.
Contează oare anii cu care pleci, adunarea lor în numere compuse? Îți diminuează curajul de a păși cu îndrăzneală? Te condiționează în alegerea drumului? Și dacă-i așa, adunat ghem la capătul unei poteci, n-ai simți regretul-regretului văzând câte toate netrăite, neîndrăznite?! Te vei frânge cu amar și în zadar regretând că n-ai luat, n-ai trăit, n-ai avut. Tardiv de târziu.
Calculezi durate și timpi pentru a împlini acele drumuri? Până și asta-i o muncă inutilă. Doar clipa în care poți zice: „sunt” e a ta. Unică și irepetabilă.
Așa că traista după gât și printre nori! Pe drumurile visate, îndrăznite și neverificate. Pe alea pe care le parcurgi cu emoție, înrâurire de har și eu colorat și autentic. Fără atenționări, fără suflat în lumânări și fără să oprești călătorii întrebând despre cum și despre ce. Nu lua hărți și nu lăsa semne din cămașa-ți ruptă, bucăți de refacere a drumului înapoi. Drumul bun nu te întoarce. Drumul bun te crește, te înflorește, te desăvârșește. N-are cum să te aducă înapoi, în involuție. Nu căuta să ajungi la destinație alergând. Privește, adună, binecuvântează, învață să aplici verbul a dărui și mulțumește.
N-or fi toate cu zâmbet și muzică acompaniate. Seci și pustii se vor deschide în fața ta multe, dar pentru ce le străbați dacă nu să le sfințești?! Descântate cu pasiune pentru viață, înflorite cu busuioc și apă vie, colorate de a ta dăruire și fără porți ferecate pentru cei care îți calcă bătătura. Nimeni nu poate fura fără voia ta. Nimeni nu rămâne fără voia ta. Iar de pleacă, ei bine, ia obiceiul primirii cu pâine și sare și împlinește-l și la plecare. C-așa fac oamenii faini, asumați și plini, oamenii care știu primi daruri și care le lasă din mâini când ele nu mai sunt.
Citiți și Cerul din sufletul nostru ne e străin
