catifea și oțel
ea îl iubea până la sfârșeală
cu genunchii topiți de dragoste ea
construia, dar nu dintr-o dată, miracole bucată
cu bucată
straniu palpit ca un Paganini al cutremurelor
în urmă lăsa pași pe măsura tălpilor lui fumegânde
panglici și decorații, ceasuri atomice, oftatul
unei mănuși foarte blânde
cu care mângâia pentru el
linia dintre catifea
și oțel
foto sursa
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
