înfruntare
respir între coperțile apei tăcerea
rechinului alb
sunt singură am toate degetele de la picioare
şi în piept clatin
călătoriile unei femei călărind sepii
neîmblânzita cerneală ce cântă la zece
mâini
ea poartă
neverosimile conversații
otrăvuri tatuate pe alge și un foșnet de piei
cum tace nisipul amenințarea risipei
țipă sub lacăte
fără chei
foto credit sursa
acesta e-un cântec de leagăn
compus între două gloanțe
mă las împușcată în spate
în piept nu mai e loc iar tu
cu galbene lașități în ochii de condotier al ceții
preferi un sfârșit colorat
dezamăgirii
apeși fără să-ntrebi răpus
la rându-ți de disperare
cine pe cine
care pe care… Citește și arici algebrici
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
