înfruntare
respir între coperțile apei înmiresmata
tăcere a rechinului alb
sunt singură am toate degetele de la picioare
şi-n piept topite se clatină comparaţii
călătoriile unei femei călărind sepii
în suflul cernelii
cu zece brațe
ea poartă
neverosimile conversații
otrăvuri tatuate pe alge și-n foșnet de piei
cum chei se descuie
risipei
foto credit sursa
acesta e-un cântec de leagăn
compus între două gloanțe
mă las împușcată în spate
în piept nu mai e loc iar tu
cu galbene lașități în ochii de condotier al ceții
preferi un sfârșit colorat
dezamăgirii
apeși fără să-ntrebi răpus
la rându-ți de disperare
cine pe cine
care pe care… Citește și arici algebrici
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.