Remember Macarena
Macarena este o piesă celebră în întreaga lume, interpretată de formația spaniolă Los del Rio. Lansată în anul 1993, această melodie a devenit un hit internațional și a cucerit inimile a milioane de oameni.
Piesa Macarena a avut un succes incredibil în clasamentele muzicale din întreaga lume. A devenit un hit numărul unu în mai multe țări, inclusiv Spania, Statele Unite, Australia și Marea Britanie. De asemenea, a petrecut 14 săptămâni consecutive pe primul loc în topul Billboard Hot 100 din Statele Unite, fiind una dintre cele mai longevive piese de succes din istoria acestui clasament. Succesul său continuă și în prezent, fiind încă difuzată și dansată cu entuziasm în cluburi și la petreceri.
Macarena este o piesă cu un ritm contagios și un refren memorabil, care a captivat publicul de la prima ascultare. Versurile piesei povestesc despre o fată pe nume Macarena, care este seducătoare și sigură pe sine. Deși versurile par să aibă o notă veselă și distractivă, ele ascund o poveste de infidelitate și trădare. Macarena își înșală iubitul cu doi prieteni și se bucură de aventurile sale secrete. Cu toate acestea, piesa transmite un mesaj de încredere și libertate personală, invitând ascultătorii să danseze și să se distreze în ciuda adversităților.
Piesa a fost creată în anul 1993 de către Antonio Romero Monge și Rafael Ruiz Perdigones, membrii formației Los del Rio. Cei doi compozitori și interpreți spanioli au scris și produs această piesă împreună, inspirându-se din muzica tradițională spaniolă și ritmurile flamenco. Lansată inițial în limba spaniolă, piesa a fost ulterior remixată și adaptată în engleză, pentru a deveni un succes internațional.
Întâi, ascultați piesa. Atenție să nu fie copii prin preajmă, să nu fiți la teatru, la Operă, la Ateneu sau în vizită! Limbaj licențios! (Să nu ziceți că nu v-am avertizat). Un pic cam lung drumul de la o piesă la cealaltă, dar haideți să vedem despre ce/cine a înfierbântat internetul în ultima săptămână. Aproape 1,3 milioane de vizualizări în câteva zile! Așa că merită o discuție.
În primul rând, varianta sociologului, culmea, cu același nume – am râs la nebunie și am apreciat, apoi, obiectivitatea:
“S-a trezit Mirel din Turnu Măgurele / Să ne facă educație / Fă, voi aveți probleme”
Onorată instanță, cinstit public și restu cocălari, să moară pisica electrocutată pe ritmuri de trance. S-a creat o confuzie. Nu sînt din Turnu Măgurele. Sînt din Telega. E alt Mirel. Pe bune: e alt Mirel…
Acuma, pe bune. Joke aside. Videoclipul Macarena al Erikăi Isac este una din foarte foarte puținele chestii deștepte pe care le-am văzut / auzit în producția simbolică românească în ultimul timp. Într-o mare de mediocritate mitocănească, ce-a făcut fata / femeia / hoașca asta de Erika Isac este o nesperată gură de profesionalism și de tupeu artistic bine ținut în frîu.
Mesaj feminist / ideologic ireproșabil, cu care rezonez aproape 100%. Transmis într-o manieră foarte adecvată, într-un registru lingvistic potrivit cu populația majoritară, adică cu p*limea consumatoare de astfel de produse simbolice (vă place ce limbaj elevat am, da? sînt și eu ca și telectualii aroganți pedelisto-civilo-religioși care vă povesteau despre mahalaua ineptă).
Explicitarea relațiilor de putere inerent asociate erotismului și comportamentului reproductiv, renegocierea rolurilor de gen și a raportului de putere dintre femeie și bărbat în societatea contemporană post-agricolă / post-industrială / post-materialistă / post-normală la cap. Cît și o trimitere către transformarea imperativului biologic într-un comportament recreativ opțional, mult mai puțin controlat de către mascul (from procreation to recreation).
Scoaterea în evidență a împuternicirii (empowerment) femeii, fenomen specific modernității și societăților cu resurse materiale abundente, unde femeia nu mai depinde în asemenea măsură de bărbat și, în consecință, solicită de manieră din ce în ce mai îndrăzneață redefinirea contractului de gen.”
”Erika Isac, Macarena. Bine, nu sunt chiar fană trap, asta nefiind neapărat o dovadă de pedigree, fiindcă -evident, nu tot ce nu-mi place mie e în mod necesar rău sau neiubibil. Așadar, auzind despre imensele turbulențe produse de acest cântec, l-am căutat pe Youtube (deci strategia lor de marketing e foarte bună!) și l-am ascultat, să văd de unde-i vin leșinurile și înjurăturile consumatorilor.
Ok, limbaj licențios, că doar nu am dat peste vreo arie de operă. Pe alocuri, amuzant. Dar, trudind la mânuirea cuvintelor, nu mă răpune nimic, ochii și urechile-mi pot suporta absolut orice cuvânt, doar să fie la locul și la timpul lui. (T)Rap-ul, din acest punct de vedere, permite orice, ba chiar invită. Ceea ce e foarte ok, din punctul meu de vedere. Poate că uneori aș putea servi și eu drept exemplu de textier, când șofez. Trap-erii, sunt sigură, m-ar iubi. Eu sunt, oricum, destul de departe de a vorbi doar în menuete.
În concluzie, vocabularul acestui cântec nu m-a leșinat, nu m-a oripilat. Deloc!
Ba, dincolo de acest aspect, simt chiar nevoia să salut mesajul lui extrem de puternic, amar și disperat.
Căci obiectualizarea femeii e un fenomen oribil, pe care îl denunț și eu, alături de toate feministele. Indiferent de mijloace.
În această lume puternic amprentată de dezechilibre de gen, feminismul nu e o fiță, ci o amară, tristă necesitate. Poate vom discuta curând despre asta, dar liberi de clișee, în special de acelea imbecile, conform cărora feministele trebuie să-și care singure bagajele. În concluzie, ok, Erika! Cam piperat pentru gustul meu, dar… bravo! Curajul tău e foarte WOW! Și nu mă refer la limbaj…”
„Nu știam despre ce e vorba în text. Noroc cu numele Erica. Altfel nici nu știam ce să caut pe google.
Am văzut, am ascultat și zic așa:
Fata asta a scos o piesă cu mesaj. Despre o societate în care trăim și în care violurile și agresiunile asupra fetelor și femeilor sunt dese, iar victimele sunt de multe ori „de vină”, conform concepției bolnave a agresorului/ prietenilor/ societății, în general.
Cuvintele vulgare își au locul perfect în text și în videoclip. Fata a produs o melodie cu un text – tare și ca mesaj, și ca fel de a fi spus. Bravo ei!
Cât despre nuditatea frontală acoperită, căreia i-ați dat acea intepretare psihologică, eronată, zic eu. Răspunsul e mult mai simplu: clipul, melodia și fata nu ar fi ajuns atât de cunoscute într-un timp atât de scurt dacă în clip erau nuduri și nu nuduri blurate. Atâta tot. Ar fi intrat în altă categorie de clip, cu consimtământ necesar ca să-l vezi sau poate chiar interzis ca fiind porno…
Deci, din punctul meu de vedere: bravo, Erica! Ai spus lucrurilor pe nume și ai spus-o folosind cuvinte tari, vulgare, care șochează, ca să prindă cât mai bine clipul. Și, mai ales, cuvinte pe care toți Mireii de peste tot din țara asta le pot folosi fără să le sară țara în cap că, vezi Doamne, cât de vulgar!”
Varianta noastră
Cred că una dintre marile probleme ale generației de adolescenți de astăzi este faptul că sistemul de învățământ nu mai poate ține pasul cu evoluția lor psihică și spirituală, insensibil la transformarea lor aproape radicală față de educabilii de acum câteva zeci de ani.
Vorbim despre tineri formați într-o lume a informației practic inepuizabile, aflată la un click distanță. Și de un alt tip de percepții și reprezentări asupra realității. Despre altă conștiință, în definitiv.
Cu cât sunt mai precoce, cu atât își dezvoltă o capacitate mai acută, mai percutantă, mai eficientă, de a înțelege lumea și de a se orienta în viață. Și totuși, trăim într-o lume (încă) plină de tabuuri. După secole de evoluție, rămânem închiși în capcana unor prejudecăți periculoase. Una dintre ele, educația sexuală. Un cartof fierbinte pe care îl rostogolim de la unii la ceilalți, părinți, dascăli, prieteni, servindu-l mereu copiilor noștri în cele mai ciudate forme și nuanțe.
În clasa a douăsprezecea, elevii declară că și-ar fi dorit un curs opțional de educație sexuală, pentru că au extrem de multe întrebări legate nu doar de sexualitate, ci și de propriul corp, de mecanismele instinctuale care produc atracția dintre sexe, de metode contraceptive și eficiența lor, de virginitate și teama de agresiuni sexuale, iar ceea ce m-a mirat și susține premisa că ei sunt atât de diferiți de cum am fost noi – sunt preocupați de cum ar putea deveni iubitul/iubita perfectă. În lipsa unei reale deschideri a părinților și a școlii față de aceste preocupări (de ce să nu recunoaște, firești!) pe care toți le-am avut și față de care ne-am descurcat cum am putut, se mulțumesc la a se informa de pe internet, unde sursele pot fi dubioase, sau se lasă duși de val, de cele mai multe ori, ”trăind clipa” cu inspirație ”de moment”.
Iată cum, în lipsa unui sistem educațional eficient, prezent și implicat, facem educație sexuală pe muzică. Despre cum să ne apărăm fiicele împotriva abuzatorilor.
Erika Isac, țineți minte numele ăsta. E bine că avem un subiect detabuizat, prezentat cam fără perdea, dar la vocabularul de astăzi nu doar al tinerilor, ci al tuturor – ca un bun comun, așa, e evident, o formă de manifestare lingvistică a din ce în ce mai accentuatei precarități culturale, spirituale, intelectuale….
Un vers e absolut răvășitor: ”Dați mereu vina pe victime ca idioții…” – așa e!
O școală a părinților și o școală a copiilor
