când s-a-mpărțit iubirea eram printre
primii acolo
mi-am umplut poala, nu m-am uitat
s-ajungă și altora,
penelor așteptării le creșteau păsări
ciuguleau tandru
speranțele întredeschise ca niște
copii puși după amiaza la somn.
și nu se supăra nimeni, răbdători
perindau unghere de suflet,
flori de porumb gălbui sub tălpile fierbinți detonau
încremeniții atlanți.
când mi-am ridicat ochii spre tine
unduiau atâtea dimineți în pieptul tău încât
mi-am sprijinit cu grijă povara
și-am așteptat.
foto tumblr.com
Citește și o dorință numită tramvai
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
