buzunar
mi-am pipăit buzunarul, cimitirul era acolo
de câte ori mă simțeam deznădăjduită sau
într-un anume fel, indescriptibil și nesuferit
îl deschideam și scormoneam după
un mormânt proaspăt, era mereu câte unul
acoperit cu flori a căror prezență acrișoară emana
o înțelepciune ca un fir de care tragi până când
ajungi la originea simplă și veselă
a celor neînțelese.
îmi plac hainele cu buzunare mari
în formă de fereastră sau de acvariu
poți căra tot felul de mărfuri și sentimente
care nu sunt ale tale.
foto sursa
***
m-ai chemat atunci la o recoltare
de probe, cât erai de precaut și agresiv totodată
nu se poate, iubito, se impun măsuri drastice,
(în cazul tău, muzicale, îți place să pui accentul pe timpii prezenți)
nu-ți dai seama, chiar tu ai mărturisit
că ți se clatină luna și soarele, îți vom extrage
(n-ai nicio teamă)
tot zăcământul de-albastru… Citește și m-ai chemat atunci
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
