m-ai chemat atunci la o recoltare
de probe, cât erai de precaut și agresiv totodată
nu se poate, iubito, se impun măsuri drastice,
(în cazul tău, muzicale, îți place să pui accentul pe timpii prezenți)
nu-ți dai seama, chiar tu ai mărturisit
că ți se clatină luna și soarele, îți vom extrage
(n-ai nicio teamă)
tot zăcământul de-albastru, ca să fim
cât de cât siguri
de rezultate. puse la încolțit
pe o altă planetă
constante, câteva progresii, proporția de aur și,
cu un noroc beat și chior,
vor înflori
catenele tale de-argint, spre mare
dragostea noastră
infinită tiradă nu mi-e deloc teamă
cum circulă viroza asta de început de secol
ca un bolid roșu pe contrasens
ca o ploaie ce își aruncă lenjeria în stradă
nu te apropia când treci
prin mine
foto Duy Huynh Paintings
***
am plâns pe săturate și pădurea s-a mutat
puțin mai încolo
îți voi scrie de-acum rezemată de-o limbă de cuc
înfiptă-n pământ să dea ora abstractă… Citește și hei, tu!
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
