Boboteaza – ziua în care omul l-a botezat pe Dumnezeu

În tradiția semită exista obiceiul ca  în cadrul sărbătorii Yom Kipur – Ziua ispășirii, după ce arhiereul Legii Vechi își punea mâinile peste un țap și mărturisea asupra lui toate păcatele poporului, acesta era alungat în pustie, spre a muri, și în acest fel fiind spălate într-un ritual general păcatele comunității de un „ispășitor” ales prin tragere la sorți.

Stă poate în firea umană frica de asumare, nevoia de a căuta mereu ceva exterior pe care să imprime și să îi transfere în modul cel mai simplu și nepăsător greșelile sau neputințele? Dar oare cu adevărat, printr-o astfel de delegare, omul se poate debarasa în tihnă și necondiționat, fără plaga urmărilor de toată neiubirea și de toate păcatele sale?

În cu totul alt mod se petrec lucrurile în Creștinism. Dumnezeu din iubirea Sa față de om și pentru a nu da posibilitatea ca Satana să triumfe asupra creaturii, vine în apropierea omului, se întrupează și printr-un act de smerenie, de asumare totală, ia asupra sa toate păcatele acestuia, nu prin tragere la sorți, sau în chip constrîns, ci de bună voie, cu dragoste,  blând în chip de miel ispășitor, care ridică păcatul lumii printr-o singură jertfă, cumulând astfel pe toate celelalte, și făcându-le neputincioase și fără rost.  Puterea jertfei Mântuitorului, care hulit, bătut și alungat din cetate cu toată greutatea păcatelor lumii, asupra firii Sale umane, primind apoi moartea rușinoasă pe Cruce, constă în a dărui oamenilor muritori, viața Sa veșnică, de a-i face fii prin har Tatălui Ceresc, ducându-i prin Învierea Sa în Sfânta Sfintelor, alături de Acesta.

Mai are omul de astăzi CER? Cu preot Constantin Necula

Totuși, de ce a fost nevoie ca Dumnezeu să fie botezat de om?

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (In3,29) astfel îl prezintă Sfântul Ioan Botezătorul pe Iisus, Dumnezeu adevărat, mulțimilor adunate la apa Iordanului din curiozitate, sau să se boteze, pe bărbatul necunoscut, de treizeci de ani; vârstă când cineva era socotit capabil – potrivit socotinței acelei vremi – să pășească în public și să învețe pe alții o nouă învățătură.

          Iisus vine de bunăvoie la botezul lui Ioan, în Betania, la râul Iordan, iar între cei doi are loc un dialog cel puțin enigmatic pe marginea necesității acestui botez: „Ioan însă îl oprea, zicând: eu sunt cel care are trebuință să fie botezat de Tine și Tu vii la mine?…Și răspunzând Iisus i-a zis: Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea”(Mt 3,14-15).

          Iisus Hristos nu avea nevoie de botezul lui Ioan, deoarece El nu avea păcate, nemoștenind păcatul strămoșesc, fiind zămislit de la Duhul Sfânt, nu din trup, sau din poftă omenească, pe când păcatul și cu el odată moartea, au intrat în lume printr-un singur om, prin Adam, iar conform (Ioan 8, 46; I Petru 2, 22, ș.a.), Iisus nu avea nici măcar păcate personale. În plus botezul instituit de Ioan nu implica iertarea păcatelor, era doar o pregătire spre iertarea păcatelor, un precursor al botezului creștin de astăzi, iar prin acel botez, Mântuitorul, în loc să Se curățească de păcate, dimpotrivă, S-a încărcat cu păcate, luând asupra Sa păcatele omenirii întregi.

creștinortodox.ro

Sursă foto: https://www.crestinortodox.ro/religie/sfantul-ioan-botezatorul-98649.html

          De ce?

          În primul rând pentru a-și începe lucrarea Sa  publică, Iisus trebuia confirmat și mărturisit de un personaj credibil, iar Ioan Botezătorul era cel mai însemnat om al zilei, profet ascultat și urmat de mulțime, ca dovadă că la botezul său „au iesit la el Ierusalimul și toată Iudeea și toată împrejurimea Iordanului” (Mt3,5).

Nonconformist, fără frica cuvântului, atrăgea atenția atât prin înfățișarea sa din afară,  prin viața sa pustnicească din deșert, dar și prin vorbele  sale cu înțeles tainic. De două ori îl confirmă Ioan pe Iisus: „Iată mielul lui Dumnezeu” ( In 1,29, In 1,37), prima oară în preajma mulțimii, iar apoi arătându-l ucenicilor săi. Ioan botezătorul nu doar că îl confirmă pe Iisus Hristos, dar îl și mărturisește pe Acesta ca fiindu-i superior, El este cel ce îi va urma, misiunea lui este doar de a-I pregăti venirea, de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia, de a-L descoperi și a-L face cunoscut lui Israel.

          Pe de altă parte, evenimentul botezului este un prilej potrivit pentru revelarea Sfintei Treimi: Iisus Hristos este plasat în centrul atenției mulțimii, Duhul Sfânt coboară în chip de porumbel asupra Sa, iar glasul Tatălui  întărește în mod supranatural mărturia lui Ioan Botezătorul și îi confirmă acestuia că misiunea lui sa încheiat. În momentul imediat următor botezului lui Iisus, evanghelistul Matei consemnează faptul că “cerurile s-au deschis şi Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumbel şi venind peste Iisus. Şi iată glas din ceruri grăind: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Carele am binevoit!” (Mt. 3,16-17).

Această revelație este unică și specială, deoarece prin ea se descoperă omenirii în chip miraculos Ființa trinitară a lui Dumnezeu, atât cât este posibil ca ea să fie înteleasă la nivelul limitat al omului trupesc. Și astfel sărbătoarea botezului lui Iisus se numeste Epifania – descoperirea sau revelarea lui Dumnezeu.

Un alt motiv pentru care Iisus a îngăduit să fie botezat la râul Iordanului îl regăsim tot în versetul mateanic de mai sus: „ Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea”(Mt 3,14-15). A împlini dreptatea înseamnă în acest context a parcurge în mod firesc toate etapele unui anumit plan dinainte stabilit. În limbaj veterotestamentar «dreptate» înseamnă împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, iar «drept» era cel ce împlinea aceste porunci. Actul botezului lui Iisus confirmă și împlinește astfel iconomia lui Dumnezeu, adică planul Acestuia cu privire la destinul creației și de mântuire a omenirii căzute.

Nu în ultimul rând, un alt motiv al botezului Domnului a fost că Iisus în dreptatea Sa nu putea pretinde omului ceea ce El nu a parcurs, ceea ce nu și-a asumat de bună voie sub firea umană a ființei sale. Și mai ales nu putea  să ceară ucenicilor Săi, ca în numele Său și în numele Sfintei Treimi să ierte păcatele lumii într-un act ritualic în care El nu a fost parte. Astfel că ultimul Său sfat către Apostoli a fost: „Drept aceea, mergeți și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și Fiului și al Sfântului Duh.” (Mt 28,19).

 „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este” (In. 3, 5-6).

Boboteaza sau botezul lui Ioan de la râul Iordanului a fost doar o prefigurare, un fapt premergător botezului ce avea să vină de la Duhul Sfânt. Botezul lui Ioan era spre pocăință, spre curățirea trupului, prin el se întărea conștiința păcatului, din perspectivă etică și morală, era doar o etapă purificatoare printr-un element organic – apa, a unui alt element organic – trupul, dar botezul spre iertarea păcatelor care  avea să fie instituit de Iisus mai târziu, va fi cel desăvărșit, corolarul botezului început de Ioan, în care Duhul Sfânt printr-un element imaterial – focul, arde, mistuie și șterge păcatele de la nivelul altui element imaterial – sufletul omenesc.

Botezul lui Iisus în Iordan este temelia botezului creștin, dar în botezul creștin săvărșit în numele Sfintei Treimi, nu se dăruiește doar iertarea păcatelor, creștinul primește prin asumarea trupului de către Iisus și calitatea de Fiu a lui Dumnezeu, cu alte cuvinte înfierea lui prin har. Botezul creștin reprezintă moartea credinciosului față de păcat, îngroparea, prin scufundarea sub apă, și învierea la o nouă viață  fiind purificat de focul Duhului Sfânt. Omul păcătos moare păcatului pentru a învia împreună cu Iisus la o viață sfântă și veșnică.

          În acest fel Iisus Hristos – Mielul ispășitor, prin jertfa Sa, se substituie vechiului țap ispășitor, oferindu-i astfel omului posibilitatea de a se îndrepta, de a se restabili în fața Creatorului și prin ritualul botezului creștin, privit ca Taină sfântă (nu ca un simbol), să  aibă posibilitatea împăcării cu Dumnezeu prin ștergerea și anularea păcatelor sale.

…………………………..

Excelent acest text al părintelui Arsenie Boca:

”Viața publică a lui Iisus e cuprinsă între cele două botezuri: Botezul în Iordan, de la Ioan, și Botezul sfintelor Sale pătimiri, de la iudei.
Alarma pe care o dase Ioan, din pustia Iordanului, străbătuse toată Palestina; și oamenii simpli o aduseră și în atelierul de tâmplărie al lui Iosif din Nazaret.
Iisus recunoscu chemarea. Timpul Lui venise.
Deși era văr bun cu Ioan, nu s-au cunoscut, nu se văzuseră.
Lui Ioan i se descoperise doar atât: că și Mesia va cere botezul său. Deci în zilele acelea a venit Iisus din Nazaretul Galileii la Iordan, amestecându-se în multțimea care se boteza.
Iisus n-avea vreo vinovăție de spus, dar S-a făcut una cu păcătoșii, mergând pe calea pe care ne-o va da de urmat.
Ioan, care auzise tot pomelnicul fără-de-legilor, s-a mirat că înaintea lui vine un Om fără prihană, a cărui sfințenie o simțea sufletul și privirea sa aspră.
Deci Ioan Îl opera pe Iisus, simțindu-se el păcătos și cerându-I botezul. Trebuia însă împlinită Dreptatea – adică Legea -. Căci toată predica lui Ioan, botezul cu care boteza mulțimea, nu avea alt rost decât, după înseși cuvintele lui Ioan: ”… ca (Iisus) să fie arătat lui Israel”. (Ioan 1,31). Ioan s-a supus rînduielii dreptății.
Mâna de țărână a zidirii a botezat creștetul Ziditorului făptuirii.
Iisus, neavând nimic de mărturisit, se ruga.
În fața Sa se deschidea o eră nouă: era creștină.
Cerurile se deschid. Lumina dumnezeiască se revarsă peste făptură și Fiu; iar deasupra capului lui Iisus, Duhul Sfânt, luând chip de porumbel și învăluindu-I fruntea, simbolizează Domnului Păcii o cunună.
Iar glasul Părintelui Îl mărturisește: ”Fiul Său prea iubit”, în care a pus toată iubirea Sa pentru oameni.
Aceasta e Teofania creștină (Arătarea lui Dumnezeu în Treime).
Ioan a văzut acestea și a mărturisit că ”Acesta este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1,29-34).
Cu această mărturisire, sub autoritatea de prooroc, misiunea lui Ioan se încheie: ”De acum El trebuie să crească, iar eu să scad!” (Ioan 3,30).
Dacă la botezul lui Ioan, Iisus n-a avut de mărturisit niciun păcat, misiunea Lui avea să-L încerce – pe nedrept – de toate fărădelegile lumii. El, sfințenia întruchipată, avea să facă – pentru noi – ”păcat”, pe care avea să-L țintuiască pe cruce, spălând omul în al doilea botez al Sfântului Său Sânge. Căci deși era Domn al Păcii, venirea Lui era străfulgerare de sabie a unei alte Împărății decât cea așteptată de Israel.
Deși El era temelia întregului ritual ebraic, deși spre El conduceau toate umbrele, simbolurile și jertfele Templului, Iisus va fi ”găsit” și ”strigat” vrăjmașul și distrugătorul lor, de către victimele ”umbrelor”. Deși El dase Legea lui Moise în Sinai, Iisus va fi arătat la tot pasul ca un călcător de Lege. Deși venise ca să strice legăturile diavolului, va fi vorbit că lucrează cu mai marele dracilor, că are pe Belzebul.
Nimeni nu L-a înțeles; de aceea toți s-au simțit datori să-I stea împotrivă.
Dar El S-a făcut om, una cu noi: trebuia să ia povara păcatelor și a blestemelor omenești. Cel fără de păcat trebuia să sufere ocara păcatului.
Iubitorul de pace, dătătorul păcii trebuia să rabde la un loc cu vrăjmășia; chipul adevărului trebuia să sufere palmele minciunii; floarea neprihanei, gunoiul spurcăciunii.
Pentru Iisus tot păcatul era o tortură.
Pe umerii lui Iisus, care-Și lăsase slava Sa de Dumnezeu, ca să îmbrace slăbiciunea omenească apăsa, ca pe-o temelie, răscumpărarea lumii de sub tirania păcatului. De brațul Lui atârna mântuirea omului, iar cealaltă mână o întindea să prindă atotputernica iubire a lui Dumnezeu.
Acestea se topeau în rugăciunea lui Iisus pnetru oameni în apele înfiorate ale Iordanului. ”El a luat asupra-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împăvărat” (Isaia 53,4).
Confirmarea glasului lui Dumnezeu L-a întărit pe Iisus pentru destinul Său în lume, care avea să fie apoi întărit cu al doilea botez, pe cruce. Cu aceasta Iisus a fost încărcat de Dumnezeu cu ”fărădelegile noastre ale tuturora” (Isaia 53,6). Iisus mărturisea acum toate păcatele omului.
Și iarăși S-a rugat Iisus de iertare, pentru om: – ucigașul lui Dumnezeu.”
Părintele Arsenie Boca, Prislop 12.01.1950

Citiți și Sfântul Ioan Botezătorul: Împarte ce ai în plus…