Înălţimea în sine a unei opere nu vrea să vă spună nimic. Este întocmai ca lungimea unei bucăţi muzicale. Însă proporţiile interioare ale obiectului – acelea vă spun Totul.” (C. Brâncuși)
Pe 26 mai 1920, Constantin Brâncuși a participat, la Paris, la „Festivalul Dada”, împreună cu André Gide, Paul Valéry, F. Léger, fiind unul dintre semnatarii manifestului intitulat „Contre Cubisme, contre Dadaisme”.
În plin avânt al mișcărilor avangardiste, artistul român își arată o față pe care puțini o cunoscuseră și care a produs, în rândul criticilor, cel puțin curiozitate, pentru că această atitudine de frondă nu se potrivea cu acel temperament pe care îl afișase public. Era considerat o „pasăre măiastră”, un arhetip al grațiosului tentat mereu de vocația sublimului, o fire mai degrabă reflexivă, dedată pătrunderii în profunzime a lucrurilor, care să-i permită extragerea celor mai pure esențe.
tumblr.com
”Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup – mă aflu printre lucrurile esenţiale.”, spunea genialul creator din Hobița noastră, care s-a dus departe de casă pentru a-și găsi liniștea eternă, tocmai la Paris…
Ce ar fi putut motiva acest gest care venea să pună sub semnul întrebării o revoluție artistică de o asemenea amploare, condusă pe cai mari de Francis Picabia, Tristan Tzara (click pe nume pentru a citi despre poet), Louis Aragon, Eluard, Breton, într-un an care se anunțase plin de evenimente pentru cercul suprarealiștilor, atât de energici și nonconformiști? Cu câteva zile înainte se publicaseră cele ”23 de manifeste dadaiste” în revista Literature… În plus, va participa, după câteva luni, la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara.
„Întotdeauna, ceea ce m-a susținut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieții, am știut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Știam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Și nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viața, al bucuriei, e clădită toată opera mea.”
Fără a avea pretenția de a găsi adevărul absolut din spatele acestei inedite ipostaze a unuia dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, cred că am putea găsi măcar o cheie în aflarea lui din această mărturisire a lui Brâncuși, care își construise drumul în artă ”sub mantaua” celebrului Auguste Rodin: „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.” Acesta era artistul, aceasta era viziunea cu care s-a prezentat în fața lumii artistice, pe care a zdruncinat-o din temeliile unui secol teribil de agitat: arta reprezintă acea unitate infrangibilă dintre un conținut și o formă, iar artistul trebuie să fie un catalizator al ambelor dimensiuni, căci, spune el, „Ne aflăm într-o sferă, ne jucăm cu alte sfere, le îmbinam, le facem să clipească.”
Cu siguranță, intenției dadaiștilor de a „domestici” arta, supunând-o regulilor arbitrariului și ale unei inconsistențe la nivelul structurii de profunzime a sensurilor, trebuia să i se opună un maestru al „neliniștilor metafizice” ale creației. Ceea ce a și făcut, cu acel curaj al lui Prometeu, care n-a rezistat în fața tentației de a duce muritorilor focul sacru, pasiunea, arderea lăuntrică, pentru a-i face să vadă dincolo de lumea opacă a unui material obscur.
Negăsind calea către sensul pierdut al „cadavrelor rafinate” dadaiste, Brâncuși s-a revoltat pe moment, înainte de a-și întrupa în esențe tari idealurile artistice. Și poate, cine știe, a fost și aceasta o cale către recunoașterea de sine ca artist, către confirmarea unei vocații aflate încă stare de căutare la acel moment.
Experiențe luminatoare, necesare descoperirii lumii, în dimensiunea ei creatoare.
Citiți și despre Constantin Brâncuși, aici.
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
