Muzicianul Bob Dylan a câştigat premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2016

Super tare! mi-am spus. Muzicianul Bob Dylan a câştigat premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2016, fiindu-i răsplătită astfel ”crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a cântecului american” – conform motivaţiei oficiale a Comitetului Nobel.

Se întâmpla în 13 octombrie, 13! e ceva cu numărul ăsta … spun asta amuzată fiind de invidia și stupoarea unor voci din domeniu care n-au digerat deloc această atribuire, exprimându-se că Dylan ”nu avea nevoie de acest premiu”, că el trebuia acordat ”unui scriitor adevărat” și că Academia Suedeză a căzut în ridicol făcând acest lucru neținând cont de personalități care ”stăteau la coadă” de ani de zile…

Când Bob Dylan a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2016, reacțiile au fost mixte și variate, reflectând atât admirația pentru talentul său, cât și surprinderea față de alegerea Academiei Suedeze. Mulți fani și admiratori ai lui Dylan au fost încântați. Ei au văzut această decizie ca pe o recunoaștere meritată a influenței sale profunde asupra culturii muzicale și a abilității sale de a folosi versurile pentru a transmite mesaje puternice și emoții profunde. Unii critici literari și scriitori au exprimat surprindere sau scepticism, având în vedere că Premiul Nobel pentru Literatură a fost tradițional acordat pentru opere scrise, în timp ce Dylan este cunoscut mai ales pentru creațiile sale muzicale. Aceștia au pus sub semnul întrebării dacă versurile cântecelor ar trebui considerate literatură în sensul tradițional.

O altă remarcă cețoasă și colțoasă – aparținând lui Leonard Cohen, un alt colos al muzicii şi al poeziei -, care spunea că „e ca şi cum cineva ar atârna o medalie pe vîrful Everestului pentru a-l recunoaşte ca fiind cel mai înalt munte din lume”, îmi stârnește nedumerire și amuzament pentru că, personal, nu aș pune la îndoială deciziile Academiei Suedeze. Modesta mea părere face însă ture doar într-un cerc restrâns de prieteni și nu are decât valoarea unei povești de duminică după amiaza, spusă cu însuflețire întrucât acest cântăreț mi-a fermecat multe momente muzicale, și nu numai, ale tinereții.

Câștigarea premiului de către Dylan a stârnit dezbateri asupra a ceea ce constituie literatura. Unii au argumentat că poezia și versurile muzicale merită recunoscute ca forme de exprimare literară, în timp ce alții au menținut o viziune mai tradițională asupra literaturii.

Răspunsul, prietene, e suflare în vânt

Bob Dylan, născut cu numele de Robert Allen Zimmerman în 24 mai 1 941, la Duluth, Minnesota – SUA este cântărețul, compozitorul, muzicianul și poetul american care a avut o mare influenţă în cultura pop americană şi internaţională, impunându-se în anii ’60 drept portavocea unei generaţii împotriva războiului şi a inegalităţilor sociale. Creaţiile sale muzicale includ folk, blues şi country, gospel și rock and roll.

Dylan s-a aventurat curajos în New York, unde a început să-și împletească povestea în inimile iubitorilor de muzică din Greenwich Village. Debutul său, marcat de albume precum „Bob Dylan” și „The Freewheelin’ Bob Dylan”, a fost un suflu proaspăt în peisajul muzical.  Versurile lui, încărcate de emoție și critică socială, precum cele din „Blowin’ in the Wind” și „The Times They Are a-Changin'”, au devenit rapid imnuri ale unei generații însetate de schimbare.

Dar Bob Dylan nu s-a oprit aici. Curând, el a luat o cotitură neașteptată, trecând de la acusticul folk la electricul rock, stârnind controverse și admirație în egală măsură. „Like a Rolling Stone” a devenit nu doar o piesă de rezistență a carierei sale, ci și un simbol al curajului său artistic.

Pe parcursul anilor, Dylan a explorat nenumărate genuri, de la country la gospel, fiecare album fiind o nouă expresie a geniului său.

Și chiar dacă anii au trecut, Dylan nu a încetat să uimească. „The Never Ending Tour” i-a purtat pe fani într-o călătorie muzicală fără sfârșit, arătând lumii că legenda lui nu cunoaște bătrânețe. Cu fiecare acord și vers, Bob Dylan nu doar că a scris istorie, ci a modelat-o, rămânând o voce eternă și un spirit neînfrânt în lumea muzicii.

Bob Dylan este recunoscut cu mare răsunet și în România, atât datorită faimei muzicale și concertelor susținute, cât și traducerii poemelor sale de către Mircea Cărtărescu, concretizată în 2010 prin volumul ”Bob Dylan – Suflare în vânt – 100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu”.

Explicație

Mi-a plăcut foarte mult explicația rațională pe care Matei Vișniec a dat-o Nobel-ului lui Dylan:

”Sigur că el nu face parte din categoria tradiţională a scriitorului nobelizabil cu zeci şi zeci de titluri la activ. Prin talentul său, şi prin faptul că şi-a difuzat mesajul poetic prin cântece, el a „contaminat” (în sensul cel bun) cu poezie, milioane de oameni, cu mult mai mulţi decît o poate face un poet care îşi transmite versurile numai prin cărţi. In această manieră „eficientă” de a atinge coarda sensibilă a oamenilor pe toate meridianele globului văd eu personal meritul lui Bob Dylan, şi justificarea premiului care i-a fost decernat. Nu este exclus ca peste câţiva ani premiul Nobel pentru literatură să-i fie acordat unui blogger, dacă se va dovedi capabil să cucerească un public planetar cu un mesaj literar prin această modalitate de difuzare a cuvîntului şi a emoţiei.”

”Câte drumuri ajunge un om să străbată

Înainte să-l poţi numi om?

Pe câte mări un porumbel va zbura

Până pe nisip cade-n somn?

De câte ori bombe grele-au să cadă

Până la total abandon?

Răspunsul, prietene, e suflare în vânt

Răspunsu-i suflare în vânt

Câţi ani pe pământ poate-un pisc să existe

Până ce spălat e de mare?

Şi câţi ani poate un popor să reziste

Până la visata eliberare? De câte ori te prefaci că eşti orb

Ca să nu vezi lumina cea mare?

Răspunsul, prietene, e suflare în vânt

Răspunsu-i suflare în vânt

De câte ori trebuie să priveşti drept în sus

Înainte să vezi ceru-adânc?

Şi câte urechi ar trebui să ai

Ca să-i auzi pe cei care plâng?

Şi câte morţi ar trebui să înduri

Ca să vezi câţi au murit pe pământ?

Răspunsul, prietene, e suflare în vânt

Răspunsu-i suflare în vânt”

M. Cărtărescu – Zborul se petrece întotdeauna în noi înșine…

Citește și  11 octombrie – Rod Stewart înnobilat

Luminița Giurgiu

Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.