Leonard Cohen. Artistul complet care se desfășoară vocal, emoțional, corporal, într-o simfonie tragică a simțurilor care îmbracă forma tonului său grav, gutural, imposibil de mistificat. Imposibil de confundat.

Un text impresionant care a făcut înconjurul rețelelor sociale nu este un cântec, ci o scrisoare pe care artistul a scris-o către fosta sa parteneră și muză, Marianne Ihlen, chiar înainte ca ea să moară. Ihlen, de origine norvegiană, a trăit împreună cu Cohen în perioada anilor ’60 și a fost subiectul cântecului ”So long, Marianne”, dar și motiv de inspirație pentru alte piese ale artistului. Sau pentru alte gânduri: „Nu sunt un bun îndrăgostit, altminteri aş fi cu tine acum. Aş fi lângă tine şi nu mi-aş folosi dorul ca pe o dovadă că mai am sentimente… Mi-e teamă să trăiesc altceva decât aşteptarea.”

 

Probabil că artiștii trăiesc la o intensitate pe care puțini o putem bănui, pentru că nimeni nu poate coborî în acele adâncuri în care se naște opera, sămânță imortală ieșită din însuși trupul lor cel trecător… Sau poate că dragostea nu e decât o revelație a ființei care nu poate iubi într-o lume a iluzoriului și a trecerii.

În definitiv, contează povestea din spatele creației sau creația în sine? Iubim pentru noi sau pentru arta care ne conservă suferința și lacrimile? Cine are răspunsul corect, sau poate el e doar „vânare de vânt”, prieteni?

Iată textul:

”Ei bine, Marianne, a venit vremea senectuții noastre, suntem chiar bătrâni acum, trupurile noastre parcă se descompun… cred că te voi urma cât de curând. Tu știi că sunt atât de aproape de tine, încât, dacă ai întinde mâna, aproape că m-ai putea atinge. Și mai știi că te-am iubit întotdeauna pentru frumusețea și înțelepciunea ta, dar nu trebuie să mai zic nimic despre aceasta, pentru că tu știi totul. Dar acum, nu vreau decât să-ți doresc o călătorie liniștită. Adio, dragă prietenă! Ne vom vedea undeva,  pe drum…”

Cohen a primit, mai târziu, un răspuns din partea familiei acesteia.

„Scrisoarea ta a sosit când încă era deplin conștientă. Când i-am citit-o cu voce tare, a zâmbit cum numai ea putea zâmbi. Și-a ridicat mâna, când a auzit că ești atât de aproape de ea, parcă voia să te prindă. A fost cuprinsă de pace, știind că înțelegi tot ceea ce i se întâmplă. Iar binecuvântarea ta pentru marea călătorie care o aștepta i-a dat putere. Toți eram acolo și ascultam citindu-se scrisoarea ta, și îți suntem profund recunoscători pentru răspunsul tău atât de prompt, și, mai ales, pentru  cuvintele în care ai pus atâta dragoste și compasiune!”