Amintirea e un pian miraculos care se lasă acordat doar de recunoștința prezentului. Și asta pentru ca viitorul să poată aduce mereu odă bucuriei de a avea o moștenire.
Ating astăzi una din clape – Beethoven, iar coarda geniului sună perfect.
De ziua lui – 16 decembrie
”Opera beethoveniană este un lung strigăt de durere” spune Eugène Delacroix, ”Beethoven este un Mozart în delir” adaugă Jean Auguste Dominique Ingres, iar Leonard Bernstein în „Cum să înțelegem muzica” declară din postura unui cunoscător:
”Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn și Mozart și le-a dezvoltat până când muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbătesti, de hohotul cărora se cutremură lumea, și care trebuie țipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îți face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fara surâs. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca și cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoție personală. Emoțiile sale sunt mai puternice și mai vizibile.”
Un geniu lovit într-unul dintre simțurile căruia îi ”datora” genialitatea – auzul, Beethoven, în cei 56 de ani ai vieții, s-a bucurat în întregime de el până la 25 de ani, după care a început să aibă un țiuit permanent în urechi, pentru ca de la 46 de ani să fie complet surd.
Ce ironie sinistră.
În ciuda acestei nedreptăți colosale, Beethoven a compus mai abitir, pe măsură ce declinul acuzic îl chinuia mai mult.
Monumentala operă a lui Beethoven, constând în 9 simfonii, 5 concerte pentru pian şi orchestră, 1 concert pentru vioară şi orchestră – inegalabila Missa Solemnis, 32 de sonate pentru pian, mai multe sonate pentru vioară şi pian (cea mai cunoscută fiind Sonata Kreutzer), 16 cvartete pentru coarde şi opera Fidelio, e puntea măiastră ce leagă clasicul de romantic.
Manuscrisul Fischhoff
Gândurile şi trăirile compozitorului de geniu, din perioada cuprinsă între cel de-al 34-lea şi cel de-al 48-lea an de viaţă, au fost adunate şi copiate de un necunoscut – care a avut la dispoziţie carnetele de însemnări ale compozitorului – într-un manuscris aflat la Biblioteca din Berlin, așa numit „Manuscrisul Fischhoff“.
Redau cu emoție câteva dintre ele:
1815 – ”Ai vrea să savurezi mierea fără a suferi înainte de pe urma înţepăturilor albinei? Ai dori să te împodobeşti cu coroana victoriei fără a înfrunta pericolul bătăliei? Plonjorul ar putea oare aduce perla de pe fundul mării dacă teroarea crocodilului îl reţine pe mal? Îndrăzneşte, aşadar! Ceea ce Dumnezeu ţi-a rezervat, niciun muritor nu îţi va răpi. Însă ţi-a rezervat numai ţie, om curajos!”
1816 – ”Vitejii, îndrăzneţii, oamenii superiori ne incită să comitem acte nobile şi meritorii, laşii, oamenii mici, lucruri mărunte, nedemne. Asta fiindcă viciul trece pe nişte căi atrăgătoare pentru voluptatea lor, care-l angajează pe om să le urmeze. Virtutea, din contră, alege drumurile abrupte şi nu ne poate seduce atât de repede şi atât de uşor, mai ales atunci când noi suntem invitaţi să urmăm un drum blând, liniştit şi agreabil.”
1817 – ”Răul este misterios; el câştigă în intensitate dacă vorbim despre el; singură, înţelegerea exactă a cauzelor şi a întinderii lui îl face pentru noi mai suportabil.”
”Trăieşte pe viitor numai pentru arta ta. Orizontul tău fiind acum atât de limitat din cauza slăbiciunii simţurilor tale, arta, în mod categoric, este pentru viitor singura ta raţiune de a trăi.”
O tristețe de nespus învăluie trăsăturile și energia acestui titan. „Beethoven’s Silence”, melodia compozitorului mexican Ernesto Cortazar, o transmite și melancolizează searile de iarnă …
foto tumblr.com
Citiți și Amazing women
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.