bastarzii cercului

bastarzii cercului, la fel de
 imperfecți precum tatăl, ba depășind 
 cu un gest de alint și
o infinitezimală dincolo de
orizont
unde se-ascultă cu ochiul din ceafă
colmatarea leneșă a tăcerii,
bastarzii cercului, cum spuneam,
la moștenire își cer
dreptul:
locul fierbinte de unde țâșnește raza,
(punctul acela urieșesc fără dimensiune –
fiica legitimă știe, și-a tocit coatele în timp ce ei făceau poezie -)
o bicicletă,
accentul ascuțit de pe ultimul e
(cel din trecutul iubirii)
câteva fleacuri
și lista continuă revărsată ca
un trup de femeie ținut în corset o lungă
noapte de bal,
pe cât de surprinzătoare pe-atât
de dornică, hmm
nu le voi da nici măcar un ocol casei, mi se cuvine mie
totul
sau nimic. alege.

bastarzii cercului

foto sursa

și totuși
niciunul din noi
n-a fost victima cumințeniei
aromele ucigașe ale grădinii lui Ptolemeu
fiii lui Ra și chipul lui Amon cu tiara de pene lăsată-ntr-o parte
stau mărturie.
un șarpe regal încă-mpletește în tremur covorul de ape
sub tălpile farului cu mii de oarbe amante
și flăcări diamantine îi stau
cu șoldul proptit pe limbile nopții
ademenind poeți în corăbii
construite încet și din piatră
de o femeie.
coama zbârlit’-a iubirii… Citește și în Alexandria poeme arzând