în Alexandria poeme arzând
și totuși
niciunul din noi
n-a fost victima cumințeniei
aromele ucigașe ale grădinii lui Ptolemeu
fiii lui Ra și chipul lui Amon cu tiara de pene lăsată-ntr-o parte
stau mărturie.
un șarpe regal încă-mpletește în tremur covorul de ape
sub tălpile farului cu mii de oarbe amante
și flăcări diamantine îi stau
cu șoldul proptit pe limbile nopții
ademenind poeți în corăbii
construite încet și din piatră
de o femeie.
coama zbârlit’-a iubirii
(pe mine lasă-mă în răspăr ca s-o mângâi)
e pagina-ntoarsă
dintr-un volum de poeme arzând
în Alexandria
sub ape.
foto sursa
Citește și se vorbește mult
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
