atelierul de sticlă

dacă mă scapi din apucătura mâinii
vreau să devin pasăre, altfel
aș fi cioburi 
iubirea ta mă face atât de fragilă
subțire cât fanta privirii
când îți mijești ochii la soare.

mi-ai promis o țestoasă și un
șirag de pițigoi roșietici, cât axa timpului 
nu le-am văzut niciodată, doar
suflarea ta caldă respiră și se umflă în mine
ca flacăra-n sfera de sticlă
undeva niște clești care trag
foarfeci tandre taie şi gâtuie o
piruetă portocalie
din buricele tijei mă trezesc
într-o cupă
pe masa regelui.

foto sursa

***

bentițe negre găuresc reverul cuvintelor.
ca furișate, trec prin fața porților cu buzele strânse.
nu se uită nici stânga
nici dreapta, casele au devenit oarbe
iar ele, făpturi invizibile.
au făcut tot ce le-a stat în putință
să le distreze
să le ciupească obrajii rotunzi
să le gâdile-n tălpi
să le caute-n coarne… Citește și variantă