Tu ești copilul căzut din lună

alunecat prin cosmos lichid

ochii tăi într-ai mei se deschid

doar în somn

cu lăcomie

avid nu mai lași

dimineții și mie

ceva în schimb

un semn de euritmie

o strofă barem, din imnul solemn

cel scrijelit cu răsuflarea 

pe traheea de stea până-n plămânul de lemn

tu ești un altar albastru barbar

la capăt de lume

cuvintele-mi îngenunchează-n zadar

pierdute de vreme sunt

când le rotești aiuritor dimineața

în secundar 

copil, altar sau vis

orice nume ți-ai lua

nu ești al meu, uneori

sunt a ta

și nu,

eu nu te-am ucis

te-am iubit.

foto sursa

Citește și Dor