Să se fi născut într-o lume care făcea muzică și copii, iar el a vrut s-o depășească?!

Toate timpurile s-au urzit ca să-l înfiripe pe unul dintre cei mai mari virtuozi și compozitori de geniu din istoria muzicii universale – Johann Sebastian Bach.

Johann Sebastian Bach (n. 21 martie 1685, Eisenach, Germania, d. 28 iulie 1750, Leipzig, Germania)

Din mărturiile Annei Magdalena Bach

Anna este cea de a doua soție a uriașului Bach. Avea să-i dăruiască 13 copii, dintre care doi vor deveni, și ei, mari muzicieni, Johann Cristoph Friedrich (1732-1795) și Johann Christian (1735-1782).

Johann Sebastian Bach s-a căsătorit cu ea în decembrie 1721, după ce în iunie 1720 îi murise prima soție, Maria Barbara. Anna, cântăreță și fată de muzician de curte, s-a îndrăgostit ireversibil de bărbatul grav, cu ochi mari ca însăși promisiunea muzicii ce izvora sub degetele simțirii sale.

„În 1720 l-am însoțit pe tata la Hamburg, pentru a vizita pe unchiul și mătușa lui – povestește Anna Bach. În Biserica Sfântei Ecaterina din oraș se afla o orgă valoroasă. Avea patru claviaturi și pedale. M-am furișat să văd orga. Deschizând ușa am auzit pe cineva cântând la ea. Năvălea spre mine o muzică divină, încât mi se părea că izvorăște de sub degetele unui arhanghel. Eram atât de răpită încât am rămas nemișcată. Nu știam cine e organistul. Seara, la cină, i-am povestit tatălui și mi-a spus că nu putea fi altcineva decât Johann Sebastian Bach, capel-maistrul prințului Köthen”.
Când Anna Magdalena Wilcke i-a devenit soție, Johann Sebastian Bach avea deja 4 copii. Din ambele căsătorii au rezultat 21 de copii…
„Se zice că în viața unei femei cea mai frumoasă zi este aceea a nunții ei. Nu cred, însă, ca vreo fată să fi fost mai fericită decât am fost eu în ziua nunții mele” – scrie Anna în cartea sa. „După nuntă n-am trăit decât viața lui. Cadou de nuntă am primit un cântec. În timp, am descoperit că Sebastian avea o inimă largă și adâncă. Dragostea este plinirea legii, obișnuia să spună, căci familia a însemnat pentru el adevăratul rost al vieții – soția, copiii, căminul – universul vieții lui”.
A iubit orga de mic copil, iar geniul muzical, intransigența caracterului și frumusețea morală au făcut din credință și familie cea mai frumoasă casă în care ar putea locui un spirit creator.
„A fost toată viața de o rară înțelepciune și prevedere, încât judecata lui n-a dat greș. Rege printre muzicieni, credea adânc în ordinea tuturor lucrurilor, în casa sa, în muzica sa. Credea cu tărie că baza societății și moralei este ordinea. Îl necăjeau laudele fără noimă ale celor care credeau că se pricep la muzică”.
Doar o femeie care iubește poate lumina calea și amintirea unui geniu, așa cum o face Anna, recunoscătoare că a putut respira același aer cu un om care i-a dat sens, formă și conținut vieții.
Familia Bach
„Am fost binecuvântată între femei că mi s-a dat să trăiesc într-o caldă intimitate, cu un spirit mare, să asist la nașterea muzicii lui.” – își amintește Anna Bach. „Simt că arta lui te răpește într-o cu totul altă lume, în care toți trăiesc într-o veselie paradisiacă, uitând grijile pământești pentru că în sufletul lui sălășuiau pacea și frumusețea. Nimeni n-a știut atât de bine să definească contrapunctul în muzică.”
Copilul rămas orfan de ambii părinți la 10 ani, nevoit  să-și câștige existența cântând în corul școlii ce funcționa pe lângă biserica Sf. Mihail din Lüneburg, avea talent pentru oricare dintre instrumentele vioară, violă, spinetă, clavicord, clavecin și, mai presus de toate, orgă. Putea să cuprindă intervale neobișnuite cu degetele pe claviatură, astfel cu cele de la mâna stângă cuprindea 12 clape, iar cu cele rămase libere cânta pasaje în intervalul dintre ele. Putea executa triluri cu oricare dintre mâini făcând adevărate demonstrații de virtuozitate pe clapele pianului și pe tastele orgii.
Bach – anul 1725
Muzica slujbelor bisericești a exercitat asupra lui o putere de atracție de-a dreptul miraculoasă și i-a fost sursă de inspirație. Toată viața a râvnit la postul de muzician de biserică. În 1717, prințul Leopold de Anhalt-Köthen îi oferă postul de capel-maistru de curte, iar în 1723 este numit cantor și director muzical la biserica St. Thomas din Leipzig.
În relația cu Anna, sensibilitatea muzicală a făcut din el un adevărat poet.
„Părul tău blond mi-a fost rază de soare, acum părul tău de argint îmi e rază de lună. E o lumină mult mai potrivită pentru noi, tineri îndrăgostiți”, îi spunea compozitorul soției sale la împlinirea a 30 de ani de la căsătorie.

În timpul vieții și după

Bach a fost mult mai cunoscut în timpul vieții ca și organist, foarte puțin ca și compozitor, puține dintre compoziții fiindu-i publicate. Chiar dacă lucrările sale au fost admirate de cei care au călcat pe urmele pașilor lui, inclusiv Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven, ele au alunecat într-o ceață de uitare, iar reputația sa a primit un nou impuls în 1829, când compozitorul german Felix Mendelssohn a reaprins scânteia Bach cu un concert în care a reintrodus oratoriul sacru „Patimile după Matei”.

Maestru în invocarea și menținerea emoțiilor celeste, Bach le-a condus până la o perfecțiune matematică. Povestitor expert, folosind deseori melodia pentru a sugera acțiuni sau evenimente, Bach a atras diferite stiluri de muzică din toată Europa, inclusiv francez și italian. A folosit contrapunctul, redarea simultană a mai multor melodii și fuga, repetarea unei melodii cu ușoare variații, pentru a crea compoziții de-o bogăție nesfârșită a detaliului.

Epoca barocă își îmbrățișează geniul.

Creaţia sa – o prefigurare a viitorului stil clasic

Ca toate geniile umanităţii, el se ridică deasupra epocii sale, creaţia sa (aproape 1500 de compoziţii) fiind omniprezentă, depăşind timpul şi spaţiul.

Operele lui Johann Sebastian Bach au fost clasificate şi catalogate în 1950 de muzicologul Wolfgang Schmieder în Bach-Werke-Verzeichnis (Catalogul operelor lui Bach: BWV)

 

foto tumblr.com

Citește și Muzica este respirația lui Dumnezeu