Antidepresiv de şoc – „Silver Linings Playbook” („Scenariu pentru happy-end”)

Aflat în cursa pentru premiul Oscar din 24 februarie 2013, filmul Silver Linings Playbook ar putea să creeze surprize susţinătorilor altor pelicule din competiţie: Lincoln, Argo, Django Unchained, Zero Dark Thirty.

Regizorul David O. Russell face parte din acea generaţie de „samurai” (Steven Soderbergh, P.T. Anderson, Quentin Tarantino, David Fincher), care a adus o gură de aer proaspăt în cinematografia americană prin dinamism. Russell este genul de regizor iconoclast, care preferă să strălucească pe marginea superproducţiilor. Acest fapt este dovedit şi de adaptarea romanului lui Matthew Quick, Silver Linings Playbook, tot el semnând şi scenariul peliculei. David O. Russell intră pe un teren minat, abordând iubirea dintre un bipolar şi o fată „de neiubit”, o nimfomană. De obicei, regizorul aduce, pe ecran, poveşti originale, pline de personaje fragile, strivite de viaţă (The Fighter, Three Kings). Silver Linings Playbook prezintă visul american fără ipocrizie, fără mari ambiţii şi fără forţe armate.

Pat Solitano (Bradley Cooper) este un bărbat ce a petrecut opt luni în spitalul de psihiatrie din Baltimore. După această experienţă, pierduse totul: soţie, loc de muncă, casă. Este nevoit să revină în casa părintească, alături de mama (Jacki Weaver) şi de tatăl său (Robert de Niro).

Robert de Niro, Jacki Weaver & Bradley Cooper © The Weinstein Company

Mânat de ideea de a-şi recuceri soţia, deşi are ordin de restricţie, depune eforturi pentru a reveni pe linia de plutire. În casa unui prieten, o întâlneşte pe Tiffany (Jennifer Lawrence), o tânără văduvă. Acesta căzuse pradă depresiei după ce-şi pierduse soţul. Ea acceptă să îl ajute pe Pat în demersul lui de recucerire a soţiei, cu condiţia ca şi el să o susţină la un concurs de dans. Desigur, aceste suflete pierdute urmează să stabilească conexiuni nebănuite. Deşi scenariul e tivit cu aţă albă, povestea e plină de entuziasm, fiind bogată în emoţii.

În acest cadru, de comedie sentimentală, copilul-teribil al Hollywood-ului reuşeşte să-şi pună amprenta prin explorarea unei teme a cinematografiei americane independente – familia disfuncţională (Todd Solondz, Wes Anderson). Astfel în această peliculă regăsim puţin din Little Miss Sunshine: depresie post-separare, happy-end în jurul familiei reunite la un concurs, într-un amestec de optimism şi nebunie. Pat se ghidează după deviza „Excelsior” (Mereu mai sus), ce aminteşte de optimismul tatălui din Little Miss Sunshine.

Prima parte a filmului parcă flirtează cu haosul. Crizele şi conflictele izbucnesc pe neaşteptate, subliniind    o realizare plină de nerv. Relaţia dintre Tiffany şi Pat este un cocktail plăcut din replici incisive şi stângăcii duioase. De Halloween, ei nu ezită să se confrunte, într-un dialog spumos, pe tema virtuţilor anumitor antidepresive. Această nebunie generalizată, din film, pulverizează mecanica unor convenţii. Pelicula şifonează imaginea familiei model cu care Pat era sufocat. Prietenul său e un exemplu de reuşită: soţie, copil, casă şi serviciu. Partea a doua prezintă toată această lume a convenţiilor clanului şi se termină cu o lecţie de moralitate luminoasă în care „duminicile în familie” duc la reabilitarea socială.

Bradley Cooper & Jennifer Lawrence © The Weinstein Company

Filmul aduce în prim-plan portretele unei generaţii, generaţia X, adulţii de peste treizeci de ani, aflaţi în criză de identitate. Cei doi eroi oscilează între emoţie şi depresie, se refugiază în muzica rock (coloana sonoră este perfect adaptată, folosind Led Zepp, White Stripes şi Bob Dylan). Simptomatic, absenţa copiilor din acest tip de cinema, denotă că aceşti adulţi sunt ei înşişi nişte copii mari.

David O. Russell a reunit o distribuţie de cinci stele, care l-a ajutat să povestească, cu onestitate, despre cei ce refuză convenţiile sociale. Bradley Cooper a prins rolul care să îl scoată din tiparul de playboy (Very Bad Trip). A fost salutară ideea de a-l distribui pe acest actor frumos pentru a reda subiectul bipolarităţii cu impulsuri autodistructive, orbit de o dragoste imaginară şi sufocat de mediocritate. Regizorul-scenarist a păstrat o anumită distanţă faţă de roman – unde personajul Pat era mult mai violent decât cel din film. Astfel, vedem un Pat – Bradley Cooper luând-o razna la auzul melodiei „My Cherie Amour„, a lui Stevie Wonder, cântecul cuplului destrămat de soţia infidelă. Traiectoria sa este mereu întreruptă de bipolaritate. El reuşeşte să se metamorfozeze în contact cu alţii.

Noua drăgălaşă a Hollywood-ului, Jennifer Lawrence, face o demonstraţie a talentului său în rolul văduvei unui poliţist. După moartea soţului, devine prizoniera depresiei şi îşi pierde reputaţia fiind acuzată că „se culcă cu toţi colegii de serviciu (inclusiv femei)”. Pentru rolul de văduvă deprimată şi nimfomană, tânăra cu chip de păpuşică şi voce de divă, a câştigat un Glob de Aur şi se află în cursa pentru premiul Oscar.

Bradley Cooper & Jennifer Lawrence © The Weinstein Company

În ciuda diferenţei de vârstă dintre cei doi actori, chimia dintre Tiffany şi Pat este de necontestat. În acest film, actorii sunt frumoşi, dar personajele lor nu ştiu asta. Deşi nu a mai jucat într-un rol secundar din 1991 (Cape Fear), Robert de Niro nu mai fost aşa de emoţionant de multă vreme. Patrizio Solitano Senior este tatăl nevrotic, înnebunit după pariuri. Superstiţiile îi acaparează viaţa: credea că echipa sa favorită va pierde meciul dacă fiul său nu va asista la meci alături de el, la TV. Cu indulgenţă, se poate spune că este o persoană care nu şi-a pierdut naivitatea. Soţia sa, mama lui Pat, interpretată de Jacki Weaver este plină de bunăvoinţă, actriţa fiind la antipod faţă de rolul de maşteră din Animal Kingdom.

Finalul filmului, aproape burlesc, aduce şi o tuşă de visceral. Acest regizor a oferit „o istorie”, „un caz particular”, arătând microcosmosul vieţii de cartier. Este o altfel de Americă, departe de cea a lui Spielberg, Tarantino sau Bigelow, este America suburbiilor în care idilele se nasc la cina în familie. Cei doi eroi – Tiffany şi Pat – reprezintă alternativa într-un sistem uniform. Filmul, încărcat de umanism, te trage de mânecă să acorzi o şansă oricui. Terapia din spatele dramelor personale se bazează pe iubire, dans, muzică (Danny Elfman) şi… o doză de antidepresive.

Regizor: David O. Russell
Scriitor: Matthew Quick
Scenarist: David O. Russell
Compozitor: Danny Elfman
Operator: Masanobu Takayanagi
Producător: Bruce Cohen, Donna Gigliotti, Jonathan Gordon
Monteur: Jay Cassidy, Crispin Struthers
Distribuţia: Bradley Cooper (Pat Solitano), Jennifer Lawrence (Tiffany), Robert De Niro (Pat Solitano Senior), Jacki Weaver (Dolores), Chris Tucker (Danny), Julia Stiles (Veronica), Shea Whigham (Jake), Dash Mihok (Keogh).