Fiind Eminescu
Fiind poet tăceri cutreieram
şi mă opream ades lângă cuvânt
şi tâmpla mi-o apropiam
la blânda batere de vânt
Şi mă opream ades lângă cuvânt
ca să-l aud cum creşte ca și iarba
de-şi risipea mireasma teiul sfânt
părea că totuşi nu trăiesc degeaba
Ca să-l aud cum creşte ca şi iarba
eu tâmpla mi-o apropiam
lumina lunii o căram cu roaba
fiind poet tăceri cutreieram
Si mă opream ades lângă cuvânt
iluminat de teiul vechi şi sfânt…
(Cezeisme, 2008)
***
Eminescu, speranța de rezervă
Hai să bârfim pe marginea/ şi de ce nu
în centrul acestui vers
NU CREDEAM SĂ-NVĂŢ A MURI VREODATĂ
De pildă tu/ ce ai de spus
Eu pur şi simplu trăiesc
când să mai învăţ şi să mor
Dar tu
Eu tocmai nasc
asemenea subiect mă depăşeşte
Totuşi
ai grijă
nu scoate moartea din viteză
La curbe
adolescenţa produce
valuri incurabile
a a aaaa
Acum e-acum
S-o auzim
pe EA
Frumoasa- Frumoaselor
Învaţă să moară
la zi ori la seral
Păi
pe mine
frumuseţea
m-a scos la suprafaţă
şi cred
că
moartea-i altă viaţă
Da da
ai nimerit-o
ca de obicei
moartea ţine la femei
Şi totuşi eu
dragă fată
nu credeam să-nvăţ a muri vreodată
(Poeme infracționale, 1995)
