Zâmbești a uimire ascultând melodia asta, iar zâmbetul poate înflori chiar în lacrimă atunci când descoperi cât zâmbet ascunde ea!

„Smile” este cântecul compus de însuși Charlie Chaplin pentru filmul „Modern Times”, apărut în 1936. Ce?!

Dragul Charlot a iubit muzica și a învățat prima oară să cânte la violoncel – ținea arcușul cu stânga și cânta cu dreapta, coardele violoncelului fiind inversate, apoi la vioară – exersa ore în șir, exasperant, sperând să ajungă un mare instrumentist, și mai apoi chiar la pian. Acest lucru i-a facilitat colaborarea cu muzicieni şcoliţi care i-au transcris compoziţiile, în condițiile în care Charlie Chaplin sesizase importanţa copleșitoare a muzicii  – cântată live de o orchestră – care însoțea filmul mut. Când filmele au început să vină cu partituri muzicale pentru formaţie, existând acea sincronizare cu imaginea, povestea de pe ecran a căpătat o forță de expresie infinit superioară.

Primul film pentru care Charlie Chaplin şi-a asumat şi sarcina de a compune coloana sonoră a fost „City Lights” („Luminile oraşului”), lungmetrajul din 1931. De atunci încolo a făcut-o pentru toate filmele sale.

Iar el, David Garrett, poate fi oricine. Poate lua orice formă și orice conținut. Cu atitudinea, parfumul și  eu-ul acordate perfect.

Poate fi Beethoven, Eros Ramazotti, Schubert, Queen, Vivaldi, Beatles, AC/DC, Whitney Houston, Carlos Gardel, Guns n’ Roses, Bach, Vaya con Dios, Chopin, Paganini … și numai Dumnezeu mai știe cine. Pentru că este creația lui.

Astăzi – Charlie Chaplin!

Charlot, romanticul caraghios și înduioșător, ne face semn, ne convinge să zâmbim. O scenă memorabilă.

Probabil că ar fi rămas doar o temă muzicală apreciată, însă în 1954, când se așternuse uitarea, a renăscut pentru că John Turner şi Geoffrey Parsons i-au adăugat versuri inspirate de film:

”Zâmbeşte chiar de inima te doare
Zâmbeşte chiar şi de e frântă
Când sunt nori pe cer, vei reuşi
Dacă zâmbeşti prin temeri şi necazuri
Zâmbeşte şi poate mâine
Vei vedea soarele strălucind pentru tine

Luminează-ţi faţa cu bucurie
Ascunde orice urmă de tristeţe
Chiar dacă o lacrimă e atât de aproape
Acesta-i momentul când e musai să tot încerci
Zâmbeşte, la ce bun să plângi?
Vei afla că viaţa merită trăită
Dacă pur şi simplu zâmbeşti

Acesta-i momentul când e musai să tot încerci
Zâmbeşte, la ce bun să plângi?
Vei afla că viaţa merită trăită
Dacă pur şi simplu zâmbeşti”

Astfel, „Smile” a devenit un cântec pentru vocea inconfundabilă a lui Nat King Cole:

https://www.youtube.com/watch?v=a0Hi-ZKAKMo

Povestea lui ”Smile” trece apoi mai departe de la Tonny Bennett (1959), la Eric Clapton (1974), Diana Ross (1976) și ajunge la Michael Jackson (1995), ca expresie a vălului luminos sub care se ascunde tristețea – ZÂMBETUL.

Povestea continuă …

Astăzi, David Garrett este cel care zâmbește din toată ființa viorii sale.

(sursa)