cu o mișcare imperceptibilă de cot
m-a-mpins noaptea pe strada
neliniștitului cofetar
era cel mai zărghit și iscusit dintre toți
ștrudelul său din sinonime cu moartea
avea gust dumnezeiesc și-o poftă de viață
soră cu ea.
bezelele, în special cele din ou de cinteză roz
făceau ravagii printre femei, le răscoleau
până la ultimul fir de moloz sub care
zac îngropați iubiți parabolici
niciodată iertați. vai.
doar pentru clientela aleasă
dosea
o făcătură catifelată ca
noaptea – cu nume de poezie. zărghitul
afurisitul mă-ndeamnă anume
să aleg altceva.
nici gând să-l ascult.
foto tumblr.com
Citește și un pahar (i)conic de coniac
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
