nimic nou.
aceleași zâmbete hurducate
aceleași gemete de contrabas lat în șolduri,
ascunzând cântărețul la spate
aceleași limbi despicate biciuind aerul.
nimic nou nu ne desparte.
de poala cerului stau agățate, ca niște copii alintați
hornuri ce trag, în loc să scoată,
pe nas, drogul iubirilor inculpate.
și-n timpul ăsta îmi trec palmele prin fața ochilor
scapă fâșii de lumină printre degete vinovate
jăratecul mai cere cai, promite regate.
foto tumblr.com – Norma Shearer
Citește și coada păunului alb
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.