Interviu. Acolo unde cad voalurile (IV)

Andra Tischer

„În lirica Mirunei-Maria Miron se desfășoară un teatru de război în care ființa feminină caută să-și explice de ce asaltul celuilalt, pretins bărbat, pretins îndrăgostit, și, prin urmare, pretins combatant, eșuează mereu într-o indeterminare care provoacă nu numai neliniște, ci și o revoltă îndreptățită. Iubirea căutată, oferită din plin, dorința nealterată de prejudecăți, se izbesc constant de incapacitatea celuilalt de a înțelege sensurile atât de evidente ale întâlnirii, și de aici se iscă starea de <<derivă>> în care se regăsește sufletul, contrariat de propriile așteptări. ”. (Andra Tischer)

Care este cuvântul/ expresia care te definește ca femeie?

Miruna-Maria Miron: Cuvântul care mă definește ca femeie este „curaj”. Mă consider o femeie curajoasă, aș spune chiar atipică, raportându-mă la cultura românească. Nu e vorba de faptul că nu pot, dar nu vreau să mă cenzurez atunci când simt că trebuie să transmit un mesaj, atunci când mă revoltă ceva anume.

Totuși, după cum știm, curajul nu înseamnă absența fricii. Poate părea paradoxal, însă este adevărat. Îmi e frică de multe ori, în multe contexte: îmi e frică să public anumite texte mai controversate, îmi e frică să iau anumite decizii, îmi e frică să spun anumite lucruri. Am, însă, și o latură analitică, iar dacă ajung la concluzia că trebuie să fac cutare lucru, că trebuie să acționez într-un anume fel, o fac asumându-mi riscurile. Pentru mine asta înseamnă curaj.

Care este cuvântul/ expresia care te definește ca scriitoare?

Miruna-Maria Miron: Cuvântul care mă definește ca scriitoare este „phoenix”. Scrierile mele reprezintă renașterea durerilor mele. Sunt un om care suferă mult și des și din cauze pe care majoritatea le-ar considera nimicuri, banalități. Sunt un om profund revoltat de nedreptate, doar că în confruntările directe îmi lipsește adesea viteza de reacție, intervenind fenomenul psihologic numit „freeze.”

Din păcate, insultele, nesimțirea, atacurile la persoană, tonul ridicat mă fac să „îngheț”, mă șochează pe moment cruzimea și ignoranța. Ei bine, momentul trece, dar eu încă rumeg cele întâmplate până la lacrimi, furie, anxietate și insomnie. De asemenea, în dragoste sunt un om pasional, partenerul devine centrul universului meu. Nu spun că e bine, însă așa sunt eu, iar asta poate fi prea mult pentru unii bărbați. Aceste suferințe dospesc în mine, mă ard până când rămâne doar cenușa, iar din această cenușă se naște Scrierea, adică phoenixul meu.

De ce scriu femeile?

Miruna-Maria Miron: Nu-mi permit să-mi dau cu părerea despre motivele pentru care scriu, în general, femeile, în mod categoric. Aceasta tocmai pentru că nu cunosc toate scriitoarele personal și chiar dacă aș face-o, nu aș putea ști cu exactitate ce e în sufletul lor, de ce vor cu adevărat să scrie și de ce publică. Dintr-o perspectivă generală, însă, pot să presupun că dintr-un spirit de revoltă, din suferință, din dorința de a fi cunoscute, din exces de zel, din bucurie sau – de ce nu – toate acestea la un loc. Îmi permit, însă, să spun de ce scriu eu: scriu pentru că acesta e modul meu de-a-mi face dreptate cu mâna mea, scriu pentru că atât va rămâne din mine pe pământ după ce voi muri, scriu pentru că sunt om care a adunat saci de traume și de nedreptăți, de mizerii, care măcar atât merită: să fie cunoscut și, dacă se poate, măcar de o mână de oameni apreciat.

Miruna-Maria Miron

Cum este percepută astăzi literatura feminină?  Care este importanța care i se dă vis a vis de literatura scrisă de bărbați?

Miruna-Maria Miron: Consider că literatura feminină este, încă, subestimată, cel puțin în România (mi se pare că în afară, în special în țările nebalcanice, există o altfel de deschidere în acest sens). Dacă o femeie folosește înjurături într-o scriere, se trezesc o grămadă de postaci s-o facă troacă de porci pe rețelele de socializare, invocând faptul că nu e destul de suplă, nu e destul de frumoasă, nu e destul de feminină (de parcă „fișa postului” de scriitoare conține faptul de a arăta ca un model). Dacă, la polul opus, un bărbat folosește înjurături, e ok, nu ne revoltă; cel mult, nu e pe gustul nostru, dar cam atât. Neomisoginismul se reflectă în faptul că, în zilele noastre, suntem îngăduitori, ba chiar ne încântă, faptul că bărbații devin din ce în ce mai efeminați, însă ne deranjează faptul că există femei care pot, ba chiar sunt pasionate de munci și sporturi specific masculine. Motivația este veche, arhicunoscută: ei sunt bărbați, pot.
Harul scriitorului nu reprezintă o chestiune nouă, însă pe vremuri, deși era firesc ca doar bărbații să scrie (motiv pentru care unele femei și-au semnat publicațiile cu pseudonim literar masculin), erau considerați leneși, neserioși, incapabili de a se întreține singuri sau de a-și forma o familie. În zilele noastre, în care persistă moda asta potrivit căreia cultura e considerată un afrodisiac, scriitorul e s*xy, șarmant, misterios. Scriitoarea, pe de altă parte, e considerată visătoare, lipsită de simț practic, de modă veche și, dacă nu rezonăm cu stilul ei, posibil isterică.
Așa e și cu bucătăria sau cosmetica: un bucătar sau un hairstylist e considerat interesant și modern, în timp ce o bucătăreasă sau o coafeză e considerată limitată din punct de vedere intelectual, deși nu ar trebui să privim deloc așa lucrurile.
Cam asta e ipocrizia societății actuale vis a vis de literatura feminină. Pe de altă parte, literatura feminină este necesară, stilurile diferite sunt necesare, este extrem de important ca tipologii diferite feminine înzestrate cu darul condeiului să scrie și să publice. Trebuie să spargem tiparele, să demontăm mentalități obtuze pentru că doar atunci când femeia nu va mai fi văzută drept un cetățean de rangul doi, literatura feminină își va culege, cu adevărat, laurii.

Care este atuul literaturii scrise de femei?

Miruna-Maria Miron: Nu este cu certitudine, însă ar putea fi, în anumite cazuri, spiritul ascuțit de observație în combinație cu delicatețea. Consider că există, atât printre scriitori, cât și în general, femei-bâtă, lipsite de orice sensibilitate, inteligență și diplomație, precum și bărbați subtili, cu simțuri ascuțite, care citesc impresionant de bine printre rânduri. Acestea sunt, însă, excepții, raportându-ne la majoritate. O scriitoare s-ar putea exprima cu multă delicatețe, și-ar putea potrivi bine cuvintele astfel încât să nu jignească gratuit, să nu ofenseze pe nimeni. Ar putea țese romane de dragoste cu multă candoare, descriind iubiri gingașe și despărțiri care storc lacrimi cititorului.
Totuși, trebuie să recunosc că acesta nu este cazul meu, întrucât scrierile mele mai degrabă ustură ca o țigară aprinsă pe piele, înțeapă ca o albină, dar aceasta tocmai pentru că e multă durere în mine, nimic nu e gratuit, doar de dragul de a șoca. Și, sincer, chiar nu mă interesează dacă deranjez sau dacă se simte jignit cutare individ de ceea ce am scris. Strict în ceea ce mă privește, dacă m-aș cenzura, nu aș fi autentică întrucât scopul meu nu este să mulțumesc pe toată lumea, ci să găsesc cititorii care rezonează cu ce scriu. Cu toate acestea, mi s-a mărturisit că au fost destul de multe femei care au plâns după ce mi-au citit poeziile. Pe de altă parte, bărbații îmi apreciază franchețea și ironia, atunci când o identifică în scris. În viața de zi cu zi nu le-a prea plăcut, dar asta e cu totul altă discuție…

 Dacă recunoaștem  femeii care scrie și rolul de mentor, care sunt gândurile pe care le transmiți femeilor din România?

Miruna-Maria Miron: Îndemn femeile din România să se autoeduce în a-și asculta mai degrabă rațiunea decât inima. E greu, la limita imposibilului, însă uneori e cea mai bună soluție, în special atunci când ai un tipar masculin toxic care te atrage; dacă eu mi-aș fi ascultat de fiecare dată inima, probabil că acum aș fi fost internată la psihiatrie, atât de rău aș fi ajuns. Nu-i poți dicta inimii ce să simtă, dar poți să alegi pe cine accepți în viața ta sau nu și, sincer, mai bine suferi doi ani din cauza unei despărțiri decât o viață de om lângă cineva care nu va fi niciodată ce trebuie pentru tine. De asemenea, încurajez femeile să spună ce gândesc și să-și trăiască viața așa cum își doresc, chiar dacă stilul lor de viață sau stilul lor vestimentar nu este în concordanță cu cerințele societății. Vă rog să nu uitați că această societate este, încă, profund misogină, patriarhală, separarea puterilor în stat e o glumă, iar izul comunist din aer nu s-a risipit de tot. Dacă nu corespundeți trend-ului societății actuale, s-ar putea să faceți ceva bine. De asemenea, nu vă aruncați și nu țineți cu dinții de relații/ legături toxice doar pentru garanția unei relații sau pentru garanția s*xului. Un om care nu vă împlinește, care nu vă poate oferi nici măcar un minim de respect nu merită prezența voastră în viața lui sau, de ce nu, în viața ei. Băgați de seamă că așa cum misoginismul are toxicitatea-i specifică, feminismul prost înțeles are capcanele sale: nu ar trebui să vă simțiți prost pentru că vă doriți să fiți casnice și să aveți copii sau pentru că nu vă doriți nu știu ce carieră, așa cum nu ar trebui să vă simțiți prost dacă adorați rochiile și tocurile. Gândiți-vă, însă, pe de altă parte, înainte de a arunca cu piatra în femei care au un stil diferit comparativ cu al vostru și care au făcut alegeri de viață diferite.

Acceptați faptul că există păreri diferite și că atâta timp cât ele nu vă lezează integritatea, nu reprezintă un atac la persoană și nu vă afectează cu absolut nimic, nu aveți de ce să vă luptați cu ele. Nu fiți umile și drăgălașe dacă nu vă reprezintă și nu vă întindeți la povești cu diverși inși care nu vă interesează nici măcar din perspectivă profesională. Politețea nu constă în a scrâșni din dinți și a face pe plac cuiva doar pentru a nu-i răni sentimentele. Pe de altă parte, nu dați din coate în mod gratuit, nu mai demonstrați lumii că așa și pe dincolo. Oricât de clișeic ar suna, nu aveți nimic de demonstrat nimănui, în afară de voi înșivă. Felul în care sunteți percepute de alteritate reprezintă subiectivismul acelor indivizi, nicidecum esența voastră, înțelegeți că nimeni nu știe mai bine decât voi cum sunteți și oricât de tare doare respingerea sau devalorizarea cuiva, părerea altui om nu este și nu ar trebui să fie definiția voastră.

Citiți și prima, a doua, precum și a treia parte a interviului.

Literatura, în câteva lucruri simple (click).