palme
el mi-a prins deodată mâna
mi-a prins-o
și-a-ntors-o cu palma în sus
a-ntors-o
el a picurat picuri de abur
și mi-a strâns degetele o să
te tulbur
de unde îți vin toate astea
l-am întrebat le visez
le visez noaptea
dansul de iele și iarba arsă
pesemne că e o vrajă
o vrajă
atât de adevărată că mi se
jupoaie pielea văd dedesubt
altă lume, o, asta-i bine
și el este acolo
el e cu mine
(în volumul „fără suflare”)
foto painting sursa
***
cei ce nu fac
osebire
între un joc
și alt joc – de pildă iubirea
au ridicat din umeri întrebați fiind
despre gingáșa elipsă
în jurul presupusului soare
despre durată, echinocții și noaptea polară… Citește și joc
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
